Ecteniile și rugăciunile din cadrul slujbei au fost rostite atât în limba română, cât și în limba engleză.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, dirijat de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor a explicat ce înseamnă, din punct de vedere creștin, dragostea jertfelnică, explicând cuvintele Domnului Hristos: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi» (Ioan 15, 13):

Acest cuvânt a fost rostit de către Hristos, la Cina cea de Taină, ucenicilor Săi. Era în momentul în care Domnul le lăsa moștenire propria Sa învățătură, care a căpătat, pentru ucenici și pentru noi, valoare de testament.

Hristos a rostit aceste cuvinte cu puțin timp înainte de a merge spre Cruce, înainte de a fi judecat și de a-și manifesta dragostea Sa desăvârșită față de noi, oamenii. El Însuși a împlinit ceea ce rostea în fața mulțimilor. Nu exista niciun fel de discrepanță între cuvântul Său și faptele pe care le săvârșea.

Hristos avea putere în cuvânt atât pentru faptul că este Dumnezeu-Omul, cât și pentru faptul că nu exista o separație între cuvânt și faptă. În viața lui Hristos, cuvântul și fapta erau întotdeauna unite în chip armonios – niciodată una nu o contrazicea pe cealaltă.

Hristos a fost primul Care ne-a dat pildă, prin Jertfa Sa de pe Cruce. El ne-a iubit mai ales atunci când noi nu am meritat acest lucru. Ne-a dezvăluit dragostea Sa desăvârșită. Nu a ținut cont de ura omului, de răutate, de meschinării sau de calomniile care I se aduceau. A rămas neclintit în dragostea Sa.

Din păcate, noi – în contrast cu modul cum S-a comportat Domnul –, atunci când cineva ne jignește și ne rănește sufletul sau ne spune un cuvânt care ne este foarte greu să-l purtăm, ripostăm și manifestăm o formă de ură și răutate, de care chiar și noi rămânem extrem de surprinși.

Noi nu avem puterea ca, atunci când cineva ne calomniază și ne mototolește personalitatea, să răspundem cu aceeași răbdare și iubire, pe care le-a avut Hristos. Nu facem acest lucru, pentru că noi credem că dreptatea noastră este terfelită și călcată în picioare. În virtutea acestui fapt, nu reușim să răspundem la răutate, la jigniri și calomnii, cu dragoste. Mai mult decât atât, ne și gândim că cineva poate să profite de atitudinea noastră.

Sunt nenumărate cazuri în care cei din jurul nostru profită de generozitatea, căldura și atenția pe care noi le-o acordăm. Ne gândim că cealaltă persoană să învețe ceva, din situația pe care o resimte ca fiind foarte dură. Și, atunci, noi răspundem într-un fel în care nu ar trebui să o facem – răspundem la ură, la dispreț și cuvinte injurioase, tot cu ură, dispreț și cuvinte injurioase.

Preasfinția Sa a a citat un cuvânt al Sfântului Cuvios Pimen cel Mare, despre cum să punem în practică, în viața cotidiană, îndemnul lui Hristos:

Avva Pimen, pe care îl sărbătorim astăzi, a fost un mare duhovnic, un bătrân care avea capacitatea de a intra în sufletul omului.

În vechime, duhovnic nu însemna doar cel care spovedea, din punct de vedere sacramental – cel care a primit acest dar, în Taina Hirotoniei –, ci presupunea și destăinuirea (i-am spune, astăzi, în termeni moderni, consiliere duhovnicească). Cei tineri, dar și cei mai puțin tineri, mergeau la câte un bătrân (avvă) cu viață foarte înduhovnicită, și îi cereau sfaturi (povețe, gânduri), de care să țină cont și care să devină o referință a vieții lor.

Avva Pimen a fost un om extrem de practic. Găsim modul lui de gândire în cartea de spiritualitate numită Pateric – carte în care sunt înmănunchiate toate apoftegmele (zicerile de duh) ale Părinților Deșertului secolului al IV-lea, care au trăit în Egipt.

Într-una din aceste ziceri, avva Pimen tâlcuiește cuvântul lui Hristos și îi dă o dimensiune care este în deplină consonanță cu atitudinea pe care Domnul a avut-o pe Cruce:

«A zis avva Pimen: Nu există dragoste mai mare, decât a-ţi pune sufletul pentru aproapele tău». Apoi, începe să tâlcuiască, cum putem aplica noi acest cuvânt al lui Hristos, care se poate referi şi la o altă situaţie, decât cea în care să fim nevoiți să ne dăm, la modul propriu, viaţa pentru cineva: «Dacă cineva aude o vorbă rea, supărătoare, şi, deşi poate să spună şi el una la fel, se luptă să nu spună, sau dacă e dispreţuit şi suportă, fără să plătească cu aceeaşi monedă, unul ca acesta îşi pune sufletul pentru semenul său.»

Dragostea se probează cel mai mult în capacitatea noastră de a ierta şi de a trece peste rănile pe care ni le provoacă cineva. Când ne lovim și ne poticnim în aceste răni, este semn că dragostea noastră este șubredă, oricât de mult am vorbi despre ea. Semnul concret al dragostei pe care o putem avea faţă de cineva, este în funcţie de uşurinţa cu care îi dăruim iertarea celui care ne-a greşit.

Se spune că noi iubim atât cât iertăm, şi ne rugăm atât cât iubim. Este o matematică fixă. Din păcate, este greu să aplicăm acest cuvânt, pentru că sunt nenumărate situaţii în care aşteptăm ca celălalt să ne dăruiască iertarea, ceea ce nu este aşa cum se cuvine.

Întotdeauna, am vrea ca primul care îşi cere iertare să fie cel de lângă noi, şi nu noi, cei în cauză.

Dragostea faţă de cei apropiaţi se manifestă şi o putem concretiza şi atunci când reuşim să ne abţinem, să nu răspundem cu aceeaşi monedă – cum spune avva Pimen – răului care se năpusteşte asupra noastră, cuvântului dispreţuitor care vine înspre noi.

Ori de câte ori reuşim să răbdăm un cuvânt, să ne abţinem, să ne rugăm pentru cel care ne batjocoreşte şi ne dispreţuieşte, noi nu facem altceva decât să împlinim acest cuvânt al lui Hristos – să ne dăm sufletul pentru acela.

Nu reuşim să împlinim cuvintele acestea. Chiar dacă greşim – şi, de multe ori, o facem într-un mod care ni se pare iremediabil şi ireparabil – unde este dragoste, nu există situaţii din care să nu putem ieşi.

Doar acolo unde dragostea este diminuată sau este umbrită de altceva, vom ajunge la concluzia faptului că nu există niciun fel de cale de ieşire din situaţia cu care ne confruntăm.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că, pe lângă greutatea împlinirii cuvântului lui Hristos, se mai adaugă presiunea pusă de cei din jur, care speculează cuvântul Scripturii, solicitându-ne imperativ să îl împlinim chiar atunci când ei înșine ne provoacă:

Ne dăm sufletul, ne jertfim pentru semenii noştri, şi atunci când răbdăm dispreţul, batjocura, calomnia şi urâţenia care se năpusteşte asupra noastră. Însă, cel mai greu lucru este că, atunci când noi vorbim despre aceste lucruri, celălalt – în situaţia în care noi ne aflăm în postura de a nu respecta cuvântul Domnului – are grijă, tot din răutate, să ne amintească că aşa trebuie să facem.

Aceasta este o altă probă la care suntem supuşi, poate mai grea decât prima, pentru că propriile noastre cuvinte ne incriminează, şi celălalt dublează acest sentiment de incriminare, aducându-ne aminte – tot din răutate – că trebuie să facem precum am spus. Noi trebuie să avem capacitatea de a răbda o probă extrem de grea.

Să ne ajute Domnul să avem dragostea necesară, mai ales atunci când suntem dispreţuiţi, batjocoriţi şi calomniaţi. Este foarte uşor să vorbim despre război, pe vreme de pace. Este foarte greu să gestionăm lumea întreagă (situaţiile), în vreme de război, cu atât mai mult, când este vorba de războiul cumplit al urii, al răutăţii şi al dispreţului, care se aşază în sufletul nostru, făcându-ne să ne năpustim asupra celor din preajma noastră.

Să ne dăruiască Domnul această dragoste, şi când nu putem, Domnul să ne înţeleagă, căci alţii nu ne înţeleg niciodată.

La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, Jonathan Jackson și familia sa, alături de tinerii prezenți, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a anunţat programul zilei dedicate Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi Vaslui.

Astfel, începând cu ora 10.30, în Parcul Copou din Vaslui a avut loc deschiderea oficială, urmată, de la ora 11.00, de conferința susținută de Jonathan Jackson, intitulată: „Identitate virtuală versus identitate reală. Pericol, nepăsare sau stare de fapt?”, transmisă live pe pagina www.facebook.com/episcopiahusilor.ro.

Atelierele de comunicare pe baza temei conferinței se vor desfășura tot în parcul Copou, începând cu ora 14.00.

De la ora 17.00, în aceeași locație, va avea loc Spectacolul tradițional susținut de solistele: Teodora Panainte,  Raluca Radu, Viviana Bulugu și Grupul Ecou.

După Concert și cuvântul de final al Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, va urma „Marșul Tineretului” pe traseul: Parcul Copou – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Bulevardul „Ștefan cel Mare” – Crucea Gării - Sensul giratoriu OMV – Sala Sporturilor.