Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în zilele de sâmbătă, 25 martie și duminică, 26 martie 2023, a avut loc, în orașele Vaslui și Bârlad, a XIII-a ediție a „Marșului pentru viață”, punctul culminant al „Lunii pentru viață”.
În municipiul Vaslui, manifestarea a debutat în Centrul Civic, la ora 16.00. Invitatul special al acestui eveniment a fost părintele Stephen Holley, slujitor la Biserica „Sf. Haralambie” din Iași. La acest eveniment au participat părinții consilieri de la Centrul Eparhial, părinții protopopi de Vaslui și Bârlad, preoții din municipiul Vaslui și din comunele învecinate, credincioși, tineri elevi și studenți.
Evenimentul a fost moderat de către părintele Marian Dumitru Rugină, consilier eparhial al sectorului activități cu tineretul. A luat cuvântul și tânăra Anastasia Chirvasă, membră a Asociației „Studenți pentru viață” filiala Iași și studentă la Facultatea de Medicină.
Părintele Stephen a ținut un discurs celor câteva sute de participanți la „Marșul pentru viață”. Tema centrală a fost slujirea lui Hristos din toată inima, indiferent de contextul istoric, politic, cultural sau economico-social (asumarea unei vieți virtuoase):
Acum Îi aparținem lui Hristos, așa cum ne spune Sfântul Pavel: «Căci sunteți cumpărați cu un preț; de aceea, slăviți pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu» (1Cor. 6:20). Lucrul uimitor este că, atunci când Hristos ne mântuiește, El ne dă apoi libertatea de a face ce vrem. De asemenea, ne invită să venim și să-I slujim: «Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi odihni. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine; căci sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară.» (Mt. 11:28-30). Cel care a spus: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, a mai spus și: «veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face liberi» (Ioan. 8:32).
În Hristos, avem ocazia acum să-I slujim lui Dumnezeu din toată inima, sufletul, mintea și puterea noastră și să experimentăm bucuriile unei vieți virtuoase! Ce înseamnă cuvântul „virtuos”? Înseamnă să fim în locul împlinirii perfecte a ceea ce am fost creați inițial. Ne găsim virtutea în îndeplinirea chemării noastre în viață! În filmul lui Mark Twain, „Prințul și săracul”, Marele Sigiliu al Angliei a fost folosit de copilul-rege ca un spărgător de nuci. Deși a spart nucile foarte bine, întreaga națiune a Angliei nu a putut autentifica orice document oficial. Când a revenit la acea funcție, și-a găsit din nou virtutea!
De asemenea, Corul „Prietenii Sfântului Nectarie” dirijat de către Pr. Marius Ciovnicu, de la Parohia Văleni, Protopopiatul Vaslui și doamna profesoară Mihaela Flueraș, împreună cu un grup de elevi, au susținut un moment artistic.
De la ora 17.00, cei prezenți au plecat în procesiune pe traseul: Centrul Civic, Strada Ștefan cel Mare, Crucea Gării, B-dul Traian, Piața Traian, Strada Alecu Donici, Strada Nicolae Bălcescu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Centrul Civic.
În municipiul Bârlad, „Marșul pentru viață” a fost organizat sâmbătă, 25 martie, de la ora 14.00, pe esplanada centrală de lângă Primăria Bârlad. În cadrul evenimentului, moderat de părintele protopop Vasile Lăiu, au fost momente artistice și luări de cuvânt din partea unor specialiști în domeniul medical.
Totodată, cu binecuvântarea Părintelui Episcop Ignatie, duminică, 26 martie, în fiecare parohie din Episcopia Hușilor, după oficierea Sfintei Liturghii, preoții au amintit credincioșilor prezenți importanța „Lunii pentru viață” și au marcat evenimentul „Marșul pentru viață” pe plan local.