Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Marius Cătălin Antohi.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a explicat semnificațiile momentului în care apostolii l-au văzut pe Domnul Hristos în lumină:

«Şi când s-au despărţit ei de El, Petru a zis către Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie, neştiind ce spune» (Luca 9, 33)

Pentru Biserica Ortodoxă este zi de mare sărbătoare - una din sărbătorile cu o semnificație teologică și duhovnicească aparte – Schimbarea la Față a Mântuitorului Hristos, pe Muntele Tabor.

Hristos a urcat pe Muntele Tabor ca să se roage. În timp ce se ruga, cei trei ucenici, Petru, Iacov și Ioan, au văzut fața Lui plină de lumină, iar hainele mai albe decât zăpada.

Sfinții Părinți, care au tâlcuit momentele esențiale ale acestei sărbători, ne spun că Hristos, prin arătarea luminii Sale dumnezeiești, nu a devenit ceea ce nu era, nici nu S-a transfigurat în ceva ce nu-i aparținea în mod ființial. Hristos și-a arătat lumina ființială, care strălucea nu din exterior, ci din interiorul Său, din ipostasul Său cel dumnezeiesc.

Apostolii au fost copleșiți de arătarea lui Hristos în slavă, în lumină. Fața Lui strălucea mai mult decât soarele. Au devenit părtași ai acestei lumini și descoperirii lui Hristos ca Dumnezeu desăvârșit.

În urma unei asemenea experiențe, Apostolul Petru Îi mărturisește lui Hristos, plin de bucurie, că ar fi minunat dacă ar putea face, pe munte, trei colibe, una lui Iisus, una lui Moise și una lui Ilie. Această dorință a lui Petru este ca o mărturisire de înveșnicire și de rămânere a lor, pentru întotdeauna, pe acel munte.

Dorința lui Petru de a face trei colibe (în traducere mai fidelă din limba greacă: trei corturi) are o semnificație teologică aparte: evenimentul Schimbării la Față a avut loc în ultima zi a unei sărbători foarte cunoscute pentru evrei, Sărbătoarea Corturilor.

În cadrul acesteia, evreii, pe parcursul unei săptămâni, își făceau corturi, construite din ramuri, ca o formă de rememorare a peregrinării prin pustiu, înspre Țara Făgăduinței. Această sărbătoare a Corturilor era una a semnului protecției dumnezeiești pentru cei ce sunt neajutorați, în pustie, fără apă sau mâncare. Spre finalul acestei săptămâni, Hristos se arată ucenicilor în lumina Sa cea dumnezeiască.

Dorința Apostolului Petru nu este una întâmplătoare. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune: «Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr» (Ioan 1, 14). În limba greacă, pentru verbul „S-a sălăşluit între noi”, este folosit un cuvânt care are legătură cu confecționarea corturilor. Într-o traducere mai fidelă, ar suna astfel: „S-a făcut trup și și-a construit cortul Său – adică trupul Său, ca să îl facă părtaș slavei Sale dumnezeiești”.

Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă faptul că cortul trupului lui Hristos, asumat din Preasfânta Fecioară Maria, prin Slava cea dumnezeiască este îndumnezeit, refăcut în urma dărâmării acestuia de către păcat.

Sfântul Apostol Petru știa ce cere. Hristos își arată „cortul” Trupului Său, plin de slava dumnezeiască, făcându-ne părtași luminii dumnezeiești.

Probabil Sfântul Petru mai înțelegea ceva. Alături de Iisus era și Moise, cel care a primit, pe Muntele Sinai, Tablele Legii, scrise de mâna lui Dumnezeu. După ce acesta a primit Tablele Legii și s-a coborât de pe munte, a constatat că cei care rămăseseră la poalele muntelui, își confecționaseră un vițel de aur, la care au început să se închine. Cu alte cuvinte, în timp ce Moise era pe Muntele Sinai, poporul israelit a căzut în idolatrie, închinându-se unui obiect confecționat de mâini omenești. Moise a aruncat Tablele Legii, care s-au spart, iar vițelul de aur a fost sfărâmat.

În urma unei asemenea experiențe, ni se spune că Moise și-a luat cortul său și l-a întins în afara taberei israeliților, numindu-l Cortul Adunării. Toți cei care Îl căutau pe Domnul trebuiau să vină la acest cort.

În Cartea Ieșirii, capitolul  33, 7-11 ni se spune: «Iar Moise, luându-şi cortul, l-a întins afară din tabără, departe de ea, şi-l numi cortul adunării; şi tot cel ce căuta pe Domnul venea la cortul adunării, care se afla afară din tabără. Şi când se îndrepta Moise spre cort, tot poporul se scula şi sta fiecare la uşa cortului său şi se uita după Moise, până ce intra el în cort. Iar după ce intra Moise în cort, se pogora un stâlp de nor şi se oprea la intrarea cortului şi Domnul grăia cu Moise. Şi vedea tot poporul stâlpul cel de nor, care stătea la uşa cortului, şi se scula tot poporul şi se închina fiecare din uşa cortului său. Domnul însă grăia cu Moise faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său. După aceea Moise se întorcea în tabără».

Care ar putea fi legătura dintre acest eveniment și momentul Schimbării la Față?

Apostolul Petru, în momentul în care și-a exprimat dorința de a construi cele trei corturi, făcea implicit legătura între acest cort al revelației lui Moise, Cortul Adunării, în care vorbea cu Dumnezeu față către față, și Iisus Hristos, noul Moise, Care își arată „cortul” Trupului Său, plin de slavă, din care grăia însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, fără niciun intermediar.

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului Hristos ar trebui să ne amintească faptul că noi, prin Taina Sfântului Botez am devenit sălașuri, „corturi” ale luminii dumnezeiești, am primit harul dumnezeiesc în inima noastră.

Ar trebui să fim oameni de lumină, să căutăm să schimbăm fața lumii, brăzdată, de multe ori, de întunericul păcatului și răutății. Noi, ca creștini, suntem parte integrantă a acestei lumi - nu suntem deasupra acesteia - și de aceea suntem chemați ca prin viața noastră curată, duhovnicească, să devenim oameni de lumină. Rugăciunea procură lumina dumnezeiască.

Muntele este simbolul purității creației, al unui urcuș, al unei priveliști extraordinare. Ar trebui să urcăm de pe „gunoiul” păcatelor, pe muntele slavei celei dumnezeiești, pentru a deveni părtași luminii dumnezeiești.

Avem nevoie de oameni de lumină! Un om de lumină gândește frumos, vede lucrurile din jurul său într-o perspectivă foarte frumoasă și are capacitatea de a converti ceea ce este negativ, ceea ce murdărește, în ceva frumos, fără să multiplice și să răspândească răul.

Din păcate, suntem obișnuiți și avem preocuparea de a băga zâzanie între oameni, între cei care se înțeleg foarte bine. Nu ne dăm seama când vine sâmburele zâzaniei, cădem în capcană și devenim parte a acesteia. Dacă am fi oameni de lumină, înțelepți, cu multă chibzuială, am avea un detector al urii și ne-am feri de acest univers întunecat.