Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan și părintele paroh Radu Șopu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor, pornind de la pilda datornicului nemilostiv, a creionat profilul omului ipocrit, care beneficiază de iertare și îngăduință, însă nu este capabil de a o oferi, la rândul său, alora:

«Dar ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și punând mâna pe el, îl sugruma zicând : Plătește-mi ce ești dator» (Matei 18, 28 )

Transpusă în viața noastră de zi cu zi, parabola numită a datornicului nemilostiv ne va determina să ajungem la următoarea concluzie: cei care adoptă o atitudine necruțătoare față de cei care au greșit, sunt mult mai mulți decât cei care iartă. 

Datornicul nemilostiv s-a bucurat de milă, de iertare, de îngăduință și de păsuință. El însuși avea proaspăt, în sufletul său, bunătatea Stăpânului său, care i-a iertat o sumă imensă de bani - zece mii de talanți - în urma stăruințelor celui dator.  Stăpânul se gândea să îl vândă pe cel ce era dator, împreună cu familia sa, ca în acest fel să răscumpere într-un fel, datoria pe care acela o avea.

Datornicul știe să cerșească, să se lingușească, știe să înduplece această dorință a Stăpânului care se milostivește și îl iartă, primește ipocrizia datornicului nemilostiv. 

De unde deducem ipocrizia? Pentru că, la câteva secunde după ce s-a bucurat și era proaspătă iertarea în sufletul său, îl abordează o altă persoană, care-i datora o sumă infimă de bani. Pentru mentalitatea vremii respective erau foarte puțini acei bani, în comparație cu zece mii de talanți. Și-l roagă insistent, s-a comportat în oglindă față de cel ce a beneficiat de o imensă iertare din partea Stăpânului său, cu o singură diferență: acesta care a cerut milă nu a fost ipocrit. Avea nevoie de iertare. 

Ipocritul, fățarnicul și lingușitorul, este cel care își activează dintr-o dată răutatea, șterge cu buretele bunătatea și iertarea de care a beneficiat și ignoră această implorare a milei, de a oferi iertarea celui care i-o cere. Îl aruncă în închisoare pe cel care îi datora o sumă mult mai mică decât cea care i-a fost iertată datornicului nemilostiv. 

În momentul în care a avut un asemenea comportament, cei ce erau în preajma Stăpânului l-au informat și i-au spus de atitudinea netrebnică, bădărană și răutăcioasă pe care a avut-o cel ce a beneficiat de o imensă iertare și de bunătatea atât de minunată și de generoasă a acestuia. 

Aici se activează, din partea Stăpânului, dreptatea. Adică nu este un naiv care să nu îi ajute pe cei care greșesc să se corecteze și să ia aminte la greșelile lor. Îl cheamă pe cel care i-a iertat acea datorie imensă și-l pedepsește; îl numește „slugă vicleană!”, dându-i un calificativ al comportamentului său și spunându-i cât de bun a fost cu el, că i-a iertat datoria la rugămințile sale, că a ținut cont de el, că l-a păsuit, că l-a îngăduit, că i-a salvat familia care, în caz contrar, ar fi fost vândută și că ar fi fost frumos ca primind iertarea, să o dăruiască și el celui care a venit la el și care i-a cerut să-l ierte pentru o sumă infimă. „Slugă vicleană” îi spune Stăpânul, „vei merge în închisoare pentru că ai fost fără de milă!”. 

Ați văzut atitudinea Stăpânului, că a fost bun, generos, îngăduitor, însă în momentul în care cineva nu conștientizează ceea ce primește în inima sa și nu se comportă corespunzător cu ceea ce a primit, merită pedeapsă.

Preasfinția Sa a arătat că este ideal să îngemănăm îngăduința cu dreptatea, în relație cu cei care persistă în greșeli și răutate: 

Eu cred că la fiecare pas întâlnim oameni de acest fel, care au o apetență, o satisfacție extraordinară de a avea întotdeauna victime. Sunt oameni care, la rându-le, se bucură de bunătate, de îngăduință, de un comportament adecvat, frumos, iar ei, chiar dacă beneficiază de un astfel de tratament, față de cei pe care-i au în subordine sau le sunt colaboratori se comportă ca niște mojici. 

Unii oameni au această satisfacție de  a avea mereu victime; au dorința de a-și exercita puterea - de fapt, să facă abuz asupra celor cărora au o anumită responsabilitate. Aceștia se încadrează în categoria falșilor, a ipocriților și a lingușitorilor. 

Ideal ar fi să îngemănăm iertarea și îngăduința, cu maxima responsabilitate și dreptatea atunci când cineva se comportă necorespunzător. 

Noi fie suntem naivi și avem o îngăduință iresponsabilă față de cei ce greșesc, fie avem reflexele unor dictatori, distrugem viețile celor din jurul nostru, și avem satisfacția aceasta de a zdrobi și de a macula viețile celor din jur.

Parabola datornicului nemilostiv ne spune că noi trebuie să avem această atitudine și de iertare pentru cei care știu să primească și să prețuiască acest lucru, pentru cei ce se îndreaptă - și chiar dacă nu știm acest lucru; în Evanghelie nu ni se spune despre acest Stăpân că ar fi dăruit iertarea cu condiția ca cel care a primit-o să se îndrepte. 

Noi nu condiționăm iertarea. Este greșit să o facem, sau să o cuantificăm, că se mai întâmplă să iertăm cu o anumită condiție. Nu e nevoie. Trebuie să iertăm fără vreo condiție. 

În momentul în care am dăruit iertarea și celălalt nu se comportă ca și cum ar fi primit iertare, bunătate, îngăduință și foarte multă dragoste, ci dimpotrivă, are un comportament opus, trebuie activată dreptatea, pentru ca în acest fel respectivul să conștientizeze că de fapt nu s-a comportat adecvat. A primit un dar, însă nu a făcut altceva decât să-l arunce la gunoi, fără să-l prețuiască. 

Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră ați întâlnit această tipologie a datornicului nemilostiv - a celor care primesc iertare și foarte multă dragoste, dar ei nu știu să dăruiască mai departe, nu știu să se comporte în conformitate cu modul în care ei au fost tratați și abordați. 

Cu cât este omul mai lingușitor, cu atât să nu aveți încredere în el. Vă va trăda și vă va vinde fără să respire. Mai degrabă să avem încredere în cineva care, cu multă bună cuviință, ne va spune unde greșim, care ne sunt deficiențele, scăderile decât în cel ce vine și ne împăunează și ne ridică în slăvi pentru a ne induce în eroare și noi să credem că suntem cu adevărat ceea ce ne spune el;  în fața propriei conștiințe ne dăm fiecare seama că există o discrepanță între ceea ce ni se spune și ce suntem noi cu adevărat. Însă noi ne îmbătăm adesea cu laudele și cu ceea ce cineva ne spune. Cineva spunea, atunci când era lăudat: „Da, mă lauzi, ca și cum aș fi o marfă proastă și ai vrea să fie vândută” - cam așa este în viață.

Datornicul nemilostiv a știut să obțină iertarea de la Stăpân, dar el a fost mojic și nu s-a comportat adecvat și a fost pedepsit. Noi știm doar să primim iertarea, să se poarte cu noi cineva cu multă îngăduință, să fim respectați, adulați, dar nu știm să oferim aceleași lucruri în relație pe cei de lângă noi cu care interacționăm. 

Ne dovedim vicleni și răutăcioși. Sunt greu de dus astfel de oameni. Aceasta este răutatea în forma ei cea mai hidoasă și foarte urâtă. Răutatea este atunci când noi primim foarte multă iertare, însă dăruim celorlalți exact opusul. Aceasta este răutatea cea mai urâtă.

Astfel de oameni merită, deși îmi este greu să spun acest cuvânt, să fie pedepsiți. Constatăm foarte ușor cât de actuale sunt cuvintele lui Hristos rostite acum aproape 2000 de ani. 

Prima tipologie este a celor aristocrați, a celor frumoși la suflet și generoși care nu-și pun pământ în ochii lor, ci lasă să se vadă cerul în ochii lor. Foarte rarisimă această categorie de oameni buni dar nu naivi. 

A doua categorie este, din păcate, cea mai numeroasă inclusiv printre slujitorii Bisericii. Primim iertare și noi ne comportăm groaznic, urât și deplorabil. Adică suntem oameni care avem o satisfacție de a avea tot timpul victime. Pentru răutatea gratuită și pentru calomnie, când împroșcăm cu noroi în cineva fără ca acea persoană să fie vinovată, vine scadența. Acestea se plătesc cu vârf și îndesat. 

În viața celui care nedreptățește, după ce el a uitat că a nedreptățit, vine scadența când îi este lumea mai dragă. Atunci suntem pedepsiți pentru toate faptele de mojicie, de răutate, și de neiertare față de cei din jur, față de cei ce meritau să primească iertare. Nu că am condiționa iertarea de ceva. Probabil că și Stăpânul a văzut că este mojic, dar s-a gândit să-i dea o șansă. Dar când a văzut că acesta nu știe să se poarte, a apăsat butonul și a activat dreptatea.

Să ne învrednicească Domnul să fim ca El, să dăruim iertarea necondiționat chiar și celor ce știm că poate nu ar merita. Dar când cineva batjocorește, nedreptățește și rămâne în continuare în greșelile lui, fără să le conștientizeze, trebuie activată și dreptatea. Ne dăm seama că cineva se îndreaptă, atunci când dreptatea a fost activată, dacă va primi cu smerenie și cu înțelegere și-și vine în firea sa, având loc o schimbare în viața sa. Și Dumnezeu are încredere în noi atunci când vede că ne schimbăm, doar să conștientizăm unde greșim.

Chiar dacă din pricina slăbiciunilor care sunt atât de puternic înrădăcinate în noi nu reușim să ne schimbăm atât de radical, fiindcă e nevoie de multă muncă, Dumnezeu are răbdare cu fiecare, așa cum noi, la rândul nostru, trebuie să avem răbdare cu cei din jur care s-au angajat în acest efort de schimbare. Pentru cei ce nu vor să se schimbe, trebuie să aplicăm dreptatea.

În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni pentru pace, alături de cererile speciale din cadrul ecteniilor, Părintele Episcop Ignatie pomenindu-i pe cei care au suferit atrocități din cauza invaziei Rusiei asupra Ucrainei. Ziua de 24 august este Ziua națională a Ucrainei.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru sachelar pe părintele paroh Radu Șopu și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat în edificarea lăcașului de cult din Satu Nou.

De asemenea, Preasfinția Sa a oferit o distincție de vrednicie și un premiu în bani canotoarei Ana Maria Matran, originară din Crețești de Sus, medaliată cu aur la Campionatele Europene de Canotaj – Under 23.