Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a arătat că, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, noi îl vedem pe Dumnezeu

«Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, și m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste» (fragment din Rânduiala Sfintei Împărtășiri)

Ne aflăm în inima slujbei dedicată marii sărbători a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a venirii Fiului lui Dumnezeu, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, ca Om desăvârșit, din iubire față de noi în lumea aceasta.

Așa cum au sintetizat Părinții Bisericii noastre, Hristos, Cel care este Dumnezeu din veșnicie, devine, din iubire de oameni, prin Întrupare, ceea ce nu era, adică Om desăvârșit. 

Nașterea lui Hristos, venirea Lui în lume este cea care - așa cum ne spune una dintre stihirile foarte frumoase alcătuite de imnograful Gherman – „deschide raiul cel închis din pricina neascultării protopărinților noștri Adam și Eva”. Această deschidere a raiului, continuă imnograful, ”ne face părtași sau ne dă această posibilitate ca să ne împărtășim din dulceața din rai de la care am fost îndepărtați din pricina neascultării”. 

Ce este această dulceață din rai de care noi ne împărtășim odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu ca Om, cu nașterea Lui din pântecele preacurat al Maicii Domnului? Dulceața din rai nu este altceva decât simțirea și înfruptarea din prezența lui Dumnezeu.

Ni se spune în Cartea Facerii că Adam avea o intimitate cu Dumnezeu exprimată prin faptul că vorbea față către față cu El. Aceasta este forma cea mai profundă de apropiere, de profunzime dintre două persoane, ca fiecare să-și grăiască față către față, să se împărtășească una de cealaltă văzându-și chipurile.

Dacă am face un efort de imaginație și am gândi lumea aceasta ca fiind locuită de oameni fără chip, ar fi un adevărat chin, pentru că nu am sesiza nimic din identitatea celui de lângă noi. Chipul, trăsăturile feței sunt cele care ne ajută să identificăm ceea ce este mai adânc, mai tainic din om; atât cât putem sesiza pentru că întotdeauna rămâne ceva ce nu poate fi prins, din zona aceasta a insondabilului, oricât ne-am deschide față de cel de lângă noi. 

Rămânem - și aceasta este una dintre minunile faptului că suntem persoane – o taină pentru cel de lângă noi. Faptul de a fi o taină pentru cel de lângă noi nu înseamnă momentul în care noi ne opacizăm, când ne închidem și punem niște zăvoare, ci când lăsăm să se vadă din noi totul, însă acest tot nu poate fi împărtășit. Aceasta este o minune a faptului că suntem persoane și că în același timp suntem taine unul pentru celălalt. A fi taină unul pentru celălalt naște și această uimire, bucurie și spontaneitate în fața celui de lângă noi.

Dumnezeu-Fiul este Cel ce ia chip de om. În Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare ni se spune chiar „chip de rob făcându-Se asemenea nouă” la înfățișare, smerindu-Se și luând firea noastră umană în integralitatea ei. 

Iisus Hristos este fața umană, și totuși eternă, a lui Dumnezeu. Și dulceața despre care ni se vorbește în acest text liturgic este vederea lui Dumnezeu. În Liturghie, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, noi Îl vedem pe Dumnezeu. Ne împărtășim de această dulceață a ceea ce este Domnul pentru noi. 

Psalmistul David spune „Gustați și vedeți că bun este Domnul”. Iar după ce ne-am împărtășit, cântăm „am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc”, adică noi, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, am văzut lumina, adică pe Iisus Hristos - lumina ființială întrupată pentru noi, oamenii și pentru a noastră mântuire.

 Aceasta este dulceața de care ne face părtași Hristos prin Întruparea Sa și anume că ne dă posibilitatea de a ne împărtăși cu El. Sfântul Isaac Sirul numește Sfânta Împărtășanie „iubirea lui Dumnezeu pentru oameni”. De această iubire noi suntem părtași și, cum s-a spus în textul pe care l-am pus ca motto al gândurilor pe care vi le împărtășesc, această dragoste a lui Dumnezeu, adică Iisus Hristos, este cea care ne schimbă și ne îndulcește prin dorul pe care-l avem pentru El. Un om care este bun simțim că are o dulceață în sufletul său. Opusul acestuia este omul rău sau cum mă exprim eu prea plastic poate, este „acru ca o murătură”. Și e așa de greu să stai lângă asemenea persoane. 

De aceea, să reflectăm profund la darurile pe care ni le face Dumnezeu-Fiul prin venirea Sa în lume, prin nașterea Sa din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca Om. Și unul din aceste daruri este că ne-a dat posibilitatea ca noi să ne bucurăm de raiul Liturghiei în care primim dulceața cea dumnezeiască, veșnică, iubirea dumnezeiască care este Iisus Hristos - Trupul și Sângele Lui - de care să ne învrednicească pe toți și, sigur, să ne atingă inima de dorul de a-L primi.