Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, parohul bisericii, alături de părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, și de părintele Petru Oprea, directorul Seminarului Teologic din Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre ce înseamnă a fi în lumină, stare dobândită de Sfântul Serafim de Sarov:

«Pentru că noi v-am adus la cunoștință puterea Domnului nostru Iisus Hristos și venirea Lui nu luându-ne după basme meșteșugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noștri»  (II Petru 1, 16)

A fi fericit înseamnă a fi în lumină. Sfântul Serafim de Sarov, cel pe care-l sărbătorim astăzi, este cel care s-a împărtășit de lumina cea dumnezeiască, cea necreată. Și l-a făcut părtaș acesteia pe unul dintre ucenicii săi, un om foarte înstărit, cu o oarecare vizibilitate socială, și anume pe Motovilov. 

Acesta i-a cerut Sfântului Serafim de Sarov, în plină iarnă, să-i arate ce înseamnă a trăi în lumină, a fi în lumină, ce înseamnă ca trupul omului să devină un loc al sălășluirii luminii dumnezeiești. Sfinții care trăiesc în Hristos și pentru care El nu este o pură idee sau abstracție, ci un mod real de viață, au această putere extraordinară ca, prin puterea lui Dumnezeu, să facă să se vadă lumina din trupurile și chipurile lor. L-a chemat pe acest ucenic, pe Motovilov, lângă el, și stăteau față în față. Dintr-o dată Motovilov a văzut că, înreaga față a Sfântului Serafim de Sarov era plină de lumină, i se vedeau doar buzele cum mișcau și-i vorbea acestuia, și ochii. În rest întregul trup era numai lumină, era covârșit de lumina cea necreată. 

În fața unei asemenea experiențe, Motovilov  a rămas într-o stare de uimire și nu-i venea să creadă că poate fi posibil așa ceva, ca un pământean să se îmbrace în lumină ca și cu o haină, să fie părtaș luminii dumnezeiești. Noi doar ne putem imagina și în momentul în care vă relatez acest lucru, cu mintea doar putem să ne dăm seama ce înseamnă acest lucru pentru că noi nu am ajuns la această stare a sfinților care, datorită iubirii lor față de Dumnezeu, datorită curăției sufletului lor, au devenit oameni de lumină.

Cred că așa a gândit Biserica, în înțelepciunea ei, ca la această sărbătoare să fie citite Fericirile pe care Domnul Hristos le-a rostit celor ce erau prezenți la Predica de pe munte.  Nu este o întâmplare, pentru că adevărata fericire a omului constă în a trăi în lumină, a deveni lumină. 

Noi căutăm fericirea în multe alte părți, inclusiv în cele materiale, într-un anumit confort material și credem că această stabilitate materială poate fi sursă de lumină pentru noi. Evident, noi vedem pe parcurs că ne înșelăm și ajungem la concluzia că lumina sau fericirea nu stă în cele materiale, ci în cele spirituale, pe care le trăim în comuniune cu Dumnezeu.

Sfântul Serafim de Sarov, dacă trăia în lumină, evident că avea și o bucurie dincolo de ceea ce noi ne putem închipui. Dovadă că oricine se întâlnea cu el era întâmpinat cu acest salut: „Hristos a înviat, bucuria mea!”. 

Prin urmare, acolo unde este lumină, este bucurie, stara de plenitudine sufletească pe care noi o putem numi fericire. Sfântul Serafim de Sarov este cel care, asemenea celor trei apostoli pe Muntele Tabor, a văzut cu ochii lui slava cea dumnezeiască.  Sfântul Apostol Petru (II Petru 1, 16) ne încredințează că ei, apostolii, au văzut slava cea dumnezeiască, cea necreată, izvorând din ipostasul dumnezeiesc al lui Iisus Hristos pe Muntele Tabor. 

Noi putem spune că vedem frânturi din ceea ce înseamnă un om de lumină. Probabil că ați întâlnit și dumneavoastră oameni cu un chip foarte luminos, cu ceva de dincolo de lumea aceasta - și nu am în vedere frumusețea fizică a chipului ci ceva care ține de spiritual -, oameni cu chipuri extraordinar de luminoase și simțim că în cel chip este ceva special. Și aceasta este doar o frântură. 

Închipuiți-vă la ce a fost martor Motovilov, acest boier bogat, înstărit, dar preocupat de cele duhovnicești. L-a văzut pe Sfântul Serafim îmbrăcat în lumină, în starea aceasta de îndumnezeire văzută, pipăibilă, pe care a putut-o constata aproape; dacă stăm să ne imaginăm, acest Motovilov putea pune mâna pe lumină. E un paradox, dar era așa de copleșitoare această experiență la care l-a făcut părtaș Sfântul Serafim de Sarov. 

Acesta ar fi și motivul pentru care Sfântul Serafim de Sarov este foarte iubit ca cinstire, în Biserica Ortodoxă. 

A fi și a trăi în lumină înseamnă, intrinsec, a fi un om fericit. Dacă nu trăim în lumină, nu putem fi fericiți. Acolo unde nu este lumină, nu este nici bucurie, nici echilibru duhovnicesc, nici așezarea lăuntrică sau liniștea după care râvnim așa de mult. 

Unde este lumină, este Dumnezeu pentru că El Însuși așa  Se numește pe Sine ca fiind lumină: „Eu sunt Lumina lumii”. Și dacă Dumnezeu este lumina ființială, și noi căutăm lumina, atunci putem spune că-L avem pe Dumnezeu în viața noastră cum de altfel L-a avut Sfântul Serafim de Sarov. 

Dă-ne, Doamne, această putere să trăim în lumină ca să fim oameni ai luminii împărtășind lumină în jurul nostru. 

La finalul Sfintei Liturghii, toți copiii prezenți au primit jucării și dulciuri.