Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Adrian Chirvasă și preoții Ioan Bârsan și Bogdan Mucileanu, slujitorii acestui sfânt locaș.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic, Ierarhul Hușilor a explicat care sunt efectele Botezului creștin asupra persoanei care îl primește:

«Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului; căci cel care a murit a fost curățit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El» (Romani 6, 6-8)

Așa cum este în tradiția liturgică a Bisericii Ortodoxe, sărbătorile împărătești sunt încadrate de două duminici speciale în sensul că referințele la semnificațiile acelui eveniment încep cu duminica precedentă și se încheie cu duminica de după prăznuire. De aceea, duminica de astăzi poartă denumirea de „Duminica dinaintea Botezului” sau a „Bobotezei”. Toate textele liturgice și biblice fac referire la acest eveniment sau la semnificațiile pe care le implică.

În pericopa evanghelică ni se vorbește despre pocăință și despre botezul pe care îl săvârșea Ioan cu toți cei ce decideau să meargă înspre Iordan. 

Sfântul Ioan Botezătorul este cel ce face o distincție clară între botezul pe care el îl săvârșea și botezul lui Hristos sau cel cu care noi suntem botezați în numele Preasfintei Treimi. Botezul săvârșit de către Ioan era unul spre conștientizarea stării de păcat, spre faptul că omul nu este în rânduiala sa și că s-a depărtat de Dumnezeu. 

Botezul creștin - cel săvârșit în numele lui Hristos - este un botez în care ne sunt iertate toate păcatele de Cel care a venit să le răscumpere din sclavia păcatului, devenind oameni noi în Hristos. Suntem practic reconfigurați sau, să folosesc un termen mai modern și pe care-l înțelegem noi cei de astăzi care trăim în era mediilor digitale, suntem reformatați. Așa cum în momentul în care pe device-urile noastre, pe toate gadgeturile pe care le folosim se instalează un virus, primul nostru impuls este să dăm un restart, să închidem telefonul sau laptopul și să repornim apoi, ca să-și revină. Dacă nu-și revine, chemăm un specialist, un IT-ist care se pricepe foarte bine, și cu cât lucrurile sunt mai complicate și mai non-funcționale cu atât se va ajunge în punctul în care va fi nevoie să fie reinstalat tot sistemul de operare.

Adică practic să aduci acel aparat la forma lui inițială, din fabrică, așa cum l-ai luat nou-nouț, ca după aceea să funcționeze. Cunoașteți foarte bine toate aceste etape mai ales cei ce folosiți tehnologia; după reinstalarea acestui sistem de operare toate funcționează în mod excepțional și suntem încântați de rapiditatea cu care ne folosim de tehnologie. 

În viața duhovnicească, prin Taina Sfântului Botez, în numele lui Iisus Hristos, și nouă ni se schimbă sistemul de operare. Practic ni se instalează un alt „sistem de operare”. 

Sigur că un prunc nu are păcate, însă moștenirea genetică există, așa cum există o ereditate biologică pe care noi o preluăm de la părinții noștri, la fel există o ereditate spirituală pe care o preluăm tot de la părinții noștri. Inclusiv pruncii preiau această ereditate, inclusiv înclinații ale părinților. Ele, dacă sunt negative, sunt purificate, eradicate prin Taina Sfântului Botez, prin faptul că suntem cufundați în apa cristelniței în numele Preasfintei Treimi. Această cufundare înseamnă practic curățarea de orice fel de păcat, de orice fel de înclinație, de tot ceea ce poate fi nepotrivit și prezent în bagajul nostru ereditar spiritual. 

Sigur că noi nu reușim să păstrăm această stare de puritate pe care o primim prin Taina Sfântului Botez, pierdem această stare. Dacă am avea ochi foarte rafinați din punct de vedere spiritual și să vedem cum arată sufletul pruncului nou botezat, vom vedea în sufletul lui, în trupul lui, numai lumină, fiindcă prin Taina Sfântului Botez primim lumină, primim iertarea păcatelor, devenim oameni noi în Hristos. Suntem altoiți de către Hristos și în Hristos, devenim ființe noi din punct de vedere spiritual și primim ca dar din partea lui Dumnezeu puterea de a iubi ca El.

Preasfinția Sa a vorbit și despre Taina Pocăinței – „al doilea Botez”:

După Taina Sfântului Botez pruncul este îmbrăcat în veșminte luminoase, care fac o corespondență cu haina luminoasă a sufletului pruncului care este botezat, miruit și împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos. Această reconfigurare în Hristos este cea care ne dă starea de puritate. 

Nu reușim să o păstrăm, devenim oameni maturi, păcătuim, cultivăm păcatul în viața noastră și ne înstrăinăm, ne îndepărtăm de la starea pe care am primit-o în dar în Taina Sfântului Botez - starea de curăție, de frumusețe spirituală, de faptul că aparținem lui Hristos. Și asta înseamnă să ne numim creștini, să fim în Hristos, să căutăm să-L păstrăm pe El în viața noastră. 

Biserica ne mai dă o șansă să restaurăm starea pe care o pierdem prin faptul că acceptăm păcatul, să recuperăm starea aceea pe care am primit-o în dar în Taina Sfântului Botez. Aici intervine pocăința care este numită de Părinții Bisericii noastre „al doilea Botez”. Acest lucru înseamnă „Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu”, adică „gândiți-vă la starea pe care ați avut-o când ați fost botezați, starea de puritate și de curăție”.

Sfântul Ioan Scărarul este cel care dă una dintre definițiile cele mai frumoase ale pocăinței, el ne spune că „pocăința este împrospătarea Botezului, este învoiala cu Dumnezeu pentru a doua viață”. 

Ori de câte ori ne spovedim, noi dorim să renunțăm la păcat, pentru că Taina Spovedaniei nu înseamnă doar mustrare de conștiință, remușcare pentru greșelile pe care le-am făcut sau regretul pentru păcatele săvârșite, ci ceva mai mult decât atât. Pocăința înseamnă și dorința de a deveni un om nou, de a conștientiza că ești restaurat în Hristos prin această taină minunată care spală sufletul de toate impuritățile, de tot ceea ce păcatul ne murdărește. 

Sau, dacă tot am făcut această corespondență între tehnologie, între aparatele pe care le folosim și  care pot fi virusate, și noi putem fi virusați, dar de virusul păcatului. Este un virus spiritual care ne face disfuncționali și de aceea devenim oameni răi, care bârfim, colportăm tot felul de povești, invenții și calomnii despre unul și celălalt, ne îndepărtăm de Biserică, nu mai înțelegem credința și devenim oameni desfigurați din punct de vedere spiritual.

Putem să ne recăpătăm frumusețea pe care am primit-o în Taina Sfântului Botez prin pocăință, prin această capacitate de a fi obiectivi cu noi înșine – cel mai greu lucru. 

De aceea fug oamenii de spovedanie, căci este singurul loc unde trebuie să fim obiectivi. Noi avem, în general, tendința de a fi foarte subiectivi cu noi înșine, cu neputințele noastre, cu păcatele noastre, cu slăbiciunile noastre; foarte rar ni le vedem și foarte rar avem puterea de a ni le recunoaște. 

Tot timpul avem tendința de a da vina pe celălalt, de a crede că celălalt e vinovatul și pricinuitorul stării noastre de degradare spirituală. Chiar dacă greșim, chiar dacă în conștiința noastră știm că nu am făcut bine, aruncăm permanent vina înspre celălalt și inventăm tot felul de vini imaginare, fără să ne concentrăm asupra a ceea ce este în sufletul nostru. 

Taina Spovedaniei este taina în care noi obiectivăm ceea ce noi am săvârșit rău. Adică, cum am spune, suntem sinceri. 

Unora le este greu să se întâlnească cu ei înșiși. De ce? Pentru că le este groază. Și fug de ei înșiși. Taina Spovedaniei este în primul rând întâlnirea cu tine însuți; cum ești tu, exact în forma în care ești fără să te fardezi, fără să maschezi sau să pari ceea ce nu ești. 

În Spovedanie Îi vom spune lui Dumnezeu, ca în fața unui doctor, exact neputințele pe care le avem, păcatele, și cât suntem de desfigurați. În fața doctorului nu te poți duce să spui minciuni. Poți să te înșeli, să ai o durere pe care o localizezi într-o anumită parte a corpului când de fapt este o propagare într-o altă parte a corpului tău, dar de aceea este specialistul, medicul. Așa și preotul sau episcopul, este doctor de suflete și el îți va spune exact boala sufletească de care suferi și pentru care necesită să dorești vindecare. Este una dintre condițiile refacerii noastre. 

Dacă ai o boală fizică, ca să te vindeci, trebuie să dorești să mergi la medic, să conștientizezi că vrei să te faci bine și, evident, te vei lăsa în mâinile experienței medicului care te va trata, îți va prescrie tratamentul adecvat bolii de care suferi. 

La fel, în Taina Spovedaniei, suntem chemați în primul rând să ne depistăm hibele, păcatele pe care le facem, starea în care suntem, fără să ne mascăm, adică să fim obiectivi cu noi înșine. Taina Spovedaniei, a pocăinței, este cea care ne reface oameni foarte frumoși la suflet, exact așa cum este pruncul nou botezat. 

Părintele Episcop Ignatie a insistat asupra importanței pe care trebuie să o acordăm Spovedaniei, ca șansă a fiecăruia de a se vindeca sufletește:

Dacă nu ar exista Taina Spovedaniei, eu cred că oamenii ar înnebuni pentru că nu ar putea duce povara a ceea ce înseamnă săvârșirea unui păcat, a unei răutăți care te apasă oricât ai fi tu de, să spunem, într-o stare de nesimțire spirituală, duhovnicească; inevitabil te apasă, ai remușcări, ai regrete și de acolo începe drumul tău înspre pocăință. Nu te oprești, să spunem, în etapa aceasta a regretului și a remușcărilor, ci și conștientizezi ceea ce ești, starea în care ai ajuns și evident, cel mai important și esențial este să-ți dorești să te faci bine, să-ți dorești să fii un om mai bun, să te vindeci de ceea ce tu suferi. Și aceasta ar putea fi corespondența dintre pocăință și botez anume, că pocăința, cum spune Sfântul Ioan Scărarul, este împrospătarea Tainei Sfântului Botez.

Avem la îndemână Taina Spovedaniei, de care trebuie să ne folosim nu de patru ori pe an cum greșit se spune, că noi nu păcătuim doar de patru ori pe an. Cine păcătuiește de patru ori în an, sau mai grav decât atât, o dată numai, de Paști? Atunci e o tradiție și spunem „mă duc și eu o dată-n Paști, mă spovedesc”, dar și atunci grăbit, rapid, totul nu am răbdare, preotul mi se pare că sta prea mult cu altcineva, eu vin așa printre multele altele ca să-mi rezolv sufletul; or, sufletul necesită un pic de răbdare, pentru tine o faci. 

Nu observați că ne grăbim și când este vorba de noi înșine, de sufletul nostru, de sinele nostru? Am vrea să le facem rapid pe toate. Te spovedești o dată în an, te și împărtășești și cu asta îți ameliorezi un pic conștiința și spui că este în regulă, am făcut și eu ceva, adică am bifat și eu o tradiție, mecanic, fără să te schimbi. 

Zi de zi păcătuim. Și atunci avem nevoie să fim vindecați, și este la îndemână Taina Spovedaniei, despre care eu, personal dacă îmi îngăduiți să fiu puțin confesiv, cred că dacă nu ar exista Taina Spovedaniei nu aș putea trăi - și care să aibă drept finalitate Sfânta Împărtășanie; nu aș putea trăi, indiferent de ceea ce săvârșesc simt nevoia acută, cât mai mult, să mă spovedesc și să spun Domnului ceea ce am făcut și nu sunt în regulă. Adică doresc să fiu cât mai frumos la suflet. Nu-mi iese, nici eu nu reușesc să păstrez starea aceasta și evident, când vezi ceva minunat, te îndrăgostești de acel lucru și vrei să te înfrupți din frumusețea aceea, din ceva deosebit, din curăție, din nevinovăție, și vrei și tu să le ai în viața ta. 

Sfântul Ioan Scărarul este foarte încurajator, în sensul că ne zice așa: „să nu te tulburi de cazi în fiecare zi, nici să ieși din luptă; ci stai bărbătește și cu siguranță îngerul care te păzește va prețui răbdarea ta. Rana ta este ușor de tămăduit cât este încă proaspătă și caldă” - adică, nu deznădăjdui, toți cădem, clipă de clipă, rămâi acolo, încearcă să te ridici și să dorești vindecarea; este ceea ce apreciază cel mai mult Dumnezeu. 

Nu apreciază să ai conștiință bătucită, una care nu mai are niciun fel de sensibilitate. Dumnezeu iubește întotdeauna pe cel care se pocăiește, care conștientizează că a greșit, se ridică și chiar dacă mai cade, iar se ridică și rămâne întotdeauna în starea asta de luptă permanentă.Sigur, în această constanță de a rămâne în luptă, poți să și câștigi. E ca un antrenament. Doar antrenându-te poți ajunge la performanță. 

Nu ajungi, fără antrenament, la performanță, în niciun domeniu. Te înșeli. Faci o dată, să spunem, cu intermitențe, foarte rar, nu faci performanță. La fel și în viața duhovnicească, antrenamente. Un antrenament extraordinar pentru suflet ca să devină frumos, curat, este Taina Pocăinței. 

Să conștientizăm, în primul rând, că suntem bolnavi sufletește. Când conștientizezi că ești bolnav vrei să te vindeci numaidecât și alergi la doctor, care este Hristos. Și El te vindecă prin Taina Spovedaniei și în mod deplin primești această vindecare în Taina Împărtășaniei, primind Trupul și Sângele lui Hristos. Împărtășania este numită de către Sfântul Ignatie Teoforul „medicamentul nemuririi” - un antibiotic pentru sufletul care este bolnav.