Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial Huși și părinți protopopi din Eparhie, alături de părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan, parohul sfântului locaș.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Corului Alethea din Iași.

În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic ce a relatat Pilda vameșului și a fariseului, Ierarhul Hușilor a descris resorturile interioare care au generat atitudinile celor care au mers să se roage la Templu:

«Către unii care erau încredințați în ei înșiși că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta» (Luca 18, 9)

Pilda vameșului și a fariseului inaugurează una dintre cele mai frumoase perioade liturgice ale anului bisericesc, perioada Triodului, cea în care suntem chemați să ne răsucim înlăuntrul nostru, ca să vedem cele de care suferim, hibele pe care le avem, neputințele de care suntem locuiți și să căutăm să ne vindecăm, să reparăm haina sufletului nostru stricată de păcat. Cu alte cuvinte, este o perioadă de interiorizare. 

Paradoxal, lumea în care suntem parcă ne invită să trăim viața la modul exterior și nu să plonjăm înlăuntrul nostru. Această perioadă, a Triodului, premergătoare sărbătorii Paștilor, a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, debutează cu una dintre parabolele în care, dacă suntem foarte cinstiți cu noi înșine, ne regăsim în mod deplin. 

Din păcate, nu în ipostaza vameșului, a celui smerit, care avea conștiința faptului că restaurarea sa duhovnicească depinde de mila lui Dumnezeu, ci ne identificăm în ipostaza fariseului, a celui care a dat dovadă de mândrie, ale cărei forme de expresie se traduc în disprețul față de cei din jur. Asupra acestui gând aș vrea să medităm împreună.

Din nefericire, regăsim oameni care se comportă cu superioritate, cu dispreț, consideră că au dreptul să-i umilească pe cei din jur; consideră că ei sunt îndreptățiți să exagereze să hiperbolizeze neputințele celor din jur și dacă aceia sunt și adversarii lor, vor avea grijă permanentă să-i lovească, să arunce cu noroi în ei, zdrobindu-le viața, ființa și imaginea publică. 

Unul dintre preoții care mie îmi este foarte drag prin modul cum scrie dar și ca slujitor al Bisericii, Părintele Ioan Florescu, care slujește în Scoția, în Edinburgh, este cel care m-a inspirat să mă gândesc că cea mai concretă personificare a fariseului este un personaj din romanul lui Fedoror Dostoievsky, „Crimă și pedeapsă”, Raskolnikov. Este cel care a ucis-o pe bătrâna pe care el o disprețuia și o ura. Și chiar dacă el, în viața de familie a fost educat să țină cont de principiile morale, de preceptele Evangheliei, după ce a săvârșit această crimă, ucigându-o pe bătrână, căreia nici măcar nu i-a luat banii, ci câteva obiecte din casa ei și le-a ascuns sub o piatră fără ca să mai meargă să le ia, el își justifica acest gest abominabil. 

Cum putem descrie această tipologie a lui Raskolnikov? Este similară cu cea a fariseului. El se credea superior, credea că i se cuvine absolut totul, că este cel care distribuie dreptatea, cel care are competența să stabilească cine este vrednic de atenția sa, de mila sa, sau cine merită să fie pur și simplu decapitat, pur și simplu ucis. Credea că lui i se cuvine absolut totul. Sau, cum ne spune Domnul Hristos, era unul dintre cei atât de încredințați în sine înșiși că sunt drepți și toți ceilalți merită să fie priviți cu dispreț, cu desconsiderare. 

Asemenea personaje, ca cel din acest roman al lui Dostoievsky, le regăsim și în viața noastră și în viața Bisericii. Sunt atâția care se consideră drepți în mod nejustificat. În general, justițiarii de serviciu sunt cei care au foarte multe schelete în viața lor ascunsă, și încearcă să acopere ceea ce este murdar în viața lor direcționând atenția înspre neputințele și defectele celor din jur. 

De aceea fariseul din fragmentul evanghelic greșește nu numai pentru că s-a comportat cu mândrie, ci mai ales prin faptul că l-a disprețuit pe vameșul care stătea smerit, își spunea rugăciunea lui și, evident, aștepta îndurarea, mila lui Dumnezeu. Din parabolă reiese că lui Dumnezeu Îi plac asemenea oameni, cei care știu să-și vadă neputințele, le conștientizează și, evident, își doresc să remedieze ceea ce este defect în viața lor.

În contrast cu un asemenea comportament, fariseul l-a disprețuit pe acest vameș și credea că virtuțile lui reale sunt o formă de legitimare pentru a se poziționa în mod superior, cu dispreț, față de cel care cerea îndurarea lui Dumnezeu și avea conștiința faptului că e un om foarte păcătos.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că cunoașterea de sine ne face mai îngăduitori față de cei din jur:

Dacă veți fi puțin mai atenți pe rețelele de socializare, veți descoperi că s-au multiplicat justițiarii și fariseii, cei care sunt încredințați în ei înșiși că sunt oameni drepți și împart lumea în răi sau buni. Sunt exact ca în ipostaza lui Cain, cel ce era foarte conștient că jertfa lui trebuie să fie primită de Dumnezeu și în gelozia sa, văzând că Abel, smerit, este iubit de Domnul, s-a năpustit asupra lui și l-a ucis tot din acest motiv. 

Primul ucigaș, Cain, se credea drept, superior din punct de vedere moral față de fratele său, Abel. Câți nu sunt în lumea aceasta care, având această încredințare că sunt drepți, îi ucid pe cei din jurul lor prin cuvânt, prin calomnie, prin minciună și prin colportarea a multor neadevăruri! Practic, le distrug acestor oameni imaginea publică, dreptul de a se bucura și ei de o cinstire cuvenită.

Dumnezeu este Cel care, în mila Sa, ne învață întotdeauna să-l urmăm pe vameș, pe cel care știe ce înseamnă cunoașterea de sine, unul dintre dictoanele celebre ale Antichității. Cunoaștere de sine ne ajută să sporim în înțelegere și iubire față de cei din jurul nostru, indiferent cât de multe defecte morale descoperim în cel de lângă noi. 

Cei care se consideră drepți sunt oameni mândri, se comportă cu superioritate; niciodată nu vor avea preocuparea și acest mod de a înțelege neputințele - cu iubire și cu foarte multă îngăduință. Se poziționează și dobândesc exact același reflex ca al fariseului din fragmentul evanghelic de astăzi.

Să reflectăm căruia dintre cei doi încercăm și noi să urmăm, să-l luăm drept model, sau de cine căutăm să ne descotorosim, să ne distanțăm ca mod de a relaționa cu cei din jurul nostru. Nu este ceva foarte complicat și nu este nevoie de foarte multă psihologie să ne dăm seama cine este fariseul de lângă noi și cine este vameșul. 

Indiciul ni-l dă parabola de astăzi, în care este descris cu minuțiozitate comportamentul fariseului, cel care se comportă cu dispreț, cu superioritate, îngroașă defectele celui de lângă el - poate le și inventează de multe ori, pentru că nu are de unde să știe ce păcate a săvârșit vameșul din spatele lui. 

Este clar că unul din păcatele vameșului era corupția - erau foarte corupți, ei colectau dările pentru ocupantul roman și mai luau câte ceva peste ceea ce era stabilit. Acest păcat era o certitudine vizibilă. Celelalte nu avea de unde să le știe fariseul. Dar le-a înșirat și le-a adus în atenție cu certitudine, ca și cum aceste păcate le-ar fi făcut vameșul, în sensul că el, vameșul este desfrânat, nedrept și, desigur, are un comportament total imoral. 

Cam în această ipostază se identifică mulți dintre cei care se cred oameni morali, justițiari, care împart dreptatea în lumea aceasta. Îngroașă păcatele, le inventează pe multe dintre ele, pentru a se legitima în atitudinea de dispreț și de ură pe care o au pentru cei din jur.

Hristos să fie Cel care ne dă putere, fiecăruia dintre noi, să ajungem la cunoașterea de sine, la această capacitate de a ne vedea pe noi înșine. 

Omul smerit își vede neputințele sale, și această vedere îl învață să fie foarte îngăduitor, înțelegător cu cei din jur care, din anumite motive, pot și ei să manifeste sau să aibă momente de cădere spirituală. Se raportează la aceștia cu multă înțelegere și dragoste, așa cum Însuși bunul Dumnezeu ne înțelege pe fiecare dintre noi. Chiar este o expresie în vorbirea populară, oamenii care înțeleg cu adevărat relația cu Dumnezeu spun așa: „Doamne, dacă ar fi să mă pedepsești după păcatele mele, nu aș merita să trăiesc nicio clipă în viața aceasta”. Vedeți ce gândesc unii oameni? În contrast cu ei, cei ce se identifică în ipostaza fariseului, se comportă cu dispreț, ură și desigur, aruncă cu multă murdărie pe identitățile celor din jur.