Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.

În omilia rostită după citirea textului evanghelic, Părintele Episcop Ignatie a arătat că în atitudinea stăpânului din Parabola lucrătorilor viei s-au împletit în mod armonios mila și corectitudinea:

«Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?» (Matei 20, 15)

În mod paradoxal - pentru logica noastră – Parabola lucrătorilor viei este cea care surprinde milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu. Mai precis, modul cum ar trebui să ne raportăm la ceea ce noi numim generic ca fiind „bine” sau față de binele săvârșit.

Există trei modalități de a ne raporta față de binele din jurul nostru. Un prim mod este cel în care apreciem binele. Ne covârșește. Reușește să lucreze în mod tainic în inima noastră și să ne îndrăgostim de acest bine, ca mai apoi să-l multiplicăm. Binele stârnește în noi o sete de frumusețe pentru că acesta nu poate fi decât numai frumos. În concepția filosofică antică, cei doi termeni, binele și frumosul erau identice, cum le simțim și noi. Tot ceea ce este frumos nu poate fi decât bine și tot ceea ce este bine este minunat de frumos.

Un al doilea mod de a ne raporta la bine este cel în care, din păcate, nu-l putem suporta, nu-l putem asuma, trezindu-se în noi păcatul cumplit al invidiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că păcatul invidiei este singurul care se hrănește din faptele bune ale semenilor noștri. Acest mod de a ne raporta la bine este din cauza faptului că suntem răi. Omul rău nu poate vedea binele.

 Din această neputință de a vedea binele sau de a-l asuma, de a-l înțelege, ajungem la un al treilea mod de a ne raporta la acesta: când suntem răi distorsionăm permanent binele. Acest ultim mod este extrem de răspândit în lumea în care trăim, cu precădere pe rețelele de socializare, acolo unde unii adoptă o identitate anonimă și îndărătul acesteia ei cred că pot distorsiona binele, indiferent din partea cui vine sau de cine este săvârșit.

Din nefericire, săvârșim cu multă dexteritate acest lucru. Acest mod de a ne raporta este concentrat în cuvântul biblic cu care se încheie această parabolă a lucrătorilor viei. Stăpânul viei a fost extraordinar de corect. Însă corectitudinea lui era îmbibată de multă milostivire. O corectitudine care nu este acompaniată de iubire se poate transforma oricând într-un justițiarism inuman, unul care să strivească.

La fel, dacă iubirea nu este însoțită de dreptate, de adevăr și de corectitudine poate deveni în orice moment un sentimentalism, o euforie ieftină sau lipsită de orice conținut. 

Stăpânul din această parabolă a fost extrem de milostiv și de corect cu cei pe care i-a tocmit ca să vină să lucreze. Ce venit în primul ceas a fost de acord – el ar fi putut refuza de la început – ca acea zi de muncă să fie plătită cu un dinar. Dacă era nemulțumit de această învoire ar fi putut să-i spună Stăpânului viei că-i prea puțin și că ar trebui să suplimenteze acest cuantum. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că el a fost de acord și a muncit o zi întreagă. După o zi de muncă întreagă, cel care a venit în primul ceas al zilei a fost extrem de nemulțumit – așa cum mai suntem noi, după mintea noastră, când credem că suntem răniți dar de fapt ne este rănită mândria și activăm răutatea – și i-a spus Stăpânului că i-a dat prea puțin în comparație cu cei care au venit mult mai târziu. Unul dintre ei a venit la ceasul al treilea, altul al nouălea, altul în ceasul al unsprezecelea. Ca să ne putem da seama ce înseamnă acest lucru ceasul al treilea era echivalentul orei 9. Al șaselea, era echivalentul orei 12 și ceasul al XI-lea era echivalentul orei 5. Evident că el era nemulțumit pentru că cel care a venit spre finalul zilei a fost plătit exact cu aceiași bani cum a fost plătit și primul. Acesta și-a exprimat nemulțumirea crezând că este nedreptățit, iar stăpânul îi dă un răspuns pe măsura obrăzniciei și nesimțirii cu care s-a năpustit asupra celui care a fost și milostiv și foarte corect.

Toți ceilalți care au fost tocmiți mai târziu nu aveau de lucru și nu aveau de unde să știe, cum ne spune Evanghelia, că ar fi undeva să muncească. Dacă nu ar fi fost chemați, nu aveau de unde să știe că pot munci în via stăpânului.

Stăpânul îi răspunde astfel celui tocmit de la începutul zilei: „de unde ai tu această competență să-mi ceri socoteală ce fac eu cu lucrurile mele, modul în care eu distribui și răsplătesc pe cel care muncește? De unde atâta nesimțire și aroganță ca tu să ceri socoteală pentru lucrurile pe care eu le gestionez”. Mai mult decât atât – și aici, în această frază, este concentrată modalitatea omului care se raportează la bine cu ochi viclean, pizmaș și foarte răutăcios - Stăpânul îi spune: „de ce ai tu ochii răi?” Într-o traducere mai corectă este „ochiul viclean” – când eu sunt bun? „De ce te deranjează pe tine acest lucru? De ce îți activezi viclenia și răutatea când tu vezi bunătatea și milostivirea pe care o dăruiesc celor care au venit să muncească ca și tine, în vie? Nu contează în care moment al zilei au venit, ci faptul că au venit să muncească, cum ai fost și tu de acord de la primul ceas al zilei și ai agreat să primești după ce termini ziua de muncă să primești un dinar”. 

Preasfinția Sa a arătat cum atitudinea celui tocmit pentru lucru la începutul zilei, se regăsește ascunsă în modul în care abordăm relațiile cu cei din jur:

Nu vi se pare că această abordare, a celui ce cere socoteală stăpânului casei, este multiplicată printre noi, și cu precădere aș spune în Biserică, când ar trebui să avem ochiul bun acolo unde este bunătate? Dar dacă ești om rău nu ai cum să vezi binele niciodată. Îl vei distorsiona pe toate căile, îl vei murdări și vei căuta să maculezi ceea ce este foarte frumos, gândindu-te că cineva poate te crede. 

Este ceva comparabil cu ce se întâmpla în perioada comunistă. O minciună grosolană era rostogolită de nenumărate ori despre o anumită persoană, consemnată în anchetele abominabile la care erau supuși toți cei închiși și rămâneau acolo scrise, încât să fie ulterior preluate și livrate în spațiul public - cum se întâmplă azi când avem acces la aceste dosare. Cine mai verifică când este rostogolită în spațiul public o minciună grosolană, o calomnie fără niciun fel de suport real? Nimeni, fiindcă nu ne interesează binele și nu suntem îndrăgostiți de bine, nici de frumos. 

Ne hrănim cu răul și îl și distribuim. Să nu credeți că nu există niciun fel de vinovăție morală pentru cel care dă un simplu click, un like la o postare cu un conținut calomnios - să nu se îmbete cu apă rece că nu ar fi păcat. Dimpotrivă e un foarte mare păcat, pentru că tu devii părtaș la multiplicarea răului. 

În această categorie se înscriu toți cei care seamănă cu acest personaj rău care nu a putut să se bucure de binele pe care-l împărtășea stăpânul, cu maximă generozitate, față de toți.

Oamenii răi nu pot niciodată accepta binele, vor căuta să-l falsifice, să-l murdărească și să-l deconstruiască și, mai presus de toate, să-l distorsioneze întotdeauna. Și o fac cu atâta determinare, fără niciun fel de mustrare de conștiință. 

De multe ori ne întrebăm care e sensul unei răutăți pe are o facem unui om. Răul nu are niciun fel de logică, de rațiune. Nu avem cum să-i găsim răului o logică, este irațional. În spatele răului stă tot răul, patima, un suflet murdar, măcinat de patima invidiei. Câte nu sunt situațiile în care avem ochiul pizmaș pentru că cineva este bun!

În cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe monahul Sofian, din cadrul obștii Mănăstirii Bujoreni.