Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a amintit de nevoințele specifice perioadei Postului Mare:

Din punct de vedere liturgic am intrat în săptămâna numită a Înjumătățirii Postului Mare. Este pus spre adâncire și reflecție duhovnicească tot ceea ce ține de taina Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

Prin cruce ar trebui să înțelegem în primul rând iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, care ni se împărtășește chiar și atunci când noi, oamenii, ne năpustim cu ură, dispreț și multă ingratitudine. Însuși Domnul este Cel care, pe Cruce, văzând această ură, S-a repliat, adică a rămas neclintit pentru că așa este iubirea dumnezeiască, continuând să ne iubească.

În această săptămână a Înjumătățirii Postului Mare, marți seara, la slujba Vecerniei, pentru slujba liturgică a zilei de miercuri, se va cânta o stihiră în care ni se spune că noi „curățim simțirile sufletului prin lacrimi”. Unii asceți, mari nevoitori, cereau de la Dumnezeu darul lacrimilor, cele care purificau sufletul de zgura păcatului. Pe lângă aceste lacrimi care curăță simțirile sufletului, avem nevoie și de postire, care ne sfințește. 

 Eu cred că am pierdut din vedere dimensiunea duhovnicească a Postului. Ne gândim doar că ne abținem, că facem un efort de a nu mânca hrană de origine animală, neglijând faptul că înfrânarea în sine este cea care ne sfințește, adică îi conferim postului o dimensiune sacră, și nu e o pură dietă alimentară, ci însoțim starea noastră de postire cu rugăciunea, cu gândul la Hristos, cu fapte bune, cu participarea intensă la sfintele slujbe în această perioadă. Este ceva similar cu faptul că noi ne diferențiem de animale că înainte de a ne pune la masă ne rugăm și binecuvântăm sau facem semnul crucii asupra ceea ce noi mâncăm, iar acea mâncare, odată binecuvântată, capătă o valoare spirituală pentru noi. Nu este numai hrana care ne întreține biologic, ci o gândim și ca pe darul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Din păcate, nu realizăm că este un dar să putem înghiți, să putem mesteca, să avem un stomac care să digere hrana pe  care o îngurgităm. O facem atât de natural și fără niciun fel de recunoștință. Exact ca faptul de a respira. Realizăm cât de important este faptul de a putea inspira și expira când avem probleme de sănătate și simțim că ne sufocăm și că ne e pusă viața în pericol. În acele momente realizăm ce dar este să putem inspira sau expira, să putem gândi limpede cu mintea noastră, să ne putem bucura de hrana dată de Dumnezeu conferindu-le acestora în primul rând o dimensiune spirituală.

Am plecat în cuvântul meu de la această stihiră din miercurea Înjumătățirii Postului în care ni se spune că omul care plânge pentru păcatele sale, își curățește, prin lacrimi, sufletul și-l face foarte frumos, iar prin postire îl sfințește. 

Îl sfințește prin postire așteptându-L pe Dumnezeu, căutând să se întâlnească cu Domnul, iar căutarea noastră prin excelență este împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.  Așa parcurgem noi Postul înspre Lumina Învierii lui Hristos.

Să ne dăruiască Domnul lacrimi care să ne curețe simțirile și postire care să ne sfințească. 

În cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Agapie Dumitrescu, din cadrul obștii Mănăstirii Bujoreni.