De la ora 8:30, cei cinci ierarhi au săvârșit slujba de târnosire a bisericii parohiale, edificată între anii 2019-2021 și împodobită cu pictură în perioada 2024-2025, fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care este și ocrotitorul spiritual al orașului-stațiune Sângeorz-Băi. 

În continuare, pe un podium special amenajat în curtea bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Episcopul Ignatie, Episcopul Benedict, Episcopul Macarie și Episcopul-vicar Samuel Bistrițeanul au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor numeros de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujului– arhidiaconul Claudiu Grama, consilierul eparhial de misiune și protocol al Episcopiei Sălajului – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, protopopul emerit Ioan Dâmbu, protopopul de Bistrița – preotul Ioan Marius Pintican, pr. conf. univ. dr. Ioan Bizău – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Nicolae Jan – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, preotul paroh Paul Gavriloaie, care este secretarul Protopopiatului Năsăud și directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, stareți și duhovnici de mănăstiri, precum și numeroși clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, omilia a fost rostită de Părintele Episcop Ignatie, care a arătat că dragostea față de Domnul Hristos a fost cea care le-a determinat pe femeile mironosițe să meargă dis-de-dimineață la mormânt:

«Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui»  (Matei 28, 8) 

Ne aflăm într-un răstimp binecuvântat, plin de lumină și foarte multă bucurie. Este lumina necreată și bucuria cea veșnică a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

Duminicile dintre marele praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Duminica Cincizecimii, sunt foarte speciale, fiecare dintre ele are un miez, un mesaj aparte. De aceea, cred că se cuvine ca aceste duminici să fie numite ale Paștilor și nu „de după Paști”, ca și cum nu ar avea mare legătură cu Sărbătoarea Paștilor. 

Duminica de astăzi, a treia a Paștilor, este dedicată femeilor mironosițe sau purtătoare de mir - un bun temei de a reflecta asupra ceea ce au făcut aceste ființe minunate și delicate.

S-a acreditat ideea că femeile mironosițe au avut drept dominantă a personalității lor duhovnicești, curajul. Aș îndrăzni să spun că nu au fost curajoase. Nu era nevoie de curaj; mai degrabă, apostolii, care stăteau în foișor, închiși de teama celor care ar fi putut să se năpustească asupra lor, dacă ar fi avut această tărie extraordinară să meargă la mormânt dis-de-dimineață, am fi putut să îi acredităm ca fiind curajoși.

Femeile mironosițe nu au făcut altceva decât să împlinească ceea ce li se cuvenea. Nu a constituit un pericol, dovadă că nimeni nu le-a obstaculat în momentul în care s-au dus dis-de-dimineață la mormânt. Nu au suferit niciun fel de incident, nu s-a opus nimeni ca ele să meargă să-și împlinească datina de a îmbălsăma pe cei adormiți. Aș identifica mai degrabă în personalitatea duhovnicească a femeilor mironosițe un comportament pe care Dumnezeu îl are în gingășia și delicatețea Sa față de noi.

Pentru a-mi susține acest gând, aș vrea să fac referire la un pasaj din Cartea Facerii în care ni se spune că Dumnezeu a zis așa: „Nu este bine ca omul să fie singur, ci să-i facem un ajutor potrivit lui.” Din nefericire, acest pasaj a fost de multe ori citit într-o cheie misogină, depreciativă față de femeie, ca multe dintre pasajele cu privire la femeie pe care le citim din Sfânta Scriptură și le înțelegem eronat.

În gândirea biblică, termenul tradus prin „ajutor potrivit” în limba sursă a Vechiului Testament, ebraică, este termenul „ezer”. Conform bibliștilor, acest termen este utilizat pe parcursul Scripturii cu precădere atunci când se referă la ajutorul pe care Dumnezeu îl acordă omului. Prin urmare, poate suna puțin șocant ceea ce vă spun: femeia, conform acestei etimologii și conform contextului biblic, este pentru bărbat ceea ce este Dumnezeu pentru credincios, acel ajutor binecuvântat, grabnic, fără zăbavă, fără intermitență. 

Femeile mironosițe aveau sufletul lor plin de multă iubire față de Dumnezeu. Unde este dragoste este fervoare, flacără, mișcare, foarte mult dinamism. Nu putem afirma că în sufletul unui om care este locuit de dragoste s-ar găsi lentoare sau stare de letargie. Totul devine mișcare. 

În interiorul de foc al evenimentului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este totul în mișcare. Lucrurile se fac în grabă dar nu e conotată această grabă cu ceea ce noi suntem obișnuiți. Când spunem că lucrurile sunt făcute în grabă spunem că sunt făcute superficial, că nu acordăm importanța necesară sau știm cu toții. Trăim într-o lume alertă, grăbită, nu avem răbdare. Suntem extrem de precipitați și multe din acestea ni se trag și din cauză că nu avem acea stare de interiorizare, de plonjare înlăuntrul nostru. Omul care intră în sinele său învață ce înseamnă această stare de zăbavă, care nu e lentoare sau letargie. Zăbava duhovnicească are un ritm al ei, alert, dinamic. 

Femeile mironosițe, când s-au dus la mormânt, mai degrabă nu au fost curajoase. Aveau adâncită în inima lor moartea, sacrificiul, jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Vinerea Mare, dramatismul, tragedia. Tragedie dinspre om, pentru că așa a gândit-o omul, dar nu și dinspre Dumnezeu. Dinspre Dumnezeu nu a fost altceva decât de a ne dezvălui dragostea Sa desăvârșită pe Cruce, când noi L-am urât, disprețuit, calomniat. Exact în punctul maximal al urii, Dumnezeu este Cel care ne iubește într-un mod cum nu putem înțelege.

Era adâncită această moarte a Domnului, dovadă că ele erau încă triste. Aveau sufletul cernit de durere. S-au trezit dis-de-dimineață ca cele care trebuiau să împlinească datina evreiască de a îmbălsăma Trupul lui Hristos. Aveau gânduri multe. Unul dintre ele mai stăruitor, ca un sfredel care măcina mintea lor: „Cine dă piatra de la ușa mormântului?” Și spre marea lor uimire, văd mormântul plin de lumină; acolo unde se așteptau să găsească moarte, întuneric, au văzut această incandescență a luminii necreate și îngerii care au dat vestea că Hristos nu mai este printre cei morți. 

Ele degrabă, fără să zăbovească, s-au dus să împărtășească apostolilor că Hristos nu mai este în mormânt. Înșiși apostolii Petru și Ioan - ne spune Sfântul Evanghelist Ioan - alergau înspre mormânt. Era o competiție care ajunge să se împărtășească cât mai repede de lumina și de vestea aceasta minunată care a schimbat ontologic, fundamental, umanitatea, Învierea lui Hristos. 

Preasfinția Sa a evidențiat faptul că putem învăța de la femeile mironosițe să fim grabnici în a răspândi binele și frumosul:

Chiar dacă nouă ni se pare că Dumnezeu zăbovește și nu ne vine în ajutor când am vrea noi, de fapt este mai multă agitație înlăuntrul nostru și nerăbdare în comparație cu modul în care lucrează Domnul. Dar Dumnezeu este Cel care grabnic ne ajută și Maica Domnului o numim „grabnic ajutătoare”, adică nu zăbovește ca să ne ajute.

Femeile mironosițe și-au asumat și ele, fiind create de Dumnezeu în felul acesta, să fie grabnice în a face binele, în a răspândi lumina, în a se împărtăși de lumină cea necreată. Ele au avut un asemenea comportament de care s-au contaminat și apostolii. Și ei alergau iute-iute înspre mormânt, și văzând mormântul, primind vestea Învierii, s-au întors spre lume, aducând-o cu aceeași grabă și împărtășind binele. 

Noi, astăzi, dacă am face o mică analiză sinceră în fața propriei noastre conștiințe, vom constata că de cele mai multe ori ne grăbim să facem răul. Ați văzut cu câtă spontaneitate rea și malefică ne răzbunăm asupra celor ce ne-au greșit, nu lăsăm niciun moment de liniște și de analiză. Avem o grabă diabolică de a răspunde răului cu rău și cu mai multă virulență și vehemență. Dacă facem un procentaj am fi dezamăgiți, căci balanța ar înclina înspre a colporta răul, în a disprețui, în a-l distribui în multe feluri, nu doar prin bârfe. Astăzi devenim părtași păcatului în momentul în care am dat un simplu click pe o rețea de socializare și am distribuit un conținut calomnios, denigrator sau ceva rău; am devenit părtași la ceea ce înseamnă multiplicarea răului și la o scară mult mai largă decât în cadrul unei comunități restrânse când poate spunem o bârfă, colportăm ceva despre cineva și rămâne într-un cerc restrâns. În lumea virtuală răul îl putem multiplica cu viteză incredibilă, fără să ne dăm seama și noi suntem grabnici și virulenți în a distribui răul.

Femeile mironosițe ne învață să fim grabnici, fără intermitențe, în a răspândi binele, frumosul, de a vorbi despre cele care ne locuiesc și le iubim și ne înfrumusețează atât de minunat sufletul. 

Să devenim și noi purtători ai acestui mir al luminii necreate, al învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, al binelui, oriunde suntem și în orice loc și să căutăm pe cât ne stă în putință să obstaculăm, să diminuăm răspândirea răului.

Aceste duminici toate au în inima lor înrădăcinarea credinței în Învierea lui Hristos ca cea care a venit să pătrundă lumea întreagă de această lumină și de binele pe care ni l-a făcut.

În frumusețea revărsată de Dumnezeu peste lume și creștinism odată cu Învierea, femeia devine un receptacul al bucuriei, al luminii.

 Când ne inundă lumina, când ne covârșește binele, când ne străbate această stare plenară nu le putem ține doar pentru noi. Acestea se revarsă înspre ceilalți atât de natural, firesc, așa cum fiecare dintre noi am primit experiența unei bucurii care ne copleșește sufletul și nimeni nu stă să ne consilieze cum să o împărtășim. Devenim naturali și însăși bucuria aceea este cea care poate restructura sufletul unui om atins de suferință, boală, necaz, tristețe, și prin starea aceea putem învia. De ce? Așa cum ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog, am înviat tainic în inima noastră, ne-a înviat Hristos pe noi și am devenit purtători de lumină și de bucurie, cum au devenit femeile mironosițe care erau foarte grabnice, cu un dinamism și o fervoare în a răspândi bucuria și lumina Învierii lui Hristos.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul vocal „Theotokos” al Parohiei Gheorghieni, județul Cluj. La chinonic, grupul de copii și tineri al parohiei, coordonat de tânăra Laura Georgeș, și interpreta de muzică populară Marcela Ștefania Latiș (Ursu) au interpretat pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură despre vocația misionară a femeii creștine, evidențiind virtuțile care împodobesc viața acesteia și rolul deosebit pe care femeia îl are în viața Bisericii și a societății, numind-o „misionară a lui Hristos în familie și în comunitate”. În acest sens, Înaltpreasfinția Sa le-a îndemnat pe femeile creștine să-L mărturisească pe Hristos în viața de zi cu zi și să păstreze vie credința în sufletele copiilor.

De asemenea, ierarhul a felicitat comunitatea parohială pentru osteneala și dragostea cu care a ridicat această ctitorie pentru veșnicie.

La rândul său, preotul paroh Paul Gavriloaie a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității parohiale, precum și ierarhilor, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor care au contribuit la edificarea lăcașului de cult.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, Mitropolitul Andrei i-a acordat părintelui paroh Paul Gavriloaie „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, județene și centrale, a numeroși oaspeți, precum și a mii de credincioși, mulți dintre ei fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Sursa: mitropolia-clujului.ro