Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Ștefan Nagâț.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în exteriorul lăcașului de cult.

În omilia rostită după citirea pasajului evanghelic ce relatează vindecarea orbului din naștere, Ierarhul Hușilor a vorbit despre cum putem discerne adevărul din ceea ce încearcă ceilalți să impună forțat:

«Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu: că fiind orb, acum văd» (Ioan 9, 24-25)

Fragmentul evanghelic ne grăiește, în mod atât de lămurit, despre cum Cel care este Lumina ipostatică, Iisus Hristos, călăuzește orice suflet la adevăr. 

Orbul care a fost vindecat de această neputință, a avut un curaj și o logică imbatabilă în fața celor care se străduiau, cu toate puterile, să nege realitatea că el vede, că fiind orb din naștere a primit vederea în urma întâlnirii cu Hristos.

Cei ce se străduiau să nege această realitate, au transformat micimea lor sufletească, invidia și gelozia lor, într-un „adevăr propriu” pe care voiau să-l impună celui care a trăit o realitate incontestabilă, adică a primit darul vederii.

De fapt, așa se întâmplă cu toți cei care sunt foarte conștienți că nu dețin adevărul, deși vor să se prezinte ca cei care impun adevărul - devin foarte frustrați, extrem de agresivi, și fac tot ce le stă în putință de a distruge realitatea.

Întotdeauna vom recunoaște un fals „adevăr” prin faptul că cineva sau un anumit grup de oameni, vor să-l impună cu agresivitate, cu foarte multă impulsivitate, chiar cu riscul de a pune în pericol viața celorlalți.

Cărturarii și fariseii au mers atât de mult în nebunia lor și în faptul de a distruge și de a contesta o realitate atât de clară, încercând să o impună pe a lor proprie, mincinoasă, încât L-au contestat pe Însuși Domnul Hristos etichetându-L ca fiind păcătos. 

Chiar i-au spus acestui orb că trebuie să dea slavă lui Dumnezeu - dar a fost o șmecherie. Vedeți ce înseamnă să amesteci foarte puțin adevăr cu o cantitate imensă de minciună, de calomnie? Aceasta este manipularea. Venim cu ceva foarte nesemnificativ, care dă impresia unui adevăr, ca pe lângă să turnăm cantități imense de minciună. 

Fariseii îi spun acelui orb: „Dă slavă lui Dumnezeu. Omul acesta de care zici tu că te-a vindecat, e păcătos” - adică, nu poate avea darul lui Dumnezeu. Și acest orb, care a primit cu adevărat lumina adevărului, a exprimat adevărul foarte clar, delicat, fără să fie agresiv. Dimpotrivă. 

Cei ce dețin adevărul nu se impun cu forța, nu se străduiesc din răsputeri ca, prin orice mijloace, să-și impună punctul de vedere, pe care-l consideră conform propriei grile, ca fiind adevărat. 

Omul care deține adevărul este delicat, se exprimă cum sunt lucrurile, folosește și puțină ironie, iar apoi lasă lucrurile așa cum sunt ele. Nu devine agresiv, nu murdărește identitatea celuilalt, cum au făcut acești cărturari și farisei care au fost în stare să conteste pe Însuși Dumnezeu-Omul, Care este perfecțiunea absolută, fără de păcat. Au făcut acest lucru pentru a manipula, pentru a-l clătina inclusiv pe cel care a fost beneficiarul acestei minuni; cei ce nu puteau suporta adevărul voiau să se impună cu forța, agresiv și mincinos.

Orbul care a primit lumina cea adevărată în mintea sa, le-a spus foarte franc și simplu: „Lăsați-mă pe mine dacă este păcătos sau nu. Eu nu cunosc treaba aceasta.” Vedeți cât de delicat și inteligent este? Adică, el nu știe ce este în sufletul celui care i-a dat vindecarea. Cam așa ar trebui și noi să ne raportăm. Adesea noi credem o minciună și o calomnie mult mai ușor decât adevărul.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că fără o atenție sporită la ceea ce primim din jur, avem mai multe șanse să ne lăsăm manipulați: 

Cercetări recente în ceea ce privește comunicarea au ajuns la concluzia că omul are tendința, într-un procentaj de 7o%, să creadă mai mult o minciună rostogolită în spațiul public, decât un adevăr, din tot ceea ce este pus la dispoziție drept conținut, fie în mediul virtual, pe rețelele de socializare, fie în mass-media vizuală sau scrisă. 

În momentul în care se rostogolește o minciună și o calomnie, nu ne mai interesează apoi adevărul. Credem că minciuna și calomnia sunt adevărul. Cărturarii și fariseii au încercat să impună acest lucru celor care au fost prezenți la înfăptuirea acestei minuni. 

Orbul, simplu, fără școală, le-a dat niște răspunsuri incredibile. În momentul în care orbul le-a spus clar, limpede că „nu mă interesează cum este acest om. Eu știu un lucru foarte evident, ca bisturiul chirurgului care merge cu precizie, că eu văd”, aceia au continuat, în nesăbuința lor, să distrugă adevărul, să-l ucidă, spunând: „Dar ce ți-a făcut ție?”. Adică orbul le spune că vede și ei întreabă ca și cum nu ar fi auzit nimic. De ce? 

Oamenii care încearcă să manipuleze și să transmită minciuni, transformă totul într-o ideologie. Nu-i interesează ce le spunem noi, ci doar ceea ce ei vor să impună cu forța, cu obstinație, având convingerea că poate-poate cineva se lasă ademenit de minciuna pe care o lansează. 

„Ce ți-a făcut acest om? Ți-a deschis ochii?”, deși cu câteva secunde înainte orbul le-a spus că vede și că aceasta este minunea pentru el. Le răspunde foarte simplu: „Dar voi nu ați auzit ce v-am spus acum? Vreți să repet o evidență la care am fost martor și de care am beneficiat?” Și începe ironia: „Nu cumva și voi vreți să deveniți ucenici ai Celui pe care voi Îl contestați, adică ai lui Iisus Hristos pe care-L contestați?” 

În momentul respectiv, cei ce transformau propriul lor punct de vedere într-o interpretare eronată a realității, în ideologie, au început să-l ocărască, să-l batjocorească și să-l excludă din comunitate, să-l periferizeze, să-l considere ca un fel de paria al societății în care trăia.

Și el le zice: „Minunea tocmai în aceasta constă și anume în faptul că El mi-a deschis mie ochii și voi nu știți cine este omul acesta, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, numindu-L păcătos”. Este o lecție extraordinară pe care un om foarte simplu le-o dă acestor învățați.

Preasfinția Sa a arătat că adevărul nu se impune cu agresivitate, ci se exprimă delicat:

Nu vi se pare cunoscută toată această descriere a modului de comportare a celor care negau evidența, devenind agresivi, impunând un punct de vedere al lor personal, într-un contrast total cu ceea ce s-a întâmplat în mod real, factual, după cum se străduia orbul, din răsputeri, dar discret, delicat, cu ironie, să le arate?  

Și noi astăzi, mai ales în lumea aceasta a mediilor digitale  - care, sigur, sunt o binecuvântare și nu e bine să le demonizăm - mai ușor credem o minciună insistentă, agresive, decât un adevăr. 

Hristos ne avertizează și ne transmite un mesaj foarte clar: să cântărim foarte bine tot ceea ce auzim, tot ceea ce se vehiculează, ce se pune în circulație, să avem un spirit critic și să căutăm în mod real, întotdeauna, adevărul. 

Să facem distincția dintre adevăr și ceea ce vrea să ia aparența adevărului, însă este minciună, o iluzie sau interpretare eronată, subiectivă a cuiva.

Cum ne dăm seama? Adevărul nu urlă, nu lovește, nu discriminează, nu este agresiv și nu caută să se impună. Adevărul se exprimă delicat, cu fermitate, cu eleganță și cu un pic de ironie. Cine înțelege, înțelege, cine nu, rămâne la latitudinea lui să rămână în minciună sau în eroare.

Un punct de vedere eronat, pe care cineva îl consideră că este al lui personal, deși nu are nicio legătură cu realitatea, este agresiv și deformează realitatea.

De aceea, era în care trăim noi, gânditorii, filosofii o numesc era post-adevăr. Adică nu mai este esențial adevărul, ci interpretarea personală pe care fiecare o dă unui lucru sau unei realități cu care se confruntă. Nu mai există o raportare obiectivă la o realitate clară.

Cam așa s-au comportat și cei din pasajul evanghelic de astăzi, care l-au contestat pe orb.

Dacă avem lumina lui Hristos în inima noastră, vom mărturisi și vom rosti adevărul, așa cum se cuvine. 

La finalul slujbei, în semn de recunoștință, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Ștefan Nagâț și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat în restaurarea lăcașului de cult.