În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a arătat că odată cu Înălțarea Sa, Domnul a devenit o realitate interioară pentru ucenici:

«Astăzi au văzut arhanghelii ceea ce demult așteptau, au văzut firea noastră strălucind ca fulgerul, pe tronul împărătesc strălucind de slavă și frumusețe nemuritoare» (Sf. Ioan Gură de Aur)

Am intrat în ambianța strălucitoare, plină de har, a praznicului Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri. Este un bun prilej să ne amintim și să adâncim în inima noastră demnitatea, strălucirea și frumusețea dumnezeiască pe care Însuși Domnul a dăruit-o firii noastre umane.

Așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, firea umană din Hristos a strălucit ca fulgerul și a primit o frumusețe nemuritoare. La o asemenea cinste ne-a învrednicit Dumnezeu pe noi, oamenii. De aceea, Însuși Dumnezeu-Tatăl primește acest dar al firii umane îndumnezeite, plină de lumină, de energiile necreate, și o așează de-a dreapta Sa.

Sfântul Dumitru Stăniloae ne spune că prin Înălțare, Trupul lui Hristos a devenit mediu transparent, deschis, permeabil la iubirea infinită pe care ne-a împărtășit-o nouă. 

În mod paradoxal, ucenicii, când s-au despărțit de Domnul Hristos, privindu-L cum îi binecuvânta, s-au întors cu bucurie mare înspre Ierusalim. În mod normal, când ne despărțim de cineva, ar trebui să avem o mică suferință, mai ales dacă acea persoană contează foarte mult în ecuația vieții noastre, dacă iubim în mod deosebit acea persoană - ne dorim să fie prezentă în viața noastră nu numai la modul spiritual, ci și fizic.

Paradoxal, ucenicii Mântuitorului s-au bucurat. De ce? Pentru că – și tot Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae ne spune - Hristos prin Înălțarea Sa la ceruri cu Trupul Său plin de slavă, plin de strălucirea cea dumnezeiască, a devenit o realitate interioară, covârșitoare, ucenicilor prezenți la acel moment. S-a creat această interioritate reciprocă între Domnul Hristos și inimile ucenicilor. 

Putem să facem o corelație între această trăire aparte și cea pe care au experiat-o cei doi ucenici, Luca și Cleopa. Au mers pe cale cu Domnul Hristos, au văzut că sunt acompaniați de un Străin, pentru ei, până într-un anume punct. Le vorbea atât de minunat încât ei înșiși au mărturisit, în momentul în care Hristos S-a făcut nevăzut, că Cel ce le vorbise pe cale a reușit să le aprindă inima să o transforme într-o vatră plină de jăratecul iubirii dumnezeiești. 

În momentul în care s-au așezat la cină, Hristos, Străin pentru ei până în momentul când s-au adunat la masă, a binecuvântat pâinea, a frânt-o și S-a făcut nevăzut. În acel moment, Hristos a devenit o realitate atât de vizibilă în interiorul sufletelor acestor doi ucenici încât ei, uimiți, extaziați, cu inima debordând de această bucurie duhovnicească, au spus: „Nu ardea, oare, în noi inima, când ne vorbea pe cale și ne tâlcuia Scripturile?” 

O asemenea experiență au trăit-o și ucenicii prezenți la evenimentul Înălțării Domnului la ceruri. Hristos nu mai era o realitate exterioară, ci una profundă, adâncă în inima lor, și de aceea explicat ei au plecat cu multă bucurie.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că prin intermediul sărbătorii de astăzi, suntem chemați să redescoperim ce înseamnă să trăim înlăuntrul inimii noastre:

Mă veți întreba care este relevanța praznicului de astăzi pentru noi cei ce trăim în secolul al XXI-lea. În primul rând, firea noastră umană, Trupul lui Hristos, a devenit un mediu transparent, deschis înspre iubirea infinită a lui Dumnezeu. Firea umană a devenit un loc al energiilor necreate, în virtutea unirii dintre cele două firi (dumnezeiască și omenească) în unicul ipostas al Logosului întrupat. Și noi suntem chemați să devenim niște medii ale iubirii lui Dumnezeu. 

Astăzi vorbim foarte mult despre era mediilor digitale. Un filosof, un gânditor, a spus că „mediul este mesajul”, referindu-se, evident, la tot ceea ce ține de mijloacele de comunicare. Adică nu mesajul în sine este cel ce schimbă ceva ci obiectul prin care ce se transmite acel mesaj - ceea ce folosim noi, telefoanele. 

Folosim cu toții telefoanele. Devenim dependenți de acestea și ele sunt exact ce spune Psalmistul David: „ochi au și nu vor vedea. Gură au și nu vor putea să grăiască.” Și noi ne lăsăm acaparați de aceste medii, dar suntem chemați să devenim o alternativă duhovnicească și noi înșine să fim un mediu al deschiderii, al împărtășirii iubirii lui Dumnezeu. 

Al doilea punct din care scoatem în evidență relevanța acestui praznic este că trăim într-o cultură a exteriorității. 

Suntem invitați să trăim mai mult în exteriorul nostru. Ne lăsăm ușor capacitați de stimuli exteriori și ne conectăm atât de ușor la tot ceea ce este exteriorul nostru, încât ducem o viață atât de zbuciumată, ne distilăm practic viața în tot ceea ce este în jurul nostru. De aceea trăim o stare de degringoladă, de dezintegrare spirituală, pentru că noi suntem dispersați, ramificați în foarte multe direcții. Acest lucru începe de la mintea noastră, care este captivată de un noian de informații și nu mai face față și se obosește.

Sărbătoarea de astăzi și, în general, Liturghia, este cea care ne invită să redescoperim frumusețea a ceea ce înseamnă interioritatea - să trăim înlăuntrul inimii noastre, căpătând cu adevărat liniștea și bucuria pe care le-au trăit Apostolii cu atâta entuziasm, când se despărțeau de Cel pe care-L iubeau cu întreaga lor ființă. 

Domnul să ne facă parte să devenim cu toții niște medii ale luminii dumnezeiești, ale iubirii Sale, într-o lume în care ne lăsăm foarte ușor contaminați de întuneric, de urât, care ia varii forme începând de la răutatea, calomnia pe care le aruncăm asupra celuilalt. Să redescoperim, să ne căutăm momentele noastre de interiorizare, de întoarcere înspre noi și întâlnire cu Hristos în inima noastră. Aceasta este reciprocitatea intimă, interioară, despre care a vorbit atât de minunat și Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. 

Învrednicește-ne, Doamne, să simțim dragostea Ta și să Te simțim cu forță, cu vigoare, în adâncul inimii noastre!

În dimineața zilei de joi, 21 mai 2026, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii s-au așezat la rând pentru a se închina la moaștele Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ale Sfântului Simeon din Muntele Minunat și ale Sfântului Necunoscut, așezate spre cinstire în biserica mare a mănăstirii. De asemenea, pelerinii s-au rugat și înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, datând din anul 665, pictată în cetatea Lida și dăruită de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului Alexandru cel Bun, în anul 1429.

Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor și credincioșii au participat la slujba sfințirii apei, oficiată în fața aghiasmatarului mănăstirii. 

După slujba de binecuvântare, ierarhii, soborul de clerici și credincioșii au mers în procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului până în curtea Mănăstirii Neamț. Acolo, pe un podium special amenajat, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu cei doi ierarhi, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a evidențiat, în cuvântul său, semnificația duhovnicească a praznicului Înălțării Domnului și chemarea fiecărui creștin la comuniunea cu Dumnezeu prin viața Bisericii.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare:

Este mare, înălțătoare și cuprinzătoare această Sfântă Sărbătoare în care sunt arătate învățăturile de credință cele mai importante pentru viața Lui și pentru viața noastră. Faptul că Domnul Hristos S-a înălțat la cer, faptul că S-a așezat cu trupul de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, faptul că a făgăduit venirea Duhului Sfânt, faptul că a anunțat cea de-a doua Lui venire — aceste învățături de credință au legătură cu viața noastră și cu viața lumii, căci noi suntem chemați să privim cu inima acolo unde S-a înălțat Domnul Hristos, să avem bucuria că Dumnezeu ne cheamă de-a dreapta Sa, că dorește Dumnezeu să fim vase cinstite, de bună trebuință, pentru sălășluirea Duhului Sfânt și să fim în stare de veghe pentru a fi pregătiți pentru venirea Lui.

Manifestările dedicate hramului s-au încheiat cu slujba Parastasului pentru ctitorii așezământului monahal și pentru eroii neamului care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru apărarea credinței și a demnității țării.

sursa foto: doxologia.ro