Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ierarh Grigorie Palama”, coordonat de părintele Vasile Ovidiu Ungureanu.

Credincioșii prezenți s-au putut închina la un fragment din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ale Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi și ale Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, ce au fost așezate într-un baldachin special, în curtea Catedralei Episcopale.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a afirmat că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au avut ca numitor comun și asumarea faptului că puterea reală izvorăște din asumarea propriilor slăbiciuni:

«El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu pe fața lui Hristos. Și avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu, și nu de la noi» (II Corinteni 4, 6-7)

Marele teolog al luminii celei dumnezeiești, Sfântul Grigorie Palama, ne încredințează că sărbătorile sfinților sunt ca niște sfeșnice, ca niște lămpi aprinse în întunericul cel spiritual. Sunt lumini sau lămpi capabile să împrăștie tot ceea ce ne împiedică în a ne asuma cu maximă responsabilitate drumul, călătoria noastră înspre Împărăția lui Dumnezeu.

O asemenea sărbătoare ne este pusă în față, ca noi să-i vedem lumina, strălucirea, tocmai pentru a împărtăși tuturor celor pe care Domnul ni-i scoate în cale, să se îndrăgostească de lumină, să iubească lumina și credința în El.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cei pe care îi sărbătorim, au avut ca și dominantă, ca și trăsătură comună a profilului lor duhovnicesc, încrederea, credința puternică în Dumnezeu. Cei care aveți această bună obișnuință și sunteți familiarizați cu textele Sfintei Scripturi, ați putut constata că atât Sfântul Apostol Petru cât și Sfântul Apostol Pavel, parcă ne îndeamnă, ne deschid mintea pentru a înțelege că în fața lui Hristos suntem puternici atunci când ne asumăm propriile slăbiciuni, propriile noastre neputințe.

Am spus „parcă” pentru că noi nu reușim să vedem cu destulă limpezime duhovnicească această caracteristică a profilului lor duhovnicesc. Noi credem că un om puternic este cel care își ascunde neputințele sau, mai grav, nu și le asumă, nu vrea să se descotorosească de ele și le ține acolo adâncite în inima sa. 

Omul puternic – și este un paradox aici – este cel care are capacitatea de a-și asuma că este și fragil. De altfel, viața noastră, în curgerea ei pământească, ne pune în multe conjuncturi, în care descoperim cu asupra de măsură că suntem ființe extrem de fragile, că viața noastră atârnă, de multe ori, de un fir de ață care oricând poate fi destrămat, oricând poate să dispară și să ne pună în pericol stabilitatea iluzorie cu care noi ne îmbătăm. 

Sfinții Apostoli Petru și Pavel au avut această conștiință ca un leit-motiv al vieții lor; întâi au fost preocupați de propriile slăbiciuni, de neputințe mărturisite în epistolele lor și pe care noi, de altfel le știm. 

Dacă ne gândim la Sfântul Apostol Petru, cel care a avut o credință fermă, a avut totuși un moment atât de dramatic al vieții sale, când s-a lepădat de Hristos tocmai atunci când ar fi trebuit să-I fie cel mai aproape, în preajma pătimirilor, când toți s-au întors cu ură împotriva Lui, când toți L-au calomniat, L-au înjurat, L-au persiflat și L-au batjocorit. Mai grav decât atât, mâna de apostoli, puțini și aceștia, L-au abandonat, lăsându-L singur în fața suferinței.

Și într-un asemenea context, Sfântul Apostol Petru este cel care s-a lepădat de Domnul. S-a comportat ca și cum nu L-ar fi întâlnit niciodată, ceea ce a și mărturisit: „Nu L-am văzut pe Acesta pe Care voi Îl vedeți și voi credeți că am fost lângă El, spunând că mă vădește inclusiv graiul. Eu nu m-am întâlnit, eu nu L-am văzut, nu L-am cunoscut.” Ce trădare! Maximă! Dar este o trădare care nu seamănă cu trădările noastre. 

Trădările pe care noi le punem în mișcare sunt perfide, viclene, pentru că noi una pozăm în fața persoanei pe care o trădăm și alta este ceea ce urzim pe la spatele ei. Unul este comportamentul prin care am vrea să dăm de înțeles că apreciem persoana respectivă, și altele sunt socotelile pe dindărăt, când vrem să maculăm, să murdărim, să calomniem biografia acelei persoane.

Aceste trădări sunt mai grave decât cea a lui Petru. A lui Petru a fost la vedere, asumată, nu a fost viclenească, a fost o trădare din slăbiciune. 

Trădările viclenești nu sunt din slăbiciune, ci sunt din orgoliu și răutate gratuită. De aceea, asemenea oameni nu se vor schimba niciodată. 

Apostolul Petru L-a trădat pe Hristos în felul dramatic pe care l-am descris. Dar în momentul în care s-a intersectat privirea lui cu privirea lui Hristos, instantaneu, ca un fulger care l-a străbătut în inima sa, s-a pocăit. Ne spune Evanghelia că a plâns cu amar. 

Unul dintre autorii patristici mai puțin cunoscuți, Sfântul Nichifor Paflagonul, de la care nu avem decât o singură omilie tradusă în limba română, dedicată Sfântului Apostol Petru, îl numește pe acesta „primul dintre teologi”. De ce? Apostolul Petru, atunci când Hristos adresează această întrebare tuturor apostolilor „Cine credeți că sunt Eu?”, mărturisește inspirat de Dumnezeu, ca un teolog: „Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Acest autor patristic, Sfântul Nichifor Paflagonul ne descrie cum lacrimile, smerenia, dragostea apostolului Petru sunt cele care au pulverizat trădarea cumplită din contextul pătimirilor, trădare din slăbiciune, nu din viclenie sau orgoliu:

„Prin lacrimi amare și fierbinți, s-a vindecat îndată rana lepădării, prin plâns împlinind cea mai adâncă smerenie, iar prin smerenie înaintând la cea mai înaltă dragoste, mai desăvârșit decât la început, iar din dragoste pregătindu-se din destul pentru primirea mântuitoarei Învieri.”

Deci lacrimile amare și fierbinți sunt cele care au vindecat lepădarea din slăbiciune. Prin plâns, a dobândit multă smerenie. Prin smerenie, dragoste și din dragoste a primit puterea să fie părtaș al Învierii. De aceea Domnul Hristos, după Înviere, când Se întâlnește cu Petru, îl întreabă de trei ori: „Petre, Mă iubești tu pe Mine?”. Și el mărturisește: „Da, Doamne” aproape indignat. I se părea  o întrebare ilegitimă și inadecvată, raportându-se la ceea ce simțea Petru în sufletul său - adică o imensitate a dragostei, mai ales după ce L-a trădat. El și-a asumat această neputință, această trădare, pe care a și vindecat-o. 

Preasfinția Sa a amintit și de profilul spiritual al Sfântului Apostol Pavel:

Sfântul Apostol Pavel este cel care mărturisește, în toate epistolele sale, faptul că tot ceea ce este el vine de la Hristos. Nimic nu-i aparține, niciuna dintre calități, nici puterea cuvântului, nici înțelepciunea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, nici convertirea sa dintr-un prigonitor al creștinilor în cel mai mare apostol pentru cei care nu aveau inima deschisă înspre Hristos. Toate acestea Sfântul Apostol Pavel le considera ca fiind darul lui Dumnezeu. De aceea vorbește adeseori despre primejdiile prin care a trecut în misiunea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, în misiunea de împărtășire a credinței ca și încredere în Hristos Cel răstignit și înviat. Și în aceste primejdii, Sfântul Apostol Pavel nu s-a clătinat, nu și-a diminuat credința, nici dragostea față de Domnul Hristos.

Acest aspect este surprins de un alt Părinte al Bisericii, Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului, care ne spune așa:

„Nici nu ajungea Apostolul Pavel bine într-un loc că și o pornea din nou la drum, fără sațiu. Din toate părțile curgeau asupra lui primejdii ca din niște izvoare, primejdii pe râuri, dar nu au târât după el snopii virtuților; primejdii de la fire, dar cel pământesc are îndrăznire precum cel ceresc; primejdii de la neamuri, de la păgâni, dar nu au putut surpa turnul Evangheliei; primejdii în cetate, dar nu au putut pune piedică celui încununat al lumii; primejdii în pustie, dar privește ca pe o mare biruință teatrul evangheliilor; primejdii pe mare dar corabia răbdării nu s-a scufundat; primejdii de la frați, dar a primit de sus vedere de îngeri. Cu adevărat i-au lipsit vrăjmașul ispitele dar lui Pavel nu i-au lipsit cununile.”

În felul acesta îi cinstim pe cei doi corifei ai Aapostolilor și ocrotitorii Catedralei noastre episcopale din Huși. Ne sunt pildă, model frumos de asumare a neputințelor, a slăbiciunilor, nu a ne comporta ipocrit, fals și viclenește ci cu dorința de a le vindeca. 

Sfântul Apostol Petru este cel care, prin pocăința sa, a vindecat rana lepădării. Prin plânsul său a dobândit smerenie, prin smerenie dragoste și prin dragoste vederea duhovnicească a Învierii. 

Sfântul Apostol Pavel este cel care nu și-a asumat nimic ca fiind al său din tot ceea ce avea mai bun, mai minunat: vindecările, puterea cuvântului, înțelepciunea extraordinară - care a determinat pe unii dintre cei care s-au preocupat de istoria religiilor să afirme că dacă nu ar fi fost Sfântul Apostol Pavel, creștinismul nu s-ar fi răspândit - un lucru eronat, pe de o parte, dar omenește vorbind, să spunem, adevărat. Ne scapă din vedere faptul că cel care propovăduia și grăia prin gura Apostolului Pavel a fost Însuși Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. De la El avea înțelepciunea și puterea.

Această putere și înțelepciune l-au ajutat ca indiferent de vicisitudinile, primejdiile prin care a trecut să nu se diminueze nimic din dragostea și credința lui. Și închei cu o rugăciune pe care să o adresăm, desprinsă tot din autorul citat, Sfântul Nichita Paflagonul ne învață următoarea rugăciune adresată Sfinților Apostoli Petru și Pavel:

„Ridicați-le pe cele risipite, îndreptați-le pe cele doborâte și pe noi, o, preasfinților învățători ai Cuvântului lui Dumnezeu, prin legea Duhului ca niște păstori ai noștri prea buni, păstoriți-ne împreună cu Arhipăstorul cel mare, desăvârșindu-ne pe noi cu epistolele voastre, întărindu-ne pe piatra sfântă a credinței voastre și desăvârșindu-ne pe noi în dragostea față de Iisus Hristos, deschizându-ne nouă ușile dreptății și ale luminii”. 

Mâine, 29 iunie, de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Sfânta Liturghie arhierească va începe la ora 09.00 –  (Curtea Catedralei Episcopale)

Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu: Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului se va putea urmări live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro