Începând cu Vecernia Mare şi Litia din după-amiaza zilei de luni, 6 iulie 2026, municipiul Huşi a intrat într-o atmosferă duhovnicească de sărbătoare, în cinstea Ocrotitoarei Episcopiei Hușilor, Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi. Slujba, oficiată de Preasfinţitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei, a prefațat  impresionanta procesiune cu moaștele Sfintei prin inima orașului.

Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinţi consilieri de la Centrul Eparhial din Huşi, din părinţii protopopi, precum şi din numeroşi preoţi de pe tot cuprinsul Eparhiei.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

Încă din prima parte a zilei, moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, alături de raclele cu fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și ale Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, au fost așezate în baldachinul din apropierea catedralei, astfel încât toți pelerinii au putut să se închine.

Numeroși credincioși din întreaga Episcopie, alături de preoții lor, au venit în pelerinaj înspre Huși, purtând recunoștința și rugăciunile lor înspre racla Sfintei ocrotitoare a Eparhiei.

În cuvântul de învățătură de la finalul slujbei, Părintele Episcop Nectarie a amintit de una din virtuțile care au împodobit profilul spiritual al Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi:

Slujba Vecerniei și a Litiei ne-a introdus în ziua de sărbătoare a celei pe care Biserica a numit-o „mare muceniță a lui Hristos”. După cum se menționează într-una din cântările Vecerniei, credința ei a fost puternică precum un diamant, iar iubirea față de Hristos a transformat-o.

Nu este suficient doar să iubim. Îndemnul vieții Sfintei Chiriachi este și acela de a mărturisi pe Domnul Hristos. 

Sfânta s-a dovedit a fi un vas ales, o floare neveștejită, iar promisiunea pe care au făcut-o părinții ei Dorotei și Eusebia, s-a transformat în ceea ce vedem în icoana Sfintei – purtând crucea în mână, asemeni celor ce L-au urmat pe Domnul. Nu a purtat-o doar ca semn al biruinței, ci s-a identificat, întru totul, în această cruce. Nu a ținut cont de nimic din ceea ce i s-a promis în lumea aceasta. 

A avut, așa cum spune o stihiră din cadrul slujbei, „mintea ațintită la Iisus”, Biruitorul morții; iar Hristos, Cel care nu-și întoarce fața de la sfinții Lui, a transformat-o într-o floare înmiresmată, plină de mireasmă duhovnicească și de har tămăduitor. Aceasta este Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, cea care a poposit în cetatea Hușilor în anul 1787. 

Sfinții, dacă cultivă vreo virtute înaintea Domnului, aceea este smerenia, pe care o numim, în chip mai lumesc, „discreția sfinților”. Ei nu au fost doar discreți, ci au fost smeriți.

Smerenia este caracteristica ce o definește pe Sfânta Chiriachi

Cel care este smerit, este și mărturisitor, iar cel care mărturisește Adevărul – pe Iisus Hristos -, implicit este și smerit.

Procesiunea în cinstea Sfintei Chiriachi, este la a noua ediție. Îi aducem prinosul puținei noastre osteneli și dragostea noastră.

Noi avem obișnuința că dacă dăm ceva să și primim înapoi. Să fim, cu toții, încredințați că Sfânta Chiriachi ne va dărui ceva, chiar dacă nu știm acum ce anume. Dacă va pune la picioarele Domnului smerita noastră rugăciune, nu este puțin lucru, pentru că ne câștigăm o mijlocitoare

Este o călătorie duhovnicească, în duh de rugăciune și recunoștință. Să vegheze Sfânta Chiriachi asupra cetății acesteia și asupra fiecăruia dintre cei prezenți.

A urmat apoi, în sunet de toacă și de clopote, procesiunea cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi pe traseul: Catedrala Episcopală – str. Mihail Kogălniceanu - str. 1 Decembrie - str. A.I. Cuza (Lukoil) – str. Ștefan cel Mare –  Catedrala Episcopală, în dreptul bisericilor de pe traseu făcându-se scurte popasuri de rugăciune.

Impunătorul turn clopotniță a stat martor, și în acest an, al frumuseții credinței împărtășite de toți cei porniți în pelerinaj. 

Credincioși și preoți din cuprinsul întregii Episcopii, precum și din țară, alături de cei doi ierarhi, au însoțit odoarele sfinte, în drumul lor de binecuvântare a orașului Huși, mărturisind discret bucuria întâlnirii cu sfinții și  comuniunea cu semenii.

După ce procesiunea s-a încheiat în curtea Catedralei, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit tuturor celor care au participat la slujba Vecerniei și la procesiune, mărturisind astfel credința creștină și dragostea față de sfinți:

Să ne lăsăm impregnați de mărturisirea, iubirea și curăția pe care a avut-o Sfânta Mare Muceniță Chiriachi. 

Pelerinajul este o formă de exprimare a bucuriei credinței noastre în Hristos, o mărturie publică a faptului că noi aparținem lui Hristos și suntem ai Lui.

Ca ucenici ai lui Hristos, să rămânem în starea de fidelitate și de sinceritate față de El, asemenea martirilor care nu au avut nicio sincopă în dragostea lor față de Domnul. Acest lucru îl învățăm de la Sfânta Mare Muceniță Chiriachi.

Îi mulțumim oaspetelui nostru, Părintele Episcop Nectarie pentru disponibilitatea de a fi alături de noi la acest moment major din viața spirituală a Episcopiei Hușilor.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a mulțumit celor care sprijină an de an organizarea evenimentului: domnului Ioan Ciupilan, primarul Municipiului Huși, domnului Gheorghe Grădinaru, care, alături de echipa sa, s-a ocupat de amenajarea florală a baldachinului, a scenei și a întregii curți a Catedralei, domnului Ioan Ciomaga, managerul general al Viacons Rutier, Unității Militare din Huși, Jandarmeriei Vaslui și Poliției municipale din Huși.

Preasfinția Sa a reiterat îndemnul ca cinstirea Sfintei Chiriachi să devină, în Episcopia Hușilor, aidoma cinstirii de care se bucură Sfânta Cuvioasă Parascheva la Iași, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou la București, Sfânta Muceniță Filofteia la Argeș, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Icoana Maicii Domnului de la Nicula, și aidoma cinstirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Mitropoliei Banatului.

Marți 7 iulie 2026,  începând cu ora 09.00, în curtea Catedralei Episcopale, va fi oficiată Sfânta Liturghie cu prilejul hramului.

Slujba va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; cu Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei; și cu Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Sfânta Liturghie va putea fi urmărită live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro.