Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele exarh Zaharia Curteanu și părintele Meletie Mercaș, duhovnicul mănăstirii.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a descris cele două tipologii care se desprind din pasajul evanghelic ce relatează vizita Domnului Hristos în casa surorilor Marta și Maria:

«Doar un lucru trebuie, căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea» (Luca 10, 42)

Ați putut constata, cei care aveți întreaga atenție direcționată înspre conținutul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, că la praznicele Maicii Domnului, Biserica a rânduit să fie citit un fragment evanghelic în care ni se vorbește despre vizita pe care a făcut-o Domnul Hristos în casa surorilor Marta și Maria. Acest fragment evanghelic surprinde două tipologii sau două modalități de a ne comporta în prezența lui Dumnezeu. 

Prima tipologie este cea în care ne frământăm, ne agităm, suntem preocupați ca totul să fie impecabil, așa cum se cuvine, adecvat primirii unui oaspete de seamă, în cazul nostru, Domnul Hristos. În această tipologie se regăsește Marta. Avem chiar expresia deja încetățenită, înrădăcinată în limbajul omului duhovnicesc, că suntem preocupați „de cele ale Martei ”sau că „sunt o Martă”, adică ne străduim ca lucrurile să fie într-o desfășurare firească și cât mai adecvată. 

A doua tipologie este cea în care se pot regăsi oamenii aplecați înspre cele spirituale, cei care trăiesc o viață interioară. În această tipologie se regăsește cu maximă pregnanță Maria, cea care stătea la picioarele lui Iisus și asculta în deplină liniște cuvintele Lui.

Cele două tipologii au fost prezentate adesea ca fiind antagonice, Marta ar întruchipa ceea ce ține de exteriorul vieții, iar Maria ceea ce ține de cele interioare, lăuntrice. O astfel de abordare nu este tocmai în consonanță cu textul Sfintei Evanghelii. 

În fragmentul evanghelic în care ni se vorbește despre vizita Domnului Hristos în casa surorilor Marta și Maria de fapt ni se vorbește despre această tipologie a omului care se străduiește ca lucrurile să fie în bună rânduială, să decurgă în firescul lor - și aici o regăsim pe Marta. Domnul nu dezavuează această atitudine a ei, ci mai degrabă îi atrage atenția ca ea să nu se risipească și să nu se lase distrasă de la ceea ce este esențial. Acesta este și sensul cuvântului din limba greacă pe care noi l-am tradus prin „silește cu această multă slujire”. În limba greacă înseamnă mai degrabă „ceea ce te risipește, ești distrasă de această multă slujire” - ne tulburăm, ne frământăm foarte mult, ne îngrijorăm și ar trebui ca această preocupare ca toate să fie cumsecade și adecvat să nu provoace tulburare în noi și nemulțumire. Dimpotrivă să le facem cu multă pace și așezare interioară. 

Maria nu este cea care, în opoziție cu Marta, nu ar fi implicată în faptul de a fi o gazdă forte bună. Aparent așa putem înțelege, că ea neglijează cele ale unei gazde bune de vreme ce ea stă la picioarele lui Iisus ascultând cuvintele Lui. De fapt, și ea caută să fie o gazdă excelentă. Știe cine este în casa ei, că este Dumnezeu-Omul și că El nu a venit atât cât să pună accent pe mâncare sau pe cele care țin de a fi primit în mod adecvat, și să-i ofere tot ceea ce are mai bun, ci a venit ca să împărtășească cuvântul Său, cele ale Împărăției lui Dumnezeu. Maria avea această preocupare, știa Cine este în casa ei.

Prin urmare, cele două tipologii nu sunt neapărat antagonice ci mai degrabă complementare. Se completează reciproc. Marta este cea care se preocupă de cele ale unei gazde foarte bune, să primească în mod adecvat oaspetele de seamă, Care a călcat pragul casei lor, iar Maria se gândește să se hrănească din cuvintele Celui care este în casa lor. 

Preasfinția Sa a arătat că în persoana Maicii Domnului sunt îngemănate cele două tipologii reprezentate de atitudinile surorilor Marta și Maria:

Motivul pentru care Biserica a rânduit ca în această zi de sărbătoare și, în general la sărbătorile Maicii Domnului, să fie citit acest pasaj evanghelic este că noi suntem chemați să îngemănăm, să conjugăm cele două tipologii. Adică să ne lăsăm angrenați și de faptul de a fi oameni buni, primitori, cu inimă bună, preocupați ca toate să fie într-o anumită rânduială, într-un anume rost și cu un anume sens, dar în același timp să avem capacitatea de a fi oameni lăuntrici, care nu neglijăm partea spirituală, preocupați de frumusețea interioară.

Marta avea un mic cusur. În toată zdroaba ei, în toată preocuparea ei, avea și o stare de tulburare și de risipire interioară. Dacă vă puteți imagina o gospodină care din preaplinul inimii ei este extrem de invazivă, foarte persuasivă, insistă și parcă simți că te obosește o asemenea gazdă, deși comportamentul pe care-l manifestă pune în evidență o preocupare frumoasă, dar care deranjează, cum de pildă se întâmplă când mergem în vizită la o persoană foarte obositoare în insistența de a gusta din cutare mâncare sau din ceea ce a pregătit. Simțim că undeva, chiar dacă în inima noastră acceptăm un asemenea comportament, poate deveni obositor pentru noi. 

Cam în zona aceasta s-a comportat și Marta și ne ajută și textul evanghelic. Noi am tradus în limba română că Marta „se silea cu multă slujire”. În limba greacă este precis, „se risipea”, era „împrăștiată în această slujire”. Nu avea o anumită fluență, un firesc al acestei slujiri. 

De aceea îi spune Domnul „Marto, Marto, te îngrijești” - mai degrabă sensul este de „te îngrijorezi”, acesta fiind sensul în limba greacă. Și continuă: „și cu multe te silești” adică – și aici iarăși nu e tradus cuvântul la fel foarte adecvat – „cu multe te tulburi și te frămânți. Să știi că Maria și-a ales partea cea bună care nu poate fi luată de la ea.” Adică partea aceasta a unei așezări interioare în care stăm și reușim să adâncim lucrurile cu adevărat profunde și esențiale pentru viață, care ne împlinesc. 

Nu este o filosofie abstractă. Ajungem la un anumit segment al vieții noastre când ne înțelepțim; facem o retrospectivă și ne gândim cum ne comportam la tinerețe sau în a doua parte a tinereții, constatăm cu foarte mare lejeritate că puneam accent pe lucruri foarte nesemnificative. Ne enervam, ne agitam, credeam că deținem adevărul, că dreptatea este tot timpul în buzunarele noastre și că toți trebuie să se alinieze în fața noastră și să ni se închine. 

Dacă suntem cinstiți în fața propriei noastre conștiințe, avem expresia asta „ce prost am fost”, și ne este rușine cu comportamentul pe care l-am avut în tinerețea noastră, când am dat dovadă de foarte multă imaturitate. Ajungând la o anumită experiență în viața noastră, decantăm și reușim să deosebim ceea ce ține de esențial și de secundar, de nesemnificativ în viața noastră.

Biserica a rânduit  să fie citit acest pasaj evanghelic în care se vorbește despre vizita Domnului Hristos în casa surorilor Marta și Maria tocmai pentru a înțelege fiecare dintre noi că Maica Domnului este modelul prin excelență care îngemănează această grijă, preocupare ca toate să fie într-un sens, cu un rost pe care Dumnezeu l-a așezat în fiecare dintre noi, în lumea aceasta. 

Să avem o preocupare pentru cele lăuntrice. Maica Domnului este cea care L-a născut pe Cuvântul ipostatic, pe Logosul, și zăvora în inima ei cuvintele lui Hristos, fapt care a determinat-o să ducă o viață foarte smerită. În termeni moderni: anonimă, în tăcere deplină, pentru că era plină de cuvintele Celui care este Cuvântul ipostatic, Iisus Hristos. 

Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu vom putea înțelege niciodată cuvintele lui Hristos dacă nu vom intra în tăcerea lui Iisus. Niciodată nu vom ajunge la profunzimea a ceea ce este viața noastră interioară dacă nu ne lăsăm umpluți de cuvântul lui Dumnezeu.

Omul care adâncește în inima sa cuvântul lui Dumnezeu, în mod inevitabil ajunge la acea stare de tăcere a ființei sale, la acea stare de profunzime în care nu se risipește în cele exterioare. 

Cu cât noi adâncim cuvântul lui Dumnezeu în viața noastră, cu atât ne adâncim în tăcere. Cu cât ne distanțăm, cu cât ignorăm cuvântul lui Dumnezeu, ne pierdem în propriile noastre cuvinte care poartă în sine germenele păcatului, al dezbinării, neliniște și frământare foarte multă. 

De aceea Maria era cea care stătea și asculta la picioarele lui Iisus cuvintele Lui. Primea liniște, pace, așa cum ne străduim și noi în cadrul Sfintei Liturghii, ca mintea și inima noastră să fie atente și să preia cuvintele pe care le auzim, cuvintele Evangheliei, și să mergem înspre casele noastre cu un dram de liniște.

Fragmentul evanghelic care se citește în general la sărbătorile Maicii Domnului ne vorbește de două tipologii de oameni. Tipologia celui care este preocupat ca toate lucrurile să aibă un sens, un rost, fără să ne stresăm, cum făcea Marta, fără să ne frământăm sau să ne tulburăm sau să ne risipim prea mult - acest lucru i l-a reproșat Domnul Martei, fără să desconsidere preocuparea ei de a fi o gazdă foarte bună. Acest verb „se silea,” în limba greacă de fapt înseamnă „se risipea în multă slujire” și la fel, „se îngrijora Marta și se tulbura foarte mult”. Și altă tipologie este a celui care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, care caută să trăiască în interiorul său, să se lase umplut de harul cuvântului lui Dumnezeu ca în felul acesta să regăsească starea de tăcere profundă a ființei sale, care-l așază într-o zonă de multă înțelepciune, de foarte multă dragoste și îngăduință față de propria sa persoană dar și față de cei din jurul său. Maica Domnului este cea care le-a întruchipat și îngemănat în mod perfect cele două tipologii.

Maica Domnului să fie cea care ne inspiră și ne ajută ca noi să găsim liniștea în cuvintele lui Hristos.