Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Ovidiu Ionașcu.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

După slujba de sfințire, Ierarhul Hușilor a săvârșit Sfânta Liturghie în incinta ansamblului parohial.

În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic, Preasfinția Sa a vorbit despre starea de recunoștință pe care ar trebui să o cultivăm față de iubirea pe care Domnul a arătat-o față de noi, oamenii:

«Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică» (Ioan 3, 16)

Persoana care ocupă un loc special în sufletul nostru este cea căreia îi acordăm cea mai mare cinstire, cea mai mare atenție. Dacă această persoană are și un rol fundamental în viața noastră, dragostea față de ea crește în intensitate. 

Este în firescul lucrurilor ca noi să fim recunoscători celor care au avut un rol fundamental în viața noastră. Dacă ne gândim, la modul foarte sincer, și facem o mică retrospectivă a vieții noastre, vom ajunge la concluzia că a fost și este cineva în viața noastră care a dat sens, direcție, tuturor căutărilor noastre. O asemenea persoană merită toată considerația și toată cinstirea. 

Unii dintre noi poate suntem recunoscători unui profesor care a reușit să scoată la iveală calitățile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Alții purtăm o cinstire aparte unui medic, care ne-a salvat și ne-a reașezat pe traiectoria unei vieți biologice normale. Poate unii purtăm respect deosebit unui preot, care a avut grijă de sufletul nostru, ne-a dat un sfat care ne-a smuls din confuzie, din hățișurile atât de încurcate ale acestei vieți, și a adus lumină în viața noastră. Am putea continua atfel, gândindu-ne chiar și la un om simplu care, printr-un cuvânt al său, a putut să dea sens vieții noastre. 

Am făcut această introducere tocmai pentru a înțelege mai bine pasajul evanghelic din duminica dinaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci. Este cea care inaugurează aceste zile frumoase dedicate Crucii celei făcătoare de viață, cea pe care a fost răstignit Domnul Hristos, Cruce care este altarul de jertfă și cea pe care noi am învățat ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu. 

Fiul lui Dumnezeu, Cel din veșnicie, se întrupează, ca Om, din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, din dragoste desăvârșită. Din iubire față de noi oamenii face minuni, ne vestește Împărăția Cerurilor, ne împărtășește modul de viață dumnezeiesc la care suntem chemați să trăim, infuzează lumea aceasta de iubirea Sa cea dumnezeiască și, mai presus de toate, Se răstignește pentru noi, Își dă viața pentru noi - moare pentru fiecare dintre noi, ca să ne răscumpere din tirania păcatelor și a celui rău. 

Noi purtăm un respect și o prețuire aparte pentru un om care ne salvează, care este în stare să-și dea viața pentru noi și renunță la el tocmai ca să ne ajute atunci când avem cea mai mare nevoie; niciodată nu vom putea uita o asemenea persoană, îi vom purta recunoștință veșnică și vom vorbi despre acea persoană cu foarte multă bucurie, fără să ne consilieze cineva, fără să ne sfătuiască cineva - o facem atât de natural, spontan și firesc, pentru că este dragostea pe care o purtăm față de acea persoană. 

La o altitudine mult mai intensă, suntem chemați să conștientizăm ceea ce Hristos a săvârșit pentru noi, faptul că El și-a dat viața pentru noi și trebuie să fim recunoscători. 

Sfântul Chiril al Alexandriei, tâlcuind acest verset în care ni se vorbește despre iubirea nemărginită a lui Dumnezeu-Tatăl, Care Îl trimite pe Fiul Său în lume ca să Se răstignească, ne spune că „măreția acestei iubiri constă în faptul că Se răstignește pentru noi nu un înger, nu o făptură creată sau nimic din cele care țin de cele materiale, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu-Tatăl, Cel Veșnic și deoființă cu El, Care gustă moartea ca să o biruiască pentru noi, ca să o nimicească, să zdrobească zăgazurile morții și nouă să ne dăruiască viață veșnică, să ne facă părtași viețuirii celei dumnezeiești”. 

Această iubire a lui Dumnezeu este atât de diferită față de iubirea umană. A noastră este una fluctuantă, trecătoare și, de multe ori, interesată.  Dumnezeu ne iubește chiar și dacă Îi greșim, chiar dacă Îi întoarcem spatele sau ne revoltăm; El rămâne neclintit în dragostea Sa față de noi. 

De aceea, iubirea lui Dumnezeu este una pe care nimeni nu o poate uita; ne îmboldește la multă recunoștință față de Hristos. 

Oare în forul nostru interior suntem conștienți de jertfa lui Hristos, de faptul că El și-a dat viața pentru noi, încât să-I purtăm o recunoștință veșnică, exprimată prin fidelitate, credință, iubire față de El, prin împlinirea poruncilor Sale, prin împlinirea a ceea ce El ne-a cerut să facem? 

Avem noi o asemenea preocupare duhovnicească,sau suntem niște delăsători, care ne aducem aminte de Dumnezeu în momentele de încercare, de răscruce, când trecem printr-o suferință cumplită? Suntem noi la fel de recunoscători? 

Ar fi minunat să Îi fim recunoscători lui Dumnezeu măcar așa cum îi suntem recunoscători unui om care ne-a ajutat și care a avut un rol crucial în viața noastră. 

Să reflectăm la acest fapt și să Îi spunem lui Dumnezeu, din când în când: „Doamne, sunt eu atât de recunoscător pe cât ai făcut Tu pentru mine? Te iubesc eu atât de mult cât m-ai iubit Tu pe mine, încât Te-ai jertfit pentru mine? Am eu aceeași atenție, grijă să Te port în sufletul meu pentru totdeauna, așa cum Doamne, Tu, ne porți pe fiecare dintre noi?”.

La finalul sfintei Liturghii, în semn de prețuire pentru activitatea edilitară și pastorală, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Ovidiu Ionașcu și a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit restaurarea lăcașului de cult din Perieni.