După încheierea slujbei de sfințire, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan și de Preasfințitul Părinte Ignatie, pe un podium special amenajat în apropierea bisericii, la care au participat numeroși credincioși.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, care a arătat că, în contextul fiecărei slujbe la care participăm, privind la gesturile văzute și la cadrul liturgic în care ne aflăm, să ne ațintim privirile sufletului înspre semnificațiile profunde duhovnicești pe care acestea le descoperă:

«Cu sufletul și cu trupul să mă sfințesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin împărtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Făcătorule de bine, Mult milostive» (stihiră din Cântarea a 9-a a Canonului de rugăciune pentru primirea Dumnezeieștilor Taine)

În inima Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, auzim la un moment dat un îndemn scurt, dar de o profunzime aparte. Înainte de a începe Anaforaua liturgică, preotul sau episcopul ne îndeamnă: „Sus să avem inimile!” - adică pe tot parcursul Sfintei Liturghii să avem inima la cele cerești, duhovnicești, chiar dacă suntem cu picioarele pe pământ. 

Este posibil să fim cu sufletul nostru în inima Cerului și este cea mai mare bucurie, pentru orice pământean. Astăzi a fost săvârșită slujba de sfințire a acestei biserici, care a primit harul binecuvântării. Este bine, ori de câte ori participăm la slujba de sfințire a unei biserici, să țintim la cele înalte, la cele cerești, să nu ne oprim la cele care ne desfată privirea și țin de frumusețea casei Domnului. Noi participăm la acest eveniment de sfințire a bisericii, ne bucurăm, ne mângâiem, ne desfătăm privirea cu ceea ce s-a edificat aici, ne place pictura, arhitectura bisericii, poporul lui Dumnezeu care participă la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și toate acestea, însumate, sunt o încântare, o veselie duhovnicească pentru fiecare dintre noi

Sfântul Simeon Noul Teolog, într-unul dintre discursurile sale morale, ne spune că este bine să ne bucurăm de toate acestea, dar să facem un salt calitativ, din punct de vedere duhovnicesc, și să asumăm, să înțelegem în mod tainic ceea ce vedem cu ochii noștri trupești - pictura, candelabrele, sfeșnicele, tămâia. Toate acestea ni le-a dat Dumnezeu spre desfătarea ochilor noștri fizici, ca să avem capacitatea lăuntrică de a urca înspre o semnificație mult mai profundă, să nu ne oprim doar la acest aspect încântător, binecuvântat și plin de bucurie.

Ați putut constata, cu mare ușurință, că slujba de sfințire a unei biserici este foarte asemănătoare cu slujba Tainei Sfântului Botez. Întâi se rostește formula de sfințire a apei, se stropește cu aghiasmă, apoi episcopul sfințește pereții exteriori, interiori și Sfânta Masă cu Sfântul și Marele Mir. Este aceeași succesiune ca la Taina Sfântului Botez - întâi suntem cufundați în cristelniță ca să ne naștem în Hristos. Ca să înțelegem ce înseamnă această naștere a noastră prin Taina Sfântului Botez aș recurge la ceea ce ne este foarte la îndemnână acum, cei care trăim în era tehnologiei, a mediilor digitale. Cu toții avem un aparat de care ne folosim. În momentul în care acesta nu mai funcționează cum trebuie, impulsul nostru este de a-l restarta, gândindu-ne că poate modul de operare al acelui aparat își va reveni. Dacă nu se întâmplă acest lucru, chemăm un specialist să reinstaleze tot sistemul de operare, făcându-l ca din fabrică. 

Tot astfel, prin Taina Sfântului Botez ne este reinstalat sistemul de functionare al nostru. Îl primim pe Hristos în adâncul inimii noastre, suntem formatați să Îl avem pe Hristos, să-L simțim pe Hristos. După cufundarea în Taina Sfântului Botez urmează Taina Mirului, prin care Îl primim pe Însuși Duhul Sfânt. Ne luminăm și devenim frumos mirositori, așa cum putem percepe, din punct de vedere olfactiv, mirul, care miroase extrem de frumos.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că, văzând candelabrele luminând în biserică, această imagine ar fi tare bine să ne trimită la focul dumnezeiesc al virtuților care trebuie să ardă permanent în inima noastră, să fie ca niște candelabre, care să lumineze toate ungherele sufletului nostru, să nu rămână nici măcar un fir de întuneric. 

Când cineva este om bun, înțelept și smerit, are lumină. Omul rău are întuneric foarte mult și ne tulbură atât de mult, ne pervertește și se pervertește pe sine însuși, încât nu putem să spunem că este o bucurie pentru noi. 

Omul care se nevoiește cu virtuțile este luminat, frumos, are un suflet minunat, de care ne bucurăm atât de mult și ne liniștim, fără să fie nevoie să ne spună ceva. Este suficient să stăm în preajma omului care are candelabrele din sufletul său aprinse datorită lucrării virtuților dinlăuntrul său.

Ierarhul Hușilor a arătat că lăuntrul omului care învață să își pună ordine în sine, prin lucrarea virtuților, devine ca o biserică:

De asemena, Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că noi trebuie să avem gândurile cele mai bune ca niște candele; mintea noastră să fie un sfeșnic în care luminează și strălucesc gândurile noastre. 

Cea mai anevoioasă lucrare a omului este să facă ordine în degringolada gândurilor, care se năpustește ca un șuvoi asupra noastră și ne tulbură - liniștea noastră depinde atât de mult de liniștea pe care o avem în capul nostru. Liniștea gândurilor noastre este condiționată de liniștea din sufletul nostru și implicit de liniștea cu cei din jurul nostru. Este nevoie să avem acest sfeșnic al minții noastre plin de lumânările gândurilor bune. 

Tot Sfântul Simeon Noul Teolog spune „să nu te minunezi când vezi popor mult în casa Domnului, la biserică, ci să cauți să aduci poporul cel mare al sfinților în inima ta” - să simțim 0 stare de familiaritate cu toți sfinții pe care îi veden pictați pe pereții bisericilor. 

Cuviosul David avea, de mic copil, o intimitate deosebită față de biserica din satul în care mergea. Era biserica închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Când părinții lui îl întrebau unde a fost, el spunea atât de senin și de convins: „Am fost în casa Sfântului Ioan Botezătorul”. Așa și noi, când mergem într-o biserică, mergem în casa sfântului care ocrotește acea biserică. 

În Tunisia de astăzi s-a descoperit un mormânt care avea inscripționat un mesaj splendid, datat din secolul al IV-lea. O creștină evlavioasă, pe numele Valentina, a cerut să fie inscripționat următorul mesaj în limba latină: „Biserica mamă, aici odihnește în liniște roaba ta, creștina Valentina”. Vedea biserica la fel ca pe o mamă. Voia să meargă cu acea biserică și dincolo, în lumea veșniciei, pentru că ea însăși a interiorizat ceea ce înseamnă biserica și participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 

Noi ne hrănim cu Trupul și Sângele lui Hristos, participând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și devenind biserică a lui Hristos. Aceasta este hrana noastră duhovnicească, „combustibilul” dumnezeiesc care întreține starea noastră de biserici luminate, cu candelabrele virtuților aprinse, cu sfeșnicul minții noastre plin de lumânările gândurilor bune și luminoase. Dacă ajungem la asemenea stare, vom săvârși permanent Liturghie interioară. Sfântul Marcu Ascetul ne spune că „omul care conștientizează că prin Taina Sfântului Botez a devenit o biserică, acesta săvârșește Liturghie lăuntrică. Mintea este preotul, care se roagă, are gânduri bune, inima este Altarul și trupul său este templul, este biserică, în care se săvârșește permanent Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”. Tot ceea ce Domnul a descoperit sfinților este posibil. Depinde câtă inimă, câtă măsură a nevoinței noastre depunem fiecare dintre noi. 

Așa cum noi, în Taina Sfântului Botez, am devenit bisericile lui Dumnezeu și am primit un înger păzitor, așa și bisericile primesc un înger păzitor. Avva Leontie, un bătrân îmbunătățit, s-a dus într-o mănăstire din Palestina, de unde au fost alungați călugării tineri de către păgâni și au rămas doar cei în vârstă. Mergând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, când a intrat în Altar a văzut un înger, s-a înfricoșat și a plecat spre chilia lui după ce s-a împărtășit. În chilie intrând, după Împărtășanie, se descoperă îngerul, care spune „Eu sunt îngerul care a primit poruncă de la sfințirea acestei biserici să stau în preajma ei și să am grijă de ea”. 

Așa are grijă și de noi îngerul păzitor pe care îl primim în Taina Sfântului Botez. Ori de câte ori participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este suficient să ne întrebăm „Doamne, am eu virtutea aprinsă în inima mea?”. La fel când vedem o lumânare în sfeșnic, ne putem întreba „Mintea mea are gânduri luminoase? Lăuntricul meu este plin de lumină?”. 

Atunci când trecem pe lângă o biserică ne facem cruce, nu numai pentru că este un loc sacru, ci pentru că acolo este Sfântul Altar, Masa Sfântului Altar, în inima acelei biserici stă Hristos și Îl cinstim cu semnul Sfintei Cruci.

La Liturghie, în momentele rânduite, episcopul, preotul sau diaconul ies la cădit, fiind cădiți cu toții, nu numai icoanele, ci noi înșine, iar noi ne aplecăm în chip de smerenie către cel care ne cădește – și noi suntem icoanele lui Dumnezeu, creați după chipul lui Dumnezeu (în limba greacă, cuvântul „chip” înseamnă „icoană”). Dumnezeu este în inima noastră și suntem cădiți pentru chipul pe care l-am primit fiecare dintre noi în adâncul inimii noastre, pentru Hristos care este în inima noastră. Să ne învrednicească Domnul pe fiecare dintre noi, după putințele noastre, șă fim bisericile frumoase ale lui Hristos.

În cuvântul adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a evidențiat importanța Sfintei Liturghii în viața duhovnicească, subliniind că aceasta reprezintă momentul întâlnirii omului cu Dumnezeu și al împărtășirii din darurile cerești:

Sfânta Liturghie este locul și timpul în care puterea pătimirilor, a morții și a Învierii Domnului Hristos se revarsă ca o mare binecuvântare asupra celor care se află în biserică și, prin aceștia, asupra întregii lumi.

Sfânta Liturghie, săvârșindu-se în mod obișnuit în dumnezeiasca biserică, este timpul și locul în care noi, oamenii, deși pământeni, purtători de trup și supuși slăbiciunilor acestei lumi, primim chip de heruvimi, ne îmbrăcăm în haina îngerilor, slujim în prezența lor cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste și ne apropiem de Sfintele Taine.

Sfânta Liturghie este locul și timpul binecuvântat în care noi, oamenii, împreună cu Dumnezeu, împlinim un minunat schimb de daruri. Noi Îi oferim lui Dumnezeu cele trecătoare ale noastre, iar Dumnezeu ne dăruiește starea de veșnicie a Împărăției Cerurilor. Lui Dumnezeu Îi dăruim cele trupești, îngrijorările și slăbiciunile noastre, iar Dumnezeu ne oferă cele cerești.

Sfințirea bisericii din Cercu-Bârnova încununează eforturile depuse de comunitatea parohială pentru ridicarea și pregătirea sfântului locaș, menit să rămână un loc de rugăciune și de comuniune pentru credincioșii din această parte a județului Iași.

sursa: doxologia.ro