În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre discreția care trebuie să caracterizeze o credință puternică:

«Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată. Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei» (Luca 8, 43-44)

Biserica a rânduit să fie citit un fragment evanghelic în care ni se vorbește despre două minuni săvârșite de către Domnul Hristos; prima dintre minuni constă în vindecarea unei femei bolnave de hemoragie, iar a doua constă în învierea fiicei lui Iair. 

Sfântul Evanghelist Luca, ca medic, ne dă foarte multe detalii legate de simptomele pe care le avea femeia bolnavă de scurgere de sânge, care a cheltuit foarte mulți bani, așa cum facem fiecare dintre noi în momentul în care ne este pusă în pericol sănătatea, fiind suferindă de această boală de doisprezece ani. În concepția vechi-testamentară, în momentul în care avea loc o scurgere de sânge, acea persoană nu mai avea voie să se apropie de Templu. Aceasta nu putea să aducă jertfe și să se roage, practic îi era amputată dimensiunea socială, comunitară a manifestării credinței.

Din Sfânta Evanghelie deducem că această femeie era foarte credincioasă. Putem constata, cu foarte multă ușurință, că suferința ei trupească era dublată și de o suferință sufletească, căci nu putea să participe la Templu, să aducă jertfă și să se roage. Sufletul ei tânjea după o relație concretă cu Dumnezeu. Acestea erau valabile pentru mentalitatea vechi-testamentară. În Noul Testament, Hristos este Cel care ne spune „Nimic nu poate fi mai curat în fața Domnului, nimic nu poate să întineze pe om și să constituie un obstacol în a se apropia de Domnul”. 

Această femeie, în credința ei și probabil în disperarea ei, s-a gândit să se apropie în mod discret de Domnul Hristos. Dacă noi am fi fost în locul ei, probabil disperarea ne-ar fi determinat să nu avem un asemenea comportament; am fi fost mai gălăgioși, mai intruzivi, am fi căutat să pătrundem în mulțime și să ajungem cât mai repede la Domnul Hristos, pentru a-I cere, cu multă fervoare, să ne vindece. 

Această femeie, bolnavă de doisprezece ani, a considerat, în delicatețea sufletului ei, că credința se trăiește într-o manieră extrem de discretă, cu multă noblețe sufletească, lucru vădit din modul în care a acționat- s-a atins doar de poala hainei Mântuitorului. 

În vremea respectivă, evreii purtau haine lungi și aveau înspre partea de jos niște ciucuri, care simbolizau, pentru învățătorii de lege, poruncile lui Dumnezeu. Această femeie se aproprie discret de poala hainei Mântuitorului, cu credința puternică că va primi tămăduire, ceea ce s-a și întâmplat. 

Evident că în mulțimea aceea de oameni era imposibil ca cineva să nu Îl fi atins pe Domnul Hristos. În urma acestei atingeri a poalei hainei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Acesta îi întreabă pe ucenici „Cine s-a atins de Mine? Căci am simțit că a ieșit din Mine o putere, o energie”. Apostolul Petru, care era mai dezinvolt, I-a spus lui Hristos „Doamne, ce fel de întrebare poate să fie aceasta, când Tu ești năpădit de atât de multă lume, sunt atât de mulți oameni în jurul Tău și este imposibil ca cineva să nu fi trecut pe lângă Tine și să nu Te fi atins”. 

Era o întrebare căreia Apostolii nu îi vedeau rostul, însă Domnul știa de ce întreba, ca Cel ce este Dumnezeul nostru și cunoaște inimile, adâncimile fiecăruia dintre noi. Atunci femeia, văzându-se descoperită, în discreția pe care a avut-o, a mărturisit în mod explicit, căzând în genunchi și spunând faptul că a primit vindecare. 

Domnul Hristos nu este ca cei care impuneau o aplicare a legii în rigiditatea ei. El ar fi putut să îi spună femeii că este bolnavă de hemoragie și nu se poate atinge de El, căci este necurată. Domnul schimbă optica celor de față și o laudă pe această femeie, spunându-i „Îndrăznește, fiică. Credința ta este cea care te-a mântuit. Mergi în pace”. Schimbă în mod total perspectiva a ceea ce înseamnă apropierea de Domnul, învățându-ne pe fiecare dintre noi că nu există niciun obstacol în a-L simți și a-L căuta pe Domnul în mod sincer.

Învățăm, din atitudinea acestei femei, că noi suntem chemați să nu ne trăim credința zgomotos, cu spectacol. Nu este nevoie de a ne lăuda cu credința pe care o avem în sufletul nostru, ci să o trăim la modul foarte discret, cu multă noblețe sufletească și să avem capacitatea de a simți în mod real relația cu Hristos. 

De multe ori se întâmplă, când începe sfânta slujbă, să mergem dintr-o parte în alta, răspundem la un telefon, ne uităm la notificările pe care le primim pe rețelele de socializare, schimbăm o vorbă și deja noi am deformat și ne-am smuls din șuvoiul de liniște, de discreție, de multă lumină și de multă pace pe care ni le dă Domnul când venim în casa Lui. 

Să ne străduim fiecare dintre noi și să luăm aminte la femeia aceasta, să Îi spunem Domnului discret „Doamne, vreau să Te ating, vreau să Te simt, să primesc vindecare de suferințele mele cele mai adânci, lăuntrice, din inima mea”. Să lăsăm, după aceea, să vedem ce vrea Domnul să ne spună, căci de obicei noi venim la biserică și am vrea ca Domnul să fie atent la tot ceea ce Îi spunem noi Lui, când, de fapt, ar trebui să inversăm perspectiva și să fim atenți la ceea ce vrea Domnul să ne grăiască fiecăruia, în inima noastră, așa cum a făcut această femeie bolnavă de hemoragie. Nu I-a spus nimic lui Dumnezeu, ci a avut doar credința că va primi vindecare. După aceea, Domnul îi grăiește și îi pune în evidență credința ei frumoasă și discretă. 

Este mare nevoie de discreție într-o civilizație a spectacolului, în care căutăm să exibăm, să fim sub reflectoarele vieții publice. 

Un om credincios, cu sufletul frumos, caută întotdeauna discreția. Cât de minunat este un asemenea om care știe să fie discret în trăirea credinței lui! De acest lucru să ne învrednicească pe toți Hristos, Cel pe care noi Îl slujim, Cel căruia noi Îi dăruim sufletul și inima noastră.

Zilele hramului comunității ortodoxe românești din Krems au debutat în după-amiaza zilei de vineri 6 noiembrie, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu de către Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie și au fost încununate, de Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, prin Sfânta Liturghie arhierească.

Imediat după Sfânta Liturghie a urmat un concert la vioară. Toți cei prezenți s-au  bucurat de prezența violonistului Tudor Andrei, care a interpretat o serie de partituri celebre din creațiile lui Ciprian Porumbescu, ale lui George Enescu și Constantin Dimitrescu, precum și melodii din repertoriul Mariei Tănase.

La Sfânta Liturghie și la sărbătoarea hramului, comunitatea românilor din Krems s-a bucurat și de prezența domnului Mag. Peter Molnar, primarul orașului Krems, a domnului Ing. Stefan Löffler primarul comunei Gedersdorf, a domnului Dr. Florian Kamleitner, viceprimar al orașului Krems, și a domnului consilier local Cornel-Constantin Prejban.