Nume

Schitul „Pogorârea Duhului Sfânt" - Drăgești (obște de călugări)

Egumen

Arhimandrit Vichentie Lupu

Date de contact

Nr. telefon: 0744294654

Hram

„Pogorârea Duhului Sfânt“

Adresă/Localizare

Schitul Drăgești, pendinte din punct de vedere duhovnicesc și administrativ de Mănăstirea Rafaila, se află în comuna Todirești, pe drumul care leagă Vasluiul de județul Neamț, în apropierea orașului Negrești.

Istoric

Una din prioritățile pastorale ale Episcopului Ioachim Mareș, odată cu reînființarea Episcopiei Hușilor, a fost revigorarea vieții monahale în eparhie, prin înființarea de noi mănăstiri și dezvoltarea vieții duhovnicești în cele deja existente.

Ideea înființării acestui așezământ monahal aparține ieromonahului Vichentie Lupu, starețul Mănăstirii Rafaila, care, impulsionat de dorința credincioșilor din satul Drăgești, comuna Todirești, de a reactiva Schitul Mera, întocmește o adresă, datată la 8 aprilie 1998, prin care solicită chiriarhului locului ridicarea unui așezământ monahal în proximitatea ruinelor fostei mănăstiri.

Schitul Mera a fost înființat la sfârșitul secolului al XVIII - lea, probabil înainte de anul 1798, pe una din moșiile aflate între satele Drăgești și Cotic, pe teritoriul comunei Todirești de astăzi. Se crede că ar fi ctitorit de uricarul Toma Marmură. Era un așezământ mic de călugări, care se întreținea din pământurile pe care le avea în proprietate și ajutorul creștinilor din zonă. Dintre nacealnicii schitului sunt cunoscuți: ieromonahul Dositei (1809), Zaharia, ieromonahul Ilarie (atestat în 1852-1854) și Isaia Borș (atestat în 1859-1860). Hramul bisericii din lemn, ctitorită la 1801, era ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Numărul călugărilor oscilează, în 1809 erau șase viețuitori, iar între anii 1853-1856 schitul ajunge aproape pustiu, fapt care-l determină pe monahul Neofit să solicite aprobarea episcopului de Huși să se transfere împreuna cu alți zece monahi de la Schitul Dealul Mare, ce aparținea de Episcopia Romanului. La secularizare, în schit trăiau nouă călugări care, rând pe rând, vor lua calea exilului spre alte așezăminte monastice. Totuși, ultimul viețuitor al Schitului Mera, menționat în documente la 1884, este monahia Pamfilia Bordea, cea care avusese grijă de biserică și edificii, care însă cere insistent transferul spre alt lăcaș monahal din Eparhia Romanului. Nicolae Iorga, în timpul vizitelor de la Negrești, întâlnea în poiana pădurii de la Mera pe „ermitul blând cu fagurii de miere”. Biserica fusese incendiată de un răufăcător, devenind o ruină, astfel încât traiul în schit devenise imposibil. Din acel moment viața monahală încetează în Schitul Mera, iar informațiile legate de acest așezământ devin tot mai puține, majoritatea, transmise din generație în generație, fiind speculații legate de autorii incendiului care a distrus biserica. Astăzi, amintirea acestui schit este păstrată de o cruce din beton amplasată pe locul sfântului altar și de un gard de scândură care împrejmuiește locul fostei biserici. De asemenea, mormintele unor foști stareți sunt însemnate cu sfinte cruci din beton și fier.

Au fost făcute nenumărate demersuri către autoritățile locale și județene, pentru obținerea actelor de proprietate ale Mănăstirii Mera. Nereușindu-se acest lucru, descurajați și de alunecările de teren din zona respectivă, cu binecuvântarea Episcopului Ioachim Mareș, s-a stabilit ridicarea noului complex monastic la 2 kilometri distanță de ruinele fostului schit, pe un teren achiziționat de conducerea mănăstirii și de câțiva creștini cu dare de mână, pe teritoriul satului Drăgești.

După obținerea aprobărilor necesare, în primăvara anului 1999, s-a hotărât mai întâi ridicarea unui mic paraclis, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, pentru oficierea slujbelor religioase după tipicul monahal și pentru nevoile spirituale ale creștinilor din zonă. Datorită implicării energice a părintelui Vichentie și a obștii sale, cât și a generozității unor oameni de bine apropiați Mănăstirii Rafaila, lucrările au fost finalizate în timp record, astfel încât, la 14 noiembrie a aceluiași an, Preasfințitul Părinte Ioachim Mareș va săvârși slujba de sfințire a noului lăcaș. De asemenea, în aceeași perioadă au fost amenajate, în clădirile fostului CAP, bucătăria, trapeza și chiliile în care viețuiesc monahii din acest așezământ.

Între anii 2000-2007, în incinta ansamblului monahal va fi înălțată o biserică, din bârne din lemn de brad pe fundație de beton, de către meșterii populari Arcadie Șchipor și fii săi, din comuna Laura, județul Suceava, sub coordonarea inginerului constructor Romică Scafariu din Negrești. Lemnul necesar pentru construcția bisericii a fost donat de conducerea Ocolului Silvic din Falcău, Suceava, în frunte cu domnul inginer Ioan Mutescu.  

Slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a avut loc la 1 iulie 2007, fiind prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Arhiepiscopul Ioachim Giosanul, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, și Episcopul Corneliu Onilă, Arhiereu-vicar al Episcopiei Hușilor, delegatul Episcopului Ioachim Mareș. La eveniment au participat câteva mii de credincioși, între care se distingeau, prin straiele lor specifice, pelerinii din Bucovina, legați sufletește de acest schit, prin prezența lor an de an la hramul așezământului monahal și prin donațiile oferite la ridicarea sfântului lăcaș.

Descrierea principalelor edificii

Biserica este realizată în stil bizantin, având trăsături ale arhitecturii ecleziastice moldovenești din zona Bucovinei. Are formă trilobată, cu abside poligonale, împărțită în pronaos, naos și altar, precedate, la intrare, de un pridvor închis. Deasupra naosului se află o turlă octogonală, împărțită în două registre delimitate de o streașină intermediară, flancată de turnuri mici, situate deasupra absidelor laterale. Acoperișul păstrează forma bisericilor din nordul Moldovei, cu rupere de pantă în patru ape și streașină largă.

Catapeteasma sfântului lăcaș, realizată din lemn de tei aurit, după modelul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Bacău, de sculptorii Florin Voloacă și Ghiță Bărgăoan din localitatea Solca, județul Suceava, a fost finalizată în anul 2003. Este o operă monumentală, cu elemente sculpturale de influență barocă, în care regăsim ornamentale florale, geometrice și simboluri religioase. Este împodobită cu icoane pictate în stil neoclasic românesc, dispuse în mai multe registre, care reprezintă scene din viața Mântuitorului Iisus Hristos, portrete ale Maicii Domnului, ale Sfinților Apostoli și ale Prorocilor din Vechiul Testament. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu mobilier bisericesc, sculptat din lemn de stejar de către meșterul Vasile Fusa din Vicovul de Jos, județul Suceava.

În anul 2005 a fost finalizată construcția unei clopotnițe din lemn, care păstrează înfățișarea exterioară cu biserica mare, de către o echipă de meșteri, condusă de Petre Ciornei din Vatra Moldoviței. Edificiul, situat pe aleea care duce către biserică, are parter și etaj, legate între ele printr-o scară interioară, la nivelul superior situându-se camera clopotelor, în care se găsesc șase clopote din bronz, realizate la firma Recond SRL din Baia Mare.

Astăzi, sunt în plină desfășurare lucrări de împodobire a bisericii cu o frumoasă pictură bizantină, de influență sârbească, realizate de tânărul pictor Constantin Mandici din Iași.

Obștea actuală:

Viețuitorii sfântului lăcaș, trei la număr, coordonați de arhimandritul Vichentie Lupu, starețul Mănăstirii Rafaila, împletesc lucrarea duhovnicească cu diferite activități misionare și culturale. Programul liturgic al schitului se desfășoară după tipicul mănăstiresc: ora 16 - Ceasul a IX-lea, Vecernia și Pavecernița mică; ora 19 - Miezonoptica și Utrenia, iar la ora 7 dimineața - Acatistul zilei, Ceasurile și Sfânta Liturghie. Sâmbătă seara și în ajunul sărbătorilor se face slujba Privegherii începând cu ora 19, iar vinerea și duminica după Sfânta Liturghie se săvârșește Taina Sfântului Maslu pentru nevoile sufletești și trupești ale credincioșilor.

Pe lângă preocupările legate de viața spirituală și administrativă, obștea Schitului Drăgești desfășoară o bogată activitate pastorală, prin organizarea de conferințe duhovnicești și slujbe misionare, la care sunt invitați ierarhi, mari duhovnici și specialiști în istoria și cultura locală. Până astăzi, au rămas memorabile în conștiința creștinilor vasluieni vizita în nenumărate rânduri a Arhimandritului Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus și cea din 24 aprilie 2009 a Arhimandritului Justin Pârvu de la Petru Vodă, care s-au rugat împreună cu toți cei prezenți, vorbindu-le apoi despre păstrarea nealterată a valorilor tradiționale ale credinței ortodoxe și identității naționale.

În cadrul așezământului, la loc de mare cinste, se găsesc mai multe sfinte moaște, care aduc multă mângâiere și bucurie atât viețuitorilor, cât și pelerinilor care cercetează sfântul lăcaș: Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Nectarie de Eghina, Sfântul Prohorie Tămăduitorul și Sfântul Andrei Șaguna.

Schitul Drăgești s-a bucurat de purtarea de grijă permanentă a ierarhilor locului, care înnobilează an de an slujba de hram prin prezența lor, sporind rugăciunea și întărind duhovnicește pe toți cei de față, prin cuvinte de învățătură purtătoare de har și lumină.

Extras din: Tinda Raiului - Mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului, Album tipărit cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Editura Horeb, 2020.