Lucrarea „Pâinea și Lumina Vieții. Două dialoguri despre Crăciun și Paști”, de Părintele Episcop Ignatie al Hușilor în dialog cu Cristian Pătrășconiu, a fost lansată duminică, 28 mai 2023, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest – ediția 2023.

Volumul, apărut în condiții grafice deosebite, la Editura Spandugino, a avut parte de o primire pe măsură, la eveniment luând cuvântul domnii Teodor Baconschi, Sever Voinescu, Bogdan Tătaru-Cazaban și Cristian Pătrășconiu, moderator fiind domnul Paul Marinescu.

Noua apariție editorială beneficiază de un text de prezentare scris de domnul Horia Roman Patapievici: „Ce vedem aici sunt doi oameni - unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică - stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire și ștergerea tuturor lacrimilor, așa cum pe vremuri stăteau de vorbă, pe malul râului Ilisos, Socrate și Phaidros, discutând despre frumusețea sufletului în iubire și despre câmpia ființei, așa cum stătuseră de vorbă, la gura sobei, Karl Popper și Konrad Lorenz, vorbind despre oameni, obiceiurile animalelor, lume și etologie, și cum încă mai stau de vorbă, într-un apartament din Paris, Lev Șestov și Benjamin Fundoianu, într-o minunată eternitate a conversației neîntrerupte, care începe odată cu primul om și merge mai departe prin noi, cei care stăm azi de vorbă, până la ultimul om restaurat al mântuirii.

Ce găsesc extraordinar în acest dialog e îmbrățișarea celor doi convivi prin intermediul cuprinderii îndrăgostite a celor vorbite, care și pe noi, ascultându-i, ne cuprind în îmbrățișarea lor: ei schimbă cu noi cuvintele pe care și le împărtășesc precum împărtășania dată după spovedanie celui învrednicit de către cel în harul lui Dumnezeu dăruit.”

Potrivit domnului Cristian Pătrășconiu, „conversaţiile ample care se regăsesc transcrise în această carte au existat, mai întâi, întro formă diferită: şi anume, ca patru videodialoguri tematice despre Naşterea şi despre Învierea lui Iisus, înregistrate (la Huşi, în biblioteca Părintelui Episcop Ignatie al Huşilor) şi difuzate, în primăvara şi în toamna anului trecut, în cadrul unor ediţii speciale ale podcastului Spandugino, „Rezilienţă prin cultură”.

Cele patru ample dialoguri au fost însă gândite, de la bun început, să capete conturul a ceea ce au devenit odată cu acest volum: o carte. Aceasta!

Pâinea şi Lumina Vieţii urmează structura pe care au fost gândite dialogurile de pornire, însă versiunea textuală a acestor conversaţii este una îmbunătăţită şi, în mod evident, mai mare decât ceea ce era iniţial. Orizontul tematic este, pentru ambele formate, intact; formulările cu care sunt atacate atât de generoasele teme sunt însă, în mai multe rânduri, ajustate pentru rigorile unui text tipărit”.

Lucrarea poate fi achiziționată din librării sau de pe edituraspandugino.ro

 

sursa foto: www.facebook.com/spandugino