Preasfințitul Ignatie va oficia slujba parastasului de 40 de zile pentru părintele Mina Dobzeu la Catedrala Episcopală din Huși, marți 17 iulie 2018, începând cu ora 10.30.

Părintele Mina Dobzeu a trecut la Domnul, joi 07 iunie 2018, la ora 14.55, în chilia sa din cadrul mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși.

Părintele s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din București), scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal. A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”. A ieșit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988.

În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul adus de comunism.

După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.