În Duminica a XXXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a explicat atitudinea Tatălui din Pilda Întoarcerii Fiului Risipitor, identificat cu Dumnezeu:
„Trebuie să întelegem că Dumnezeu nu este un patron generos care ne distribuie bunuri şi utilităţi, ci o Fiinţă iubitoare care "risipeşte" iertare şi libertate atât pentru cei prinşi în evlavia frustrantă şi necesitatea îngustă a fiului cel mare, cât şi pentru cei prinşi în dorul de ducă sau goana după independenţă absolută a fiului cel mic.(...)
Dragostea lui Dumnezeu nu reproşează atunci când greşeşti, este cea care atunci când esti în hăurile păcatului, te urmăreşte şi te ajută să înviezi, te ajută să-ţi revii.”
De asemenea, Ierarhul Huşilor a insistat asupra modului în care trebuie acordată iertarea:
„Noi nu dăruim mai întâi iertarea, ci mai întâi reproşăm, întâi îl convingem pe cel ce a greşit că el cu adevărat nu a procedat bine, că este în eroare, şi apoi îi dăruim iertarea. Ori procesul ar trebui să fie invers, să dăruieşti iertarea şi să nu reproşezi nimic.
Dumnezeu iese El în întâmpinarea noastră. Aceasta este dragostea adevărată, cea care vine în întâmpinarea ta. Este Cel care ne repune în valoare demnitatea, atunci când noi avem puterea să ne cerem iertare.”