Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele Gheorghe Vasilescu, protopop onorific de Piemonte I, părintele paroh Cristian Lazăr Vasilescu și părintele slujitor Vasile Istina.

Parohia „Sfânta Parascheva” din Torino are rădăcini puternice, fiind, ca vechime, a doua parohie ortodoxă română din Italia.

Alături de credincioșii care formează această frumoasă comunitate s-a aflat și domnul Cosmin Dumitrescu, consulul general al României la Torino.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți Ierarhul Hușilor a arătat că, potrivit cuvintelor Domnului, a fi membru al Împărăției lui Hristos este superior faptului de a fi înzestrat cu puterea de a face minuni:

La o privire superficială, am putea spune că acest fragment evanghelic, rânduit ca să fie citit în cadrul Sfintei Liturghii, face referire doar la apostoli, adică acest cuvânt rostit de Domnul este în mod exclusiv adresat ucenicilor Săi. Sigur că așa și reiese. Însă orice cuvânt din Sfânta Evanghelie ne este adresat și nouă, celor care aparținem lui Hristos, celor care simțim că viața noastră este dăruită integral Lui, că încercăm, după putințele noastre, să ne configurăm stilul nostru de viață în conformitate cu ceea ce Domnul Hristos ne cere. 

Acest pasaj evanghelic face o distincție foarte clară între puterea de a face minuni și bucuria de a fi al lui Dumnezeu, bucuria de a aparține Împărăției lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă cuvântul din Evanghelie unde ni se spune că Apostolii au primit puterea de a face minuni - să calce peste șerpi și peste scorpii și să aibă putere împotriva vrăjmașului - și în același timp se spune că mai degrabă să se bucure că numele lor sunt scrise în ceruri, adică aparțin Împărăției lui Dumnezeu.

În percepția noastră de creștini, raportul dintre bucuria de a face minuni sau de a beneficia de o minune și bucuria de a aparține Împărăției lui Dumnezeu este inversat. Noi căutăm, din păcate, cu obstinație, să vedem minuni în viața noastră, ca acestea să fie cele care ne conving foarte limpede de puterea lui Dumnezeu. 

Conștiința că aparținem Împărăției lui Dumnezeu, că numele noastre sunt înscrise în ceruri odată cu primirea Tainei Sfântului Botez este diminuată sau aproape inexistentă. Noi nu ne gândim și nu avem o preocupare constantă de a căuta, pe cât ne stă în putință să ne menținem această calitate de membri ai Împărăției lui Dumnezeu, ai Bisericii lui Hristos. 

În multe circumstanțe, am transformat credința într-un spectacol. Așteptăm și căutăm întotdeauna ceea ce este inedit sau depășește granițele rațiunii noastre și credem că acolo este adevărata credință. Hristos le spunea și Apostolilor și ne spune și nouă să nu fim bucuroși când cineva face minuni, că nu aceasta este bucuria reală a creștinului; bucuria autentică a unui creștin este să simtă cu întreaga lui ființă că face parte din Împărăția lui Dumnezeu, că este membru al Bisericii lui Hristos.

Minunile sunt pentru cei necredincioși, nu pentru cei credincioși. Cei necredincioși au nevoie de semne clare, limpezi, că există Cineva dincolo de tot ceea ce noi putem concepe în lumea aceasta, adică Dumnezeu, Cel care poate să transceadă dincolo de granițele rațiunii noastre și să săvârșească minuni. Pentru cei credincioși nu este nevoie de minuni, ci doar de această bucurie că suntem ai lui Hristos. 

Observați că această perspectivă nu ne este foarte la îndemână, și nici nu suntem obișnuiți cu ea. Noi credem că cineva aparține în mod real lui Hristos prin această capacitate de a face minuni, de a vindeca pe cineva de o boală pentru care nu există niciun fel de remediu sau de a soluționa probleme, frământări care par de nedepășit pentru om. Alergăm la asemenea persoane care sunt înzestrate cu puterea de a face minuni, însă adevărata minune pentru orice creștin este faptul de a conștientiza că aparține lui Hristos și că numele nostru este înscris în Împărăția lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa a explicat ce înseamnă că aparținem lui Hristos:

Ce înseamnă să aparținem lui Hristos, să ne bucurăm că suntem ai Lui? Este ceva similar cu acea stare pe care o simțim când iubim pe cineva foarte mult. Referințele noastre, gândurile și simțirile noastre, întreaga noastră ființă merge  în direcția sufletului pe care îl iubim. Ne place să facem referire la acea persoană pe care o iubim foarte mult, prezența acelei persoane ne ocupă gândirea. Inima noastră este plină de bucuria că ne gândim la omul pe care-l iubim și inevitabil constatăm că de fapt nu mai trăim pentru noi, ci pentru cel pe care noi îl iubim, și întreaga noastră viață se desfășoară în coordonatele unei dăruiri permanente pentru cel pe care noi îl iubim. 

Când iubim, noi nu ne mai aparținem nouă-înșine, ci celui pe care îl iubim. Adică zdrobim egoismul din noi și ne deschidem plenar pentru cel pe care-l iubim. Aceasta este minunea iubirii și lucrarea ei extraordinară, să ne dăruim integral celui pe care-l iubim; ne dăm seama că nu ne mai aparținem nouă înșine. Exact cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos e Cel care trăiește în mine”. 

Sigur că auzindu-le pentru prima dată ni se pare că sunt niște cuvinte extraordinar de mărețe și poate nu reușim să le împlinim în viața noastră. Când iubim, nu mai trăim pentru noi înșine. Conținutul vieții celuilalt devine conținutul vieții noastre. E o translatare a persoanei noastre, a conținutului ființei noastre în cel pe care-l iubim și simțim că-i aparținem.

La fel, și la o intensitate mult mai profundă ar trebui să simțim că aparținem lui Hristos și că aceasta este adevărata bucurie a fiecărui creștin; nu faptul de a face minuni, nu spectacolul din credință - pe care din păcate îl căutăm.

Dacă am face un experiment coordonat și premeditat și am imagina următoarea situație: în biserica de aici săvârșim Sfânta Liturghie și în altă biserică de aici vine cineva care este pe partea aceasta a dezlegărilor, a molitvelor, cred că toți ar merge acolo și biserica ar rămâne goală. Deși adevărata minune este acolo unde este Hristos, în Sfânta Liturghie. Sigur că este și în rugăciunile pe care le spune noi, dar în mod absolut, deplin, este în Sfânta Liturghie; prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, noi ne menținem calitatea de membri ai Bisericii, ai Împărăției lui Dumnezeu.

Noi ne menținem această bucurie de a fi ai lui Hristos prin împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Lui și aceasta este adevărata bucurie. Nu o spun eu, ci Domnul în cuvântul pe care L-a rostit Apostolilor Săi, care probabil și ei erau entuziasmați că au primit puterea de a face minuni, de a tămădui, de a face lucruri care depășesc rațiunea noastră umană. Și Domnul îi avertizează să nu se bucure pentru aceste lucruri, ci pentru faptul că numele lor sunt înscrise în ceruri, că sunt membri ai acestei Împărății și că aceasta este reala bucurie.