Credincioșii au cântat, alături de Ierarhul Hușilor și de slujitorii Catedralei, strofele ce alcătuiesc Prohodul Maicii Domnului.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a afirmat că unul din apelativele care definesc cel mai bine rolul maicii Domnului este cel de „Maica bunăvoinței”:

În slujba Vecerniei dedicată praznicului Adormirii Maicii Domnului, am sesizat și am reținut în același timp un apelativ care definește cel mai bine planul de mântuire săvârșit de către Hristos.

Maica Domnului este numită „Maica bunăvoinței”, ca cea care a făcut posibilă unirea în chip desăvârșit și neamestecat dintre firea dumnezeiască și firea omenească în unicul Logos, în unicul Ipostas al Logosului întrupat al Cuvântului lui Dumnezeu Cel din veșnicie, întrupat ca Om. 

Este unul dintre cele mai frumoase apelative adresate Maicii Domnului pentru că tuturor ne place când întâlnim oameni binevoitori, care manifestă bunăvoință, adică cei care sunt buni, indiferent de contextul în care se află. Un om bun este cel care nu are nevoie de un context favorabil ca să își manifeste bunătatea. Omul bun se manifestă cu multă bunăvoință, cu foarte multă dragoste chiar și atunci când este un context ostil.

Maica Domnului este cea care a avut această bunăvoință prin viața ei curată, plină de rugăciune, prin dragostea ei aparte pentru Dumnezeu, să Îl zămislească pe Dumnezeu-Fiul în pântecele ei ca mai apoi să-L nască ca Om în lumea aceasta. Aceasta este una dintre consecințele cele mai binecuvântate, cele mai frumoase ale acestei bunevoiri a Maicii Domnului. Și nu este o simplă metaforă, ci acest apelativ de „Maică a bunăvoinței” are acoperire deplină în viața Maicii Domnului.

Așa rămâne și în raport cu noi, cei care o iubim, o cinstim, ne rugăm ei și avem foarte multă încredere în faptul că ea va duce la ceruri rugăciunile noastre. Așa cum a manifestat bunăvoință față de Dumnezeu-Fiul, Care S-a născut ca Om din pântecele ei, așa cum datorită acestei dragoste deosebite a fost posibilă venirea lui Dumnezeu printre noi, oamenii, la fel, bunăvoința Maicii Domnului este cea care rămâne în stare de veghe, în stare de lucrare deplină față de noi, credincioșii și simțim ajutorul și lucrarea ei tainică ori de câte ori ne rugăm ei. 

Această bunăvoință a Maicii Domnului îmbracă foarte multe expresii ale iubirii sale față de noi. Este „grabnic ajutătoare”, „mult milosârdă”, este cea care duce rugăciunile noastre la ceruri, cea care îi ajută pe toți cei ce sunt în nevoie, este bucuria tuturor celor întristați, este nădejdea tuturor celor care din pricina încercărilor acestei vieți și-au pierdut ancora, sensul vieții. Mai presus de toate, este lumină din Lumina lui Hristos, Lumina cea ființială, pentru că ea risipește întunericul din viața noastră și risipind acest întuneric aduce în sufletul nostru starea de plinătate, de sens și, implicit, de multă bucurie.

În Paraclisul Maicii Domnului, pe care noi l-am cântat în acest răstimp premergător sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, noi o numim ca „cea care este bucuria pentru că ea a pierdut grija păcatului”. Unde este păcat, este tristețe. Unde este bucurie, este lumină și sfințenie. Și Maica Domnului este cea care a trăit în această viață de sfințenie aducând bucurie în întreaga lume.

Dintre toți pământenii, Maica Domnului poate fi numită, conform slujbei pe care noi am săvârșit-o în această seară, „Maica bunăvoinței”, ca cea care ne-a făcut cel mai minunat dar, L-a adus pe Dumnezeu-Fiul ca Om printre noi, oamenii. A adus însăși Lumina ipostatică, ființială, însăși Bucuria, a adus însuși sensul vieții noastre, a adus însăși pacea în lumea aceasta. Acestea sunt roadele binecuvântate și frumoase ale bunăvoinței Maicii lui Dumnezeu.

Așa să o simțim cu toții, „Maica bunăvoinței”, ca cea care a făcut posibilă unirea dintre firea dumnezeiască și firea omenească în Unicul ipostas al Logosului, al Cuvântului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul venit ca să ne mântuiască pe noi, oamenii. 

Să avem parte de lucrarea tainică a acestei bunăvoințe a Maicii Domnului în viața noastră.