Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși, alături de părintele paroh Ciprian Aurelian Tacu.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a săvârșit și Taina Sfântului Botez pentru pruncul Favian, al patrulea copil al părintelui consilier eparhial Ciprian Aurelian Tacu și al soției sale Raluca.

După citirea textului evanghelic, Ierarhul Hușilor a vorbit despre capacitatea primului martir al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ștefan, de a vedea și mărturisi slava lui Dumnezeu:

«Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!» (Faptele Apostolilor 7, 55-56)

În aceste zile de bucurie, de har și de taină, prilejuite de marea sărbătoare a venirii Fiului lui Dumnezeu, ca Om desăvârșit, printre noi, oamenii, Biserica ni-l pune spre aducere aminte și cinstire pe primul mucenic al acesteia – Sfântul Arhidiacon și Mucenic Ștefan. Acesta a avut curajul de a-L mărturisi pe Hristos într-un context ostil - în care cei care au ascultat cuvântarea Mucenicului Ștefan frământau de ură și răutate, căutând să-l ucidă.

Prin cuvântarea sa, Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic al Bisericii creștine, a concentrat întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. În momentul în care a ajuns în punctul de a vorbi despre Mântuitorul, Cel care S-a întrupat, a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat la Ceruri, cei care erau de față, în sinedriu, nu au mai putut suporta auzirea numelui lui Hristos.

Nu este întâmplător faptul că Sfântul Arhidiacon Ștefan își încheie cuvântarea sa extinsă cu enunțarea unui adevăr față de care cărturarii și fariseii manifestau indignare și răutate.

Sfântul Arhidiacon Ștefan spune că Dumnezeu (Cel Preaînalt) nu locuiește în temple făcute de mâini omenești, pentru că Cerul este tronul Său și pământul este așternut al picioarelor Sale.

Această referință scoate la iveală un aspect al vieții noastre creștine, de care nu mai suntem atât de conștienți – prin Taina Sfântului Botez, cu toții am devenit templele lui Hristos (bisericile vii ale lui Hristos).

Odată cu Taina Sfântului Botez, cu primirea Tainei Mirului și a Sfintei Împărtășanii, trupul nostru a devenit ca un chivot, unde este Dumnezeu-Treimea. Însuși Dumnezeu-Treimea locuiește în chivotul trupului nostru. Noi avem șansa de a simți și de a ne bucura de părtășia slavei lui Dumnezeu exact așa cum trupul Sfântului Arhidiacon Ștefan a devenit un templu (biserică) al lui Dumnezeu, în urma curajului pe care l-a avut, de a vorbi despre Hristos.

Orice mărturisire în ceea ce noi credem este semnul vădit al dragostei pentru acel lucru sau acea persoană.

Sfântul Arhidiacon Ștefan era plin de iubirea față de Hristos, iar când iubim pe cineva, suntem plini de prezența acelei persoane. Această prezență este la fel cu faptul de a-l simți, în mod fizic, în inima noastră – nu este numai o simplă stare sau o percepție a unei prezențe care vine în noi, ci însăși acea persoană este în inima noastră.

Însuși Dumnezeu era prezent în inima Sfântului Arhidiacon Ștefan, de aceea L-a mărturisit celor ce erau de față, spre stupefacția lor: «Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!». Uitându-se spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu.

În gândirea vechi-testamentară – iar evreii erau obișnuiți cu acest lucru –, slava lui Dumnezeu se arăta întotdeauna deasupra Cortului Mărturiei – acolo era semnul prezenței lui Dumnezeu. Ori de câte ori era văzută, slava lui Dumnezeu era semnul concret al prezenței Domnului.

Sfântul Arhidiacon Ștefan, fiind el însuși templu al Duhului Sfânt (al prezenței lui Dumnezeu), Îl vede pe Iisus, în ceruri, stând de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

Această descriere, prin cuvintele pe care ni le împărtășește Sfântul Arhidiacon Ștefan, face trimitere la cea de-a doua venire a lui Hristos. Așa ne spune Hristos – Fiul Omului va veni în slavă, pe norii cerului.

Sfântul Arhidiacon Ștefan deja trăiește cea de-a doua Parusie. Cuvântul „parusie” înseamnă prezență. Noi ne-am obișnuit să înțelegem, când vorbim de Parusie, sfârșitul veacurilor. Însă, prima Parusie a lui Dumnezeu-Fiul, este însăși Întruparea Lui, venirea Lui printre noi, prezența Sa, ca Om desăvârșit, printre noi, oamenii. A doua Parusie este cea când Fiul Omului va veni, la sfârșitul veacurilor, pe nori, întru slavă, ca să judece întreaga lume.

Preasfinția Sa a afirmat că fiecare creștin are datoria de a-și transforma trupul în templu al lui Dumnezeu:

Suntem chemați, cu toții, să căutăm să devenim temple ale lui Dumnezeu, să conștientizăm că, prin Botez, noi suntem ca o biserică în care locuiește Domnul și că avem șansa de a vedea slava Sa.

Când slujitorii Bisericii cădesc icoanele de pe iconostas sau de pe pereții bisericii, cădesc și credincioșii, pentru că, prin Botez, chipul lui Dumnezeu capătă o strălucire deosebită în om. În limba greacă, pentru cuvântul „chip” se folosește cuvântul „icoană”. Cu alte cuvinte, noi suntem creați după „icoana” și asemănarea lui Dumnezeu.

Când venim la biserică – locul în care Îl primim pe Dumnezeu – și ne rugăm, trebuie să facem un mic recurs la propriul Botez și să spunem că așa ar trebui să ajungem și noi, cum este o biserică – plină de rugăciune, plină de Duh Sfânt, de foarte multă liniște și de simțirea prezenței lui Dumnezeu.

Biserica suntem noi, nu zidurile pe care le vedem. Fără noi toți – slujitori și credincioși –, biserica de zid nu-și justifică în niciun fel existența. Noi formăm biserica lui Dumnezeu, ca icoane create după asemănarea lui Dumnezeu.

Sfântul Arhidiacon Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt, și având chipul ca de înger, a văzut slava lui Dumnezeu și a conștientizat ce înseamnă să fii templu al Său.

De ce Biserica a rânduit, în aceste zile de bucurie și de expansiune sufletească, să fie sărbătorit un mucenic – ziua în care el a fost lapidat (ucis cu pietre), cu alte cuvinte, o zi sângeroasă? De ce Biserica a considerat să ne aducă în atenție martirajul (care, desigur, era o bucurie pentru martiri)? Pentru a ne atenționa că, așa cum Hristos a luat trupul nostru și Și-a asumat firea noastră omenească integrală, exceptând păcatul, și noi suntem datori să transformăm trupul nostru într-o casă (un templu) a lui Dumnezeu.

Să ne ajute Domnul, pe fiecare dintre noi, să devenim biserici ale Lui, în care să simțim prezența, harul și slava Sa.