Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Petru Horduna.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a descris atitudinea Sfântului Ioan Botezătorul față de oamenii care îl căutau pentru îndrumare. Predica Sfântului Ioan era directă și mobilizatoare pentru că izvora din exemplul propriu:

„A doua zi după Praznicul Botezului Domnului ne aducem aminte de unul dintre cei mai austeri și intransigenți profeți ai Domnului: Sfântul Ioan Botezătorul.

El a venit în lumea aceasta ca să pregătească calea Domnului, să-i pregătească pe contemporanii săi pentru a-L primi pe Mesia, pentru a-L înțelege pe Hristos, Cel care S-a răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea oamenilor.

În conștiința celor care relaționau cu Sfântul Ioan Botezătorul, acesta era perceput ca fiind un mare postitor, un om cu o viață duhovnicească, morală, impecabilă.

Însăși regele Irod Antipa credea despre Ioan Botezătorul că este un om sfânt, un om cu o viață ireproșabilă, chiar dacă, mai apoi, în urma acelui banchet, i-a tăiat capul.

Sfântul Ioan Botezătorul se bucura de prestigiu moral în fața contemporanilor săi, încât veneau la el și cereau sfat. Se raportau la acest om de o mare verticalitate morală nu numai ca la un om înțelept, ci ca la un om care, orice spunea, era acoperit de faptă.

Nimic din ceea ce propovăduia nu era o pură teorie. Veneau să-l asculte foarte mulți oameni, din Ierusalim și din Iudeea. Părăseau orașele și veneau să îl asculte în Pustiul Iudeii.

Cuvântul Sfântului Ioan schimba viețile oamenilor. Era un cuvânt în fața căruia nu puteai să rămâi indiferent.

Schimbarea care survenea era una radicală, nu cu jumătăți de măsură. Însuși Prorocul Ioan le cerea să fie extrem de responsabili când se pune problema schimbării vieții, a renunțării la păcat și a îndreptării spre calea credinței.

Fiecărei categorii de oameni le dădea sfaturi foarte precise. Era «zgârcit» în cuvinte. Era concentrat, profund, și spunea exact ceea trebuie făcut, fără alte informații suplimentare”.

Preasfinția Sa, amintind de îndemnurile Sfântului Ioan adresate cărturarilor și fariseilor, a descris caracteristicile celor care încearcă să se afirme public prin meritele altora:

«Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam» (Luca 3, 8)

„Cărturarilor și fariseilor, Sfântul Ioan le spune să facă «roade vrednice de pocăință».

Să nu se laude că ei sunt fiii lui Avraam, să nu își revendice statutul de oameni care fac parte din poporul ales și, în urma acestui privilegiu, să se gândească că ei sunt bineplăcuți lui Dumnezeu în mod automat.

Să nu își asume meritele altora. Să devină ei înșiși oameni în care să lucreze pocăința și schimbarea vieții.

Din păcate, în societatea în care trăim, avem tendința să ne revendicăm de la meritele altora, să facem caz de ele, să căutăm asocieri cu oameni care au un anume statut intelectual sau social.

Dumnezeu nu ne vrea ipocriți, să ne lăudăm cu meritele altora.

Domnul vrea ca noi înșine să ne punem la treabă, fie că este vorba de pregătirea noastră intelectuală, fie că este vorba de credința noastră sau de relațiile dintre noi. Toate trebuie asumate personal.

Nu putem spune că suntem oameni credincioși, aducând în atenție că am cunoscut mari duhovnici. Ne lăudăm că i-am întâlnit, ca în felul acesta ceilalți să se creadă despre noi că suntem oameni deosebiți din punct de vedere spiritual, când noi ducem o viață discutabilă din punct de vedere moral.

Cei care fac caz de persoanele deosebite pe care le-au întâlnit, tocmai pentru ca ei înșiși să se pună într-o lumină favorabilă, de fapt nu fac nimic din ceea ce ei încearcă să aducă în atenție.

Din nefericire, și în multe din funcțiile publice acced oameni care nu au competențele necesare, ci se bucură doar de privilegii și de relațiile pe care le au cu oameni competenți. Stau în umbra acelora, deși personal sunt foarte slabi în privința competențelor necesare, și ocupă o funcție pe care nu o merită. Se laudă cu acea funcție și profită de valoarea și pregătirea altora.

Sfântul Ioan le spune, foarte exigent, să facă roade vrednice de pocăință. Dacă nu, vor fi ca acei copaci la rădăcina cărora stă securea, dacă nu aduc rod suficient, sunt tăiați. Este o metaforă pentru cei care nu fac nimic, dar trăiesc din meritele altora”.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre actualitatea mesajului Sfântului Ioan Botezătorul adresat celor care se pot regăsi în categoriile sociale care îi cereau sfatul:

„Sfântul Ioan se adresează vameșilor - cei care colectau taxele pentru ocupantul roman. Majoritatea erau evrei, însă nu se bucurau de respect, pentru că erau considerați trădători, slujind pe cei ce au ocupat Tara Sfântă.

Pe lângă aceasta, mai erau și corupți. Adăugau la taxele pe care trebuiau să le perceapă. Sfântul Ioan le spune să nu facă nimic mai mult decât le este rânduit, să nu fure, să nu umble în buzunarele oamenilor, să nu fie corupți.

Oare acest cuvânt nu se adresează și celor de astăzi, care nu știu să chivernisească cinstit și înțelept banul public, și cred că pot să dispună oricând, într-o manieră incorectă, de acesta?

Ostașilor, Sfântul Ioan Botezătorul le spune să nu asuprească pe nimeni, să nu învinuiască pe nedrept și să fie mulțumiți cu solda pe care o primesc.

Le spune să nu învinuiască pe nedrept pentru că este foarte important să nu calomniem, să nu disprețuim în mod gratuit.

În această categorie a ostașilor am putea să-i identificăm pe cei care își fac o adevărată meserie - sunt ca niște ostași care slujesc cu abnegație - din a denigra pe cei din jur.

Sfântul Evanghelist Luca folosește, în limba greacă, atunci când se referă la termenul «a nu învinui pe nedrept», un cuvânt pe care l-am preluat și în limba română: «sicofant» – cel care pârăște. Termenul îl indica pe cel care aducea la vedere smochinele vândute ilegal în Grecia Antică (sicon – smochin, verbul pheno – a duce la suprafață).

Termenul îi are în vedere pe cei care se ocupă cu delațiunea, cu pâra și cu macularea identității semenilor. Cu cât o persoană ocupă o funcție mai vizibilă, este suficient ca informația falsă, calomnia, să pătrundă în spațiul public, și este foarte greu să se mai apere. Este foarte greu apoi să ducă povara unui dispreț la nivel public”.

Părintele Episcop Ignatie a amintit și de îndemnul la cumpătare și la atenția pentru nevoile celor din jur, adresat de Sfântul Ioan Botezătorul:

„Predica Sfântului Ioan, rostită cu mai mult de două mii de ani în urmă, este extrem de actuală și se adresează fiecăruia dintre noi.

Ce le spune Sfântul Ioan oamenilor simpli? Dacă au două haine, să dea una celui care are mare nevoie. La fel și cu mâncarea.

Îndemnul Sfântului Ioan este ca ceea ce prisosește să dăm mai departe, să nu adunăm.

Constatăm ușor că adunăm lucruri inutile, de care nu ne folosim. Ne prinde, pe fiecare dintre noi, tentația consumismului.

Nu avem un mod rațional de a ne raporta la lumea materială. Consumăm în neștire, fără să ne gândim că sunt atâtea lucruri care nu ne folosesc.

Sfântul Ioan ne cere să fim extrem de deschiși la nevoile celor din jur. Nu ne cere să dăm totul, precum ne spune Hristos – dacă cineva îți cere haina, dă-i și cămașa, ci el ne cere să dăm ceea ce ne prisosește, cele de care nu avem maximă nevoie.

De multe ori, nu știm să prețuim ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia dintre noi”.