În Duminica a IV-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mălineşti, Protopopiatul Vaslui. Ierarhul Huşilor a făcut referire, în cuvântul de învăţătură, la drepturile omului, care trebuie să fie în strânsă legătură cu responsabilităţile. Drepturile fără responsabilităţi transformă lumea într-un loc al urii şi răutăţii, iar responsabilităţile fără drepturi trădează dictatura.

Preasfinţia Sa a evidenţiat latura egoistă a celor care aşteptau să se vindece la scăldătoarea Vitezda:

«Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea» (Ioan 5, 7)

„Ori de câte ori ascultăm cuvântul lui Hristos, ne gândim care ar putea să fie relevanţa şi mesajul pe care ni-l transmite nouă, celor de astăzi.

În mod firesc, fiecare cuvânt al lui Dumnezeu ne binecuvintează, iar dacă avem trăire interioară, putem descoperi importanţa şi mesajul pentru fiecare dintre noi. Chiar dacă a fost rostit acum două mii de ani, are actualitate şi concreteţe, cum nu ne putem da seama.

Această duminică este dedicată unei minuni pe care Hristos a săvârşit-o cu un om paralitic, care aştepta, de 38 de ani, vindecarea, izbăvirea de această suferinţă.

Din păcate, atmosfera în care trăia acest bolnav era una prin excelenţă a egoismului.

Fiecare din cei care se aflau lângă scăldătoarea de la Vitezda considerau că este un drept al lor să primească vindecare – ceea ce era perfect legitim.

Însă toţi cei care erau bolnavi se gândeau numai la ei înşişi. Au devenit oameni egocentrici. Nu au luat în calcul că pot fi oameni mult mai neputincioşi şi care nu au şansa, la nivel fizic, să se arunce în scăldătoare.

Acest lucru se întâmplă ori de câte ori considerăm că avem doar drepturi, desprinse de orice fel de responsabilitate.

Din nefericire, societatea în care trăim absolutizează drepturile, eliminând parcă, în orice moment, responsabilităţile.

Este o civilizaţie care consideră că are numai drepturi, facilităţi, fără niciun fel de responsabilitate.

O civilizaţie care se fundamentează numai pe drepturi devine o civilizaţie egoistă, idolatră, care face abstracţie de demnitatea omului. La fel au procedat şi cei care erau la scăldătoarea Vitezda”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a menţionat că, în ciuda concurenţei egoiste de la scăldătoarea Vitezda, cel bolnav de 38 de ani nu şi-a pierdut nădejdea:

„În limba ebraică, Vitezda înseamnă «Casa mulţumirii». Ce paradox!

Niciunul din cei care primeau vindecare în urma coborârii îngerului în acea apă, care se tulbura şi căpăta puteri taumaturgice, nu se gândea să rămână, preţ de o clipă, lângă scăldătoare. Să facă o mică «razie» cu privirea, ca să depisteze pe cineva care este neputincios şi nu are capacitatea de a se arunca în scăldătoare.

Cel slăbănog măruriseşte, atunci când este interpelat de Hristos, că nu are om care să îl arunce în scăldătoare, spovedind şi starea de paralizie morală a tuturor celor care erau acolo de faţă. Ce trist!

Cei care erau acolo, în «Casa mulţumirii» - o casă  nu numai a drepturilor, aveau şi această îndatorire, de a fi oameni responsabili.

Atitudinea celui bolnav ne învaţă un lucru extraordinar.

Într-o lume în care parcă suntem invitaţi să ezităm, să avem îndoieli, acest slăbănog nu şi-a pierdut credinţa.

A aşteptat timp de 38 de ani.  A fost un timp de răbdare, de înţelepciune, conjugat şi cu dezamăgire – cu fiecare om care reuşea să se arunce în scăldătoare.

Era o competiţie, o concurenţă a egoismelor pentru că fiecare se gândea la sine însuşi”.

Preasfinţitul Ignatie a arătat faptul că o lume în care drepturile nu sunt conjugate cu responsabilităţile devine asemenea iadului:

„Astăzi trăim într-o societate dominată de oameni care îşi văd numai de interesele proprii.

Când eşti orbit doar de interesele tale, doar de problemele şi necesităţile tale, te dezumanizezi.

Când cerem numai drepturi, fără să ne gândim şi la responsabilităţi, viaţa se transformă într-un adevărat iad.

Viaţa se transformă într-un loc în care omului nu i se mai acordă respectul cuvenit.

Într-o lume în care considerăm că avem numai drepturi, fără responsabilităţi, libertatea şi demnitatea omului sunt suspendate.

Din păcate, aşa este lumea în care trăim. Cerem drepturi permanent. Unele dintre ele schimonosesc şi desfigurează demnitatea omului. Îl întunecă şi îl coboară de la statutul de făptură a lui Dumnezeu la ceva ce ţine de zona subumanului.

Când ne concentrăm doar pe drepturi, atunci nu ne interesează omul, cu suferinţele lui, cu bucuriile lui, cu căutările, ezitările şi îndoielile lui. Ne interesează doar drepturile în sine şi căutăm să ni le însuşim”.

De asemenea, Ierarhul Huşilor a subliniat faptul că aşa cum sunt categorii de oameni care îşi revendică exclusiv drepturile, fără să ţină cont de responsabilităţi, există şi categorii cărora li se pretinde numai exercitarea responsabilităţilor:

„Sigur, se poate întâmpla şi reversul cum, din păcate, trăim în lumea de astăzi.

Nouă, celor care facem parte din Biserică, slujitori, credincioşi, ni se cer doar responsabilităţi, anulându-ni-se drepturile.

Din nefericire, trebuie să ne luptăm pentru dreptul de a avea acces la biserică, de a ne trăi credinţa. Este un drept statuat de Constituţie.

Trăim acum vremurile în care ni se cer doar responsabilităţi, fără să ni se acorde drepturile pe care le merităm şi le merită orice om trăitor pe lume: dreptul de a ne trăi nestingherit credinţa, în locaşurile de rugăciune.

Paradoxal, tuturor categoriilor profesionale li se acordă drepturile din oficiu, cerându-li-se, sigur, şi anumite responabilităţi. Noi trebuie să ne luptăm să ne câştigăm dreptul de a ne trăi credinţa. Suntem permanent «sensibilizaţi» - de parcă am fi iresponsabili - că trebuie să ţinem cont de toate normele care să preîntâmpine răspândirea acestui virus nemilos”.

Îndemnul Părintelui Episcop Ignatie a fost acela de a evita paralizia morală şi de a fi atenţi şi sensibili faţă de nevoile celorlalţi, amintind pericolul lipsei echilibrului dintre drepturi şi responsabilităţi, în lumea în care trăim:

„Evanghelia de astăzi ne scoate le iveală o lume dominată de egoism, de răutate, dominată de intenţia de a-şi urmări doar interesul propriu, neglijându-i pe cei ce au nevoie de ajutorul şi atenţia noastră.

Slăbănogul din pasajul evanghelic de astăzi îşi mărturiseşte, într-un fel, singurătatea sa.

Din fericire, atunci când omul este cel mai singur, cel mai abandonat, îl caută Dumnezeu. Aşa cum a fost interpelat acest slăbănog, pe chipul căruia Dumnezeu a citit suferinţa.

 Să nu cumva să ne identificăm cu cei care erau în locul acela în care ar fi trebuit să Îi mulţumească lui Dumnezeu şi să îşi manifeste recunoştinţa.

Drepturile fără responsabilităţi ne desfigurează, transformă viaţa într-o ideologie care ne ucide.

Învăţătura Bisericii noastre este cea care ne conştientizează că orice drept trebuie să fie acompaniat de responsabilitate.

Când drepturile sunt desprinse de responsabilităţi, atunci lumea devine una insuportabilă, plină de ură, răutate şi insensibilitate.

Când se cer numai responsabilităţi, fără drepturi, lumea devine, din nefericire, una în care se instaurează dictatura.

Aceasta înseamnă dictatură, să ceri doar responsabilităţi, să te impui în faţa celorlalţi, neacordându-le drepturile fundamentale.

Să fim atenţi, să nu trăim în starea de paralizie morală, ca a celor de la scăldătoarea Vitezda. Să fim atenţi faţă de cei care au nevoie de dragostea noastră”.

Ultimele articole