Din soborul preoţilor au făcut parte şi părintele protopop Marius Antohi şi părintele paroh Ionuţ Polei.

După slujba de târnosire a noului locaş de cult, ce a fost pus sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a Sfântului Mucenic Efrem cel Nou, Ierarhul Huşilor a explicat celor prezenţi principalele momente ale acestei slujbe.

A urmat apoi Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium în apropierea locaşului de cult.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a explicat atitudinea mulţimii de oameni care au fost martori şi beneficiari ai minunii înmulţirii pâinilor:

„Pasajul evanghelic ne vorbeşte despre o minune săvârşită de Hristos, care poartă numele generic de înmulţirea pâinilor.

După ce Domnul Hristos a înmulţit pâinile, a săturat mulţimile de oameni care Îl ascultau, cei de faţă au strâns douăsprezece coşuri pline de fârmituri – rămăşiţele de la acea masă, pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor.

Dacă facem un mic calcul, putem să ne închipuim că, pe lângă cei cinci mii de bărbaţi, au fost şi soţiile lor, iar dacă mai punem la socoteală şi câte un copil, înseamnă că au fost hrăniţi de Hristos cinsprezece mii de oameni. Aceştia au mâncat atât de ordonat şi de disciplinat încât au putut fi strânse douăsprezece coşuri pline de fărmituri.

În pasajul evanghelic ni se spune că oamenilor le era foame. Stătuseră o zi întreagă, ascultându-L cu nesaţ, cu inima deschisă, pe Hristos, Care le vorbea atât de frumos, încât au uitat că trebuie să mănânce.

Experienţa aceasta este una pe care am trăit-o şi noi. Atunci când întâlnim un om drag, totul ni se pare că are o semnificaţie. Modul cum vorbeşte, cum ni se adresează, ceea ce ne spune, gestica, tot ceea ce ţine de el capătă o semnificaţie extraordinară, pe care o dăm pentru că iubim acea persoană. Am sta în preajma lui o veşnicie. Timpul parcă se suspendă. Nu mai are greutate.

Ceva asemănător au trăit cei aproape cinsprezece mii de oameni în pustiu, în preajma lui Hristos. Au uitat că a trecut ziua, că aveau nevoie de mâncare. Ucenicii Îl atenţionează pe Hristos. Ei aveau doar cinci pâini şi doi peşti. Nu ajungeau decât pentru câţiva oameni.

Dacă facem un mic exerciţiu de imaginaţie, cum au putut să stea atât de disciplinaţi?

Hristos S-a uitat înspre cer, S-a rugat Tatălui, a binecuvântat pâinea, a frânt-o şi a dat-o, prin ucenicii Lui, mulţimilor. Fiecare lua din pâinea aceasta, care se înmulţea, şi se săturau.

Unii, mai sceptici, au pus la îndoială această minune. Au gândit că Hristos i-a hipnotizat, că, cu puţină pâine, le-a dat sentimenul de saturaţie.

Evanghelistul Matei probabil că a intuit acest lucru, că cineva va pune la îndoială minunea. Dovada deplină, autentică, că a fost o minune, sunt cele douăsprezece coşuri de fărâmituri. Dacă am fărâmiţa cinci pâini nu am putea avea 12 coşuri de fărâmituri.

Atât de generos este Dumnezeu! Noi oamenii Îi dăm atât de puţin: cinci pâini şi doi peşti, iar El le înmulţeşte şi rămăşiţele sunt mai multe decât ceea ce noi am dat”.

Ierarhul Huşilor a vorbit despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de oameni şi modul în care suntem chemaţi să ne raportăm la darurile lui Dumnezeu:

„Mâinile acelor oameni, care au primit mâncarea de la Apostoli, au devenit ca nişte mese, ca un căuş, aşa cum noi, în noaptea de Înviere, suntem atenţi, foarte grijuli, cu mâinile noastre, să apărăm lumina pe care o primim.

Acei cinsprezece mii de oameni au fost foarte disciplinaţi şi au mâncat cu conştiinţa că acea pâine era darul lui Dumnezeu. În sufletele lor s-a activat responsabilitatea.

Nu te poţi comporta cu neglijenţă când Dumnezeu îţi aşează în palme un dar extraordinar.

Acest pasaj evanghelic este frumos atât prin atitudinea lui Dumnezeu faţă de oameni, cât şi prin atitudinea oamenilor faţă de darurile lui Dumnezeu.

Domnul nu îl lasă pe om să plece flămând. Îl hrăneşte prin cuvântul Său. Acei oameni stăteau nemişcaţi în faţa cuvântului Lui, încât ziua a trecut, şi ei nu simţeau foamea.

Dumnezeu, Cel care are grijă de viaţa noastră, atunci când ne este foame, la modul fizic, nu ne trimite la plimbare, dacă noi ascultăm de El şi avem credinţă”.

Totodată, Preasfinţia Sa a evidenţiat responsabilitatea de care trebuie să dăm dovadă în raport cu ceea ce Dumnezeu ne oferă în viaţă:

„Tot ceea ce este în jurul nostru, tot ceea ce noi deţinem, viaţa noastră, sănătatea, familia, mediul înconjurător, toate sunt darurile minunate ale lui Dumnezeu. Din păcate, nu avem această conştiinţă a responsabilităţii.

Poate suntem atenţi faţă de copiii noştri şi ne străduim, pentru că îi iubim, să le acordăm o educaţie adecvată. Cel mai mult neglijăm mediul înconjurător. Aceasta este o formă de a profana darul creaţiei.

Cei adunaţi în acel pustiu erau oameni responsabili. Aveau grijă să nu cadă nicio fărâmitură jos. Învăţăm din atitudinea celor cinsprezece mii de oameni responsabilitatea faţă de darurile lui Dumnezeu.

Noi credem că minunea ţine de spectacol. Nu! Minune este şi că respirăm, şi că vedem; minune este şi să gândim limpede, să avem puterea de a raţiona; minune este şi să fim înţelepţi, să dăm un sfat unuia care rătăceşte; minune este şi să ne educăm copiii.

Să fim responsabili şi să ne bucurăm de darurile lui Dumnezeu. Noi ne lamentăm de ceea ce ne lipseşte şi nu mai avem vreme să ne bucurăm de ceea ce avem.

Dacă suntem deprimaţi, să mergem într-un spital şi să vorbim cu un muribund. Să îl întrebăm ce este pentru el esenţial. Va răspunde că doreşte să trăiască şi să fie iubit. Acesta ar trebui să fie şi pentru noi esenţialul”.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de preţuire pentru zidirea  noului locaş de cult, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Ionuţ Polei, şi a oferit diplome de vrednicie celor care s-au implicat în edificarea bisericii.

Tot în aceeaşi zi, începând cu ora 15.00, Ierarhul Huşilor a oficiat şi slujba de resfinţire a bisericii parohiale din Rânceni, restaurată de părintele Ionuţ Polei alături de creştinii din parohie:

"Am cerut lui Dumnezeu ca această biserică să fie «liman celor înviforaţi, lecuire pentru cei bolnavi şi înfricoşare pentru diavoli». Ori de câte ori venim la biserică învăţăm să ne împropriem modul de vieţuire a lui Hristos".