Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Vasile Lăiu, părintele duhovnic Iezechiel Ariton și părintele Constantin Pogor, profesor de Vechiul Testament la Centrul ortodox de cercetare și studii „Dumitru Stăniloae” de la Paris.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre personalitatea duhovnicească a Sfântului Proroc Ilie, subliniind verticalitatea și curajul izvorât din credința sa autentică:

Sfântul Proroc Ilie din Tesva Galaadului este singurul dintre prorocii Vechiului Testament care a fost scris de Tradiția Bisericii noastre cu roșu în calendar. Din punct de vedere liturgic, se bucură de o evlavie și de o cinstire aparte.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul s-a impus în conștiința Bisericii ca fiind cel care, în vremuri de confuzie spirituală, a avut verticalitate, tărie de caracter și credință puternică în Dumnezeu, pentru a le arăta contemporanilor săi cine este Dumnezeul Cel adevărat, Cel viu, în contrast cu zeitățile păgâne – o proiecție iluzorie a minților celor care li se închinau.

Soția regelui Ahab, Izabela, de origine din Fenicia, păgână fiind, a încercat să impună credința în zeul Baal și în zeița Așera (Astarte). Această dorință nestăvilită a reginei Izabela a fost întâmpinată, cu foarte mare vehemență și rezistență, de către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și de puținii evrei care mărturiseau credința în Dumnezeul Cel adevărat.

În chip paradoxal, zeul Baal era zeul furtunii, al ploilor, al cutremurelor, iar zeița Așera (Astarte) era zeița fertilității. Prorocul Ilie „a stricat socotelile” celui care era socotit „specialist” în ploi, în cutremure și fulgere - zeul Baal – care era o minciună, o invenție, în mințile celor care credeau în el.

Sfântul Proroc Ilie, plin de entuziasm, de efervescență și de râvnă pentru credința cea adevărată, îi cheamă pe Muntele Carmel pe toți preoții acestor zeități și îi roagă să pună, ca jertfă, un vițel. Să ceară, prin rugăciune, de la zeii lor, să mistuie jertfa de pe altar.

Prorocul Ilie le-a spus indiciul după care își vor da seama care este Dumnezeul Cel adevărat: dacă ei se vor ruga și jertfa va fi mistuită de un foc nepus de mâna omenească, atunci se vor închina celui invocat. Dacă jertfa va fi mistuită la rugăciunea către Dumnezeul Cel viu, făcută de Prorocul Ilie, atunci este semn că El este Dumnezeul Cel adevărat iar al acelora o minciună.

Sfântul Proroc Ilie i-a supus la o probă de credință extraordinară. Nu știu câți dintre noi ne-am încumeta să avem o asemenea atitudine și abordare față de cineva care este în contrast cu învățătura Bisericii și manifestă ostilitate față de aceasta.

Câți ne-am asuma, în fața celor care nu cred, o probă a faptului că ceea ce noi credem nu este o minciună? Din păcate, nu avem credința Sfântului Ilie. El a putut să îi cheme la această confruntare, pe Muntele Carmel, pentru că avea certitudinea interioară că Dumnezeul căruia el Îi slujește este viu, real, i S-a arătat. Nu putea nimeni să conteste ceea ce el a văzut, să conteste experiența întâlnirii sale cu Dumnezeu.

Din Cartea III Regi, capitolele 17-19, știm că preoții zeităților false Baal și Așera s-au rugat multe ceasuri, până după-amiază, fără să se întâmple nimic. Profetul Ilie, care era foarte sigur pe credința sa, i-a persiflat, spunându-le: „strigați mai tare, poate zeitățile voastre dorm, povestesc și nu sunt atenți...”. Incredibil curajul Sfântului Ilie Tesviteanul! Preoții zeităților false nu au putut face nimic.

În urma rugăciunii făcute de Sfântul Ilie („cu încordare și multă înflăcărare”, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur) s-a pogorât foc din cer și s-a mistuit vițelul care era pe altarul înconjurat de apă - pentru a nu exista nicio suspiciune că cineva ar pune vreo scânteie care să aprindă jertfa. Acesta a fost indiciul că Sfântul Ilie slujește Dumnezeului Celui adevărat și nu unei minciuni.

«A zis Domnul: „Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul”» (III Regi 19, 11-12)

Știm din Sfânta Scriptură, dar și din Tradiția Bisericii noastre, că Sfântul Ilie a fost un proroc de foc, plin de râvnă, entuziasm și efervescență pentru credința cea adevărată.  Dovadă că ori de câte ori era întrebat de Dumnezeu „ce faci Ilie?”, răspundea „cu râvnă râvnesc pentru Dumnezeul Cel adevărat”. Așa cum Moise a avut ca virtute esențială blândețea, iar Avraam credința, Ilie a avut entuziasmul, râvna pentru credința cea autentică.

Cu toate acestea, experiența teofaniei de pe Muntele Horeb ne dezvăluie un lucru extraordinar. Râvna trebuie însoțită întotdeauna de cumpătare, de moderație.

Dumnezeu i S-a arătat lui Ilie pe Muntele Horeb, spunându-i că va trece și va simți prezența Lui. Însă această prezență nu va fi nici în vijelie, nici în cutremur, nici în foc, ci în adierea lină de vânt, ușoară și imperceptibilă.

Sfântul Irineu de Lyon tâlcuiește arătarea lui Dumnezeu lui Ilie pe Muntele Horeb în felul următor: adierea lină de vânt semnifică moderația, cumpătarea, înțelepciunea care trebuie să însoțească permanent râvna, zelul. Am putea spune, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, că pe lângă râvnă este nevoie și de pricepere. Sfântul Pavel reproșează că „sunt unii care au râvnă fără pricepere” (fără moderație, fără înțelepciune).

Dumnezeu îi descoperă Sfântului Ilie că pe lângă râvnă este nevoie și de moderație, de înțelepciune și de mult echilibru.

Sfântul Irineu de Lyon spune că arătarea lui Dumnezeu în adierea lină de vânt este o preînchipuire a Împărăției blânde, senine, liniștite, a lui Iisus, Cel care a venit pe Pământ ca să aducă iubire și pace:

„Astfel i s-a zis lui Ilie: «vei ieși mâine și vei sta înaintea Domnului. Iată că Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi o furtună mare și puternică ce va crăpa munţii şi va despica stâncile, dar Domnul nu va fi în furtună. După furtună va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul».

Prin aceasta, Prorocul care s-a mâniat puternic pe neascultarea poporului, mergând până la moartea prorocilor, a învățat moderația. Prin aceasta se vestea venirea Domnului ca Om, venire care, potrivit Legii date prin Moise, trebuia să fie blândă și pașnică și în care Acesta «n-a rupt trestia zdrobită», nici «nu a stins feștila încă fumegândă». Prin aceasta se descoperea blânda și pașnica odihnă a Împărăției Sale. După furtuna care crapă munții, după cutremur și după foc, vor veni vremurile liniștite și pline de pace ale Împărăției Sale, în care, în toată liniștea, Duhul lui Dumnezeu va face viu pe om și îl va face să crească”.

Învățăm de la Sfântul Proroc Ilie să avem curajul mărturisirii, să avem entuziasm, efervescență, ardere, iar credința să fie ca un foc care întreține puterea de a vorbi despre Dumnezeu chiar și într-un context ostil.

Râvna trebuie să fie însoțită de moderație, de echilibru și de foarte multă înțelepciune.

La momentul împărtășirii credincioșilor, părintele Constantin Pogor, profesor de Vechiul Testament la Centrul ortodox de cercetare și studii „Dumitru Stăniloae” de la Paris, a rostit un cuvânt în care a explicat pasajul evanghelic în care Domnul Hristos amintește de Sfântul Proroc Ilie și de minunile săvârșite de acesta cu oameni din afara poporului ales.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Damaschin Rotaru, pe seama Mănăstirii „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – Movila lui Burcel.

La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul Hușilor a oficiat și o slujbă de Parastas pentru protosinghelul Irineu Bocîncă, fost viețuitor al mănăstirii Florești.

Cu prilejul prăznuirii hramului așezământului monahal, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui a organizat, în cadrul Secției de Istorie și Artă religioasă „Episcop Iacov Antonovici”  din cadrul Palatului egumenesc de la Florești,  o expoziție foto - documentară sub genericul „Mănăstirea Florești – Istorie, Mărire, Decădere și Renaștere”

În cadrul acestei expoziții, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui a expus „dvera de la Solești” donație a Doamnei Principatelor Unite, Elena Cuza, fostă Elena Rosetti-Solescu. Dvera plușată, care îl înfățișează pe Mântuitorul Iisus Hristos, a fost dăruită Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Solești, biserică ctitorită, între anii 1859-1860, prin grija Ecaterinei Rosetti, mama Elenei Cuza.