În după-amiaza zilei de miercuri, 17 aprilie a.c., Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Parohia Mânjești, Protopopiatul Vaslui. Preasfinția Sa a fost însoțit de părintele protopop Adrian Chirvasă.

La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a explicat celor prezenți rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite și timpul în care aceasta se săvârșește. De asemenea, i-a îndemnat să postească astfel încât să se poată împărtăși seara, în cadrul acestei Liturghii, specifice Postului Mare: „Vă îndemn să postiți post negru și să vă împărtășiti în cadrul acestei Liturghii. Spovedania ne face curați la suflet. Împărtășindu-ne, înmulțim binele în noi și în jurul nostru”.

„Dumnezeu vine in inima omului atunci când acolo este liniște. Ce ne face agitați, neliniștiți și ne tulbură? Păcatul! Păcatul fură liniștea pe care numai Dumnezeu o poate da.(...)

Cu cât un om vorbește mai puțin, cu atât este mai înțelept și capătă mai multă liniște. Liniștea începe de la paza gurii. Așa cum spunem și în cadrul acestei slujbe: „Pune Doamne strajă gurii mele...”. Multa vorbire ne fură liniștea.”

La final, părintele paroh Dan Andrieș a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie pentru slujirea Sfintei Liturghii și pentru vizita în parohia Mânjești.