Miercuri, 24 iunie 2020, de Sărbătoarea Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşuit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” Ivăneşti, Protopopiatul Vaslui, cu prilejul hramului sfântului aşezământ.

Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele exarh al mănăstirilor din Episcopia Huşilor, protos. Zaharia Curteanu, părinţii protopopi, Adrian Chirvasă de la Vaslui şi Vasile Lăiu de la Bârlad, precum şi alţi slujitori de la mănăstirile şi parohiile din Eparhie.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor a vorbit despre relaţiile dintre părinţi şi copii, inspirate din modul în care părinţii Sfântului Ioan s-au raportat la acesta. Potrivit Preasfinţiei Sale, familia creştină se caracterizează prin aducerea aminte de Dumnezeu, prin respectarea legămintelor asumate la Botez şi prin strădania de a păstra harul Domnului în interiorul ei.

„Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre aducere aminte un eveniment care este legat în mod direct de istoria mântuirii neamului omenesc.

Este un eveniment din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a fost chemat să le spună oamenilor Cine este Mesia, Cine este Hristos şi pentru ce a venit în această lume.

Sărbătorim naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din doi părinţi sfinţi, Zaharia şi Elisabeta, care trăiau în frică de Dumnezeu, împlinind, cu foarte multă responsabilitate, poruncile Lui, trăind o viaţă curată şi respectând rânduielile specifice religiei mozaice.

Venirea unui copil în lume este o mare bucurie.

De acest lucru sunt încredinţaţi toţi cei care au primit de la Dumnezeu cel mai minunat dar – copiii.

Bucuria venirii unui copil în lume este una incomparabilă, nu poate fi cuantificată şi nici nu se mai întâlneşte pe parcursul vieţii. Este o bucurie unică.

Toţi părinţii îi cer lui Dumnezeu şi îşi doresc ca acei copii să fie o bucurie, pe tot parcursul vieţii lor.

Pericopa evanghelică ne spune că atunci când îngerul i-a vestit preotului Zaharia că soţia lui va aduce pe lume un copil, acesta va fi «spre bucurie şi veselie, iar de naşterea lui mulţi se vor bucura». Este cea mai minunată veste, cel mai minunat cuvânt pe care Dumnezeu îl poate încredinţa unor părinţi.

Din nefericire, cei ce sunt părinţi nu pot spune, cu tărie lăuntrică, că biografia unui copil este întotdeauna, pentru ei, numai bucurie. Apar şi situaţii neplăcute, care nu pot fi controlate de părinţi. Vai de inima unei mame care îşi vede copilul rătăcit.

Sunt mulţi părinţi care trăiesc drama unor copii neascultători. Au fost învăţaţi să fie credincioşi, li s-a aşezat în adâncul sufletului sămânţa legăturii cu Dumnezeu, dar pe parcursul vieţii, această sămânţă nu a mai dat rod. A fost înăbuşită din cauza negrijei, a faptului că acel tânăr se aruncă în vâltoarea grijilor acestei vieţi, care nu-i mai dau posibilitatea de a-şi găsi sensul”.

«Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit». (Luca 1, 16-17)

„Sărbătoarea naşterii Sfântului Ioan este un moment de reflecţie pentru toţi părinţii cărora Dumnezeu le-a dăruit copii.

Părinţii să aibă grijă ca, prin educaţia pe care le-o oferă, prin credinţa pe care le-o aşează în inimă şi le-o cultivă, prin grija de a le vorbi despre Hristos şi valorile Evangheliei, copiii să devină o mare bucurie şi binecuvântare.

În cuvântul îngerului ni se spune că Sfântul Ioan Botezătorul va fi cel care îi va întoarce pe israeliţi la Dumnezeul Cel adevărat. Aceasta a şi făcut, botezând în Iordan cu botezul pocăinţei, vorbindu-le contemporanilor săi şi cerându-le să renunţe, în mod radical, la viaţa de păcat.

Sfântul Ioan Botezătorul avea «duhul şi puterea lui Ilie». Aşa cum Ilie L-a văzut pe Dumnezeu, pe muntele Horeb, în adierea lină de vânt, şi Ioan Botezătorul L-a văzut trupeşte pe Fiul lui Dumnezeu.

Unde este duh, este şi putere. De aceea se spune despre Sfântul Ioan că avea «duhul şi puterea lui Ilie». Aşa cum Prorocul Ilie a fost un ascet, un mare postitor şi rugător, tot aşa, Sfântul Ioan Botezătorul, încă din fragedă pruncie, a plecat în pustie, hrănindu-se doar cu cele ale pământului şi îmbrăcându-se foarte aspru.

Trăind departe de rumoarea lumii, se pregătea ca, în linişte, să poată asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat – Iisus Hristos. El este Cuvântul pe care Sfântul Ioan era chemat să Îl asculte şi să vorbească despre El.

Nu poţi să vorbeşti despre cineva dacă nu stai, în tihnă, în prezenţa lui şi nu eşti atent la ceea ce îţi oferă duhul lui, viaţa lui. Nu poţi să prinzi din cele ale celui de lângă tine, dacă nu eşti un om ascultător.

Sfântul Ioan Botezătorul a dat cea mai frumoasă mărturie despre Hristos. Era ca un sfeşnic chemat să mărturisească despre lumină.

El a spus că nu este vrednic nici măcar să Îi dezlege cureaua încălţămintei lui Hristos. În vechime, sclavii erau cei care dezlegau cureaua încălţămintei stăpânului. Sfântul Ioan, cu smerenie, spune că nu este vrednic să fie nici măcar sluga lui Hristos”.

Părintele Episcop Ignatie a explicat cuvintele îngerului Gavriil, care i-a vestit preotului Zaharia faptul că una din calităţile lui Ioan Botezătorul va fi aceea de a întoarce inimile părinţilor spre copii:

„Sfântul Ioan Botezătorul a fost chemat să întoarcă inimile părinţilor către copii. Noi suntem obişnuiţi viceversa. Suntem obişnuiţi să întoarcem inimile copiilor către părinţi, căci, pe parcursul traiectului lor biografic, copiii se mai rătăcesc, nu îşi ascultă părinţii sau îi reneagă. 

De ce ni se spune că Sfântul Ioan a primit drept mandat de la Dumnezeu să întoarcă inimile părinţilor spre copii?

Atitudinea părinţilor faţă de copii este absolut esenţială. Părinţii trebuie să aibă grijă permanent, toată viaţa, să investească spiritual, nu numai material, în copiii lor. Este esenţială educaţia, investiţia spirituală oferită.

Acestea se vor întoarce, când copilul ajunge adult, ca o binecuvântare şi ca o formă de recunoştinţă spre părinţi.

Cea mai grea cruce a părinţilor, dar şi cea mai mare artă, este să stea, cu copilul răzvrătit şi nerăbdător, în tihnă, şi să îi explice ceea ce ar trebui el să priceapă.

Sărbătoarea de astăzi ne invită să reflectăm asupra responsabilităţii părinţilor faţă de copiii lor.

De ce se spune că Sfântul Ioan Botezătorul era o bucurie pentru părinţi? Pentru că ei trăiau curat, împlinind poruncile lui Dumnezeu.

Dacă în viaţa părinţilor este debandadă şi dezastru moral, este foarte greu să aştepţi ca un copil să aibă un traiect biografic binecuvântat.

Sunt şi excepţii! Dumnezeu lucrează atât de minunat, încât, dacă părinţii sunt iresponsabili, scoate în calea vieţii acelui copil pe altcineva, care suplineşte iresponsabilitatea acelora.

Dacă am pune un accent mai mare pe lucrarea inimii copiilor noştri, am avea copii care, în vâltoarea vieţii - chiar dacă îşi pot pierde la un moment dat credinţa – se vor întoarce spre cele cuminţi şi binecuvântate”.

Ierarhul Huşilor a vorbit despre momentul în care îngerul Gavriil transmite vestea naşterii pruncului Ioan, eveniment petrecut într-un moment unic al vieţii preotului Zaharia, semn al purtării de grijă a lui Dumnezeu:

„Preotul Zaharia şi soţia sa, Elisabeta, proveneau din familii preoţeşti.

În cadrul poporului evreu erau foarte mulţi preoţi, peste optsprezece mii. Ei erau împărţiţi în douăzeci şi patru de cete. Preotul Zaharia făcea parte din ceata a opta, din cele douăzeci şi patru.

Le venea rândul să jertfească tămâie, în Templu, o singură dată în viaţă. Era un privilegiu imens.

Momentul în care, prin tragere la sorţi, erau rânduiţi să intre în încăperea numită Sfânta, era un apogeu al slujirii lor preoţeşti în faţa lui Dumnezeu. Aici erau, de o parte şi de alta, altarul punerii pâinilor – cele care erau aduse jertfă lui Dumnezeu, şi altarul pe care erau cărbuni aprinşi, unde se punea tămâia.

Poporul rămânea afară, văzând fumul de tămâie ca semn că Dumnezeu primeşte rugăciunile lor.

Preotul Zaharia primeşte vestea minunată a venirii pruncului Ioan, într-un moment privilegiat, unic, din viaţa lui.

Aşa este şi venirea oricărui copil în viaţa unei familii. Este un moment de apogeu, de binecuvântare. Vestea venirii unui copil este ca o tămâie care se urcă spre cer.

Dacă am gândi că venirea unui copil în familie, este un moment privilegiat, de apogeu al vieţii părinţilor, atunci poate ne-am da seama de responsabilitatea la care suntem chemaţi de Dumnezeu.

Părinţii ar trebui să fie cei care, în întreaga viaţă, să ducă lupta de a-şi întoarce inimile spre copiii lor. Inima unui copil va veni de la sine spre părinţii săi”.

Părintele Episcop Ignatie a evidenţiat semnificaţiile numelor avute de Sfântul Ioan Botezătorul şi de părinţii acestuia:

„Dacă părinţii trăiesc o viaţă binecuvântată, în poruncile lui Dumnezeu, El va face ca familia să fie un mare dar.

Toate persoanele din acest eveniment al naşterii Sfântului Ioan au câte un nume care înseamnă ceva. Evreii, şi chiar străbunii noştri, dădeau nume cu semnificaţii. Numele Zaharia înseamnă «Dumnezeu şi-a adus aminte». Numele Elisabeta înseamnă «Dumnezeu a făcut un legământ». Numele Ioan înseamnă «Dumnezeu a făcut milă».

Aşa ar trebui să fie în fiecare familie: să ne aducem aminte de Dumnezeu, să ţinem la legămintele pe care le-am luat în Taina Sfântului Botez – de a renunţa la cel rău şi de a ne uni cu Hristos -  şi să căutăm, pe cât ne stă în putinţă, să primim harul lui Dumnezeu în viaţa noastră”.

Ultimele articole