Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier economic şi social-misionar Vladimir Beregoi.

Pornind de la relatarea vindecării orbului din naştere, Ierarhul Huşilor a vorbit despre atitudinea fariseilor şi cărturarilor ce devoalează două păcate majore, invidia şi formalismul:

„Evanghelia ne vorbeşte despre o realitate cu care ne confruntăm fiecare:  nu reuşim să ne bucurăm de binele semenului nostru!

Un om invidios nu se poate bucura niciodată de binele semenului său. Ori de câte ori vede că un semen al său poate să facă un bine, că străluceşte de pe urma săvârşirii binelui, omul invidios încearcă să-l ucidă sufleteşte. Face aceasta prin metodele cele mai urâte, cele mai reprobabile moral. Una dintre acestea este calomnia: inventezi ceva, folosindu-te de anumite aspecte din viaţa aceluia, le interpretezi într-o manieră total eronată, aruncând în sfera publică calomnia.

Cu cât un om face mai mult bine, cu cât se bucură de mai multă apreciere, cu cât este mai mult iubit, cu atât invidia acţionează cu mai multă răutate. În foarte multe cazuri, invidia începe prin a-l ucide sufleteşte pe cel pe care îl vezi că se bucură de recunoştinţă din partea societăţii.”

Invidia, ce naşte calomnia, este luptă împotriva evidenţei, a arătat Părintele Episcop Ignatie:

„Cărturarii şi fariseii au vrut să ucidă o minune, să-l convingă pe orb că el nu a fost vindecat. Omul invidios vrea întotdeauna să destrame, să ucidă, să pulverizeze evidenţa, oricât de clară ar fi ea.

Pentru cel care a primit vederea, vindecarea era o evidenţă, nu putea fi pusă la îndoială. Cărturarii şi fariseii au încercat acest joc meschin, datorită invidiei, să-l convingă pe orb că nu a fost subiectul unei vindecări.

Au început să-L calomnieze pe Cel care a făcut bine, pe Hristos, care era apreciat şi urmat de mulţimile care se îmbulzeau să-L asculte. Acest lucru nu putea fi pe placul celor robiţi de invidie.

Orbul îi învaţă pe cei plini de păcatul invidiei, că ei sunt cei mai orbi. Invidia orbeşte sufletul omului! Când nu poţi să omori evidenţa, când nu poţi să distrugi ceea ce este clar, ceea ce se impune de la sine, binele pe care ţi l-a făcut cineva, atunci începi atacul la persoană, intri în viaţa privată a omului.”

Preasfinţitul Ignatie a explicat consecinţele unui alt păcat major, regăsit atât în comportamentul fariseilor şi cărturarilor, cât şi în lumea de astăzi:

„Al doilea păcat este formalismul. Formalismul este cel care pune foarte mare accent pe aspectul exterior al trăirii credinţei. Nu se pune accent pe faptul că trebuie să devenim buni în interiorul nostru, să ne trăim frumos credinţa, autentic, fără să-i judecăm pe cei din jur. Noi ne uităm la ce este doar în exterior, la gesturi, şi prin acestea judecăm credinţa celorlalţi.

Păcatele acestea, invidia şi formalismul, sunt foarte prezente în lumea de astăzi, inclusiv în rândul nostru, al preoţilor. Întotdeauna vedem păcatul în cei de lângă noi. Rapid dăm diagnostice! Dacă cineva suferă de ceva, dacă trece printr-o încercare foarte grea, noi ce spunem? „Pentru păcatele lui!” Dacă cineva este scos din scena vieţii publice, ce vom spune? „Pentru păcatele lui!” Prea puţin auzim pe cineva să spună: „Domnul ştie!”

Foarte uşor judecăm! Este suficient să-ţi greşească cineva, să facă un păcat, şi l-ai exterminat prin cuvintele tale, prin bârfă, prin batjocura pe care o multiplici în jurul tău.”

Ierarhul Huşilor a insistat asupra faptului că omul invidios niciodată nu poate să vadă binele în jurul său:

„Dacă are o obsesie asupra unei persoane, este în stare să-l distrugă, să-l extermine. Tragedia nu este că îl extermini cu evidenţe, cu lucruri reale, ci cu minciuni, cu calomnii care, paradoxal, devin foarte credibile. Nu cauţi să vezi cine este omul acela care este calomniat, să stai de vorbă cu el.

Evanghelia de astăzi este extraordinar de actuală. Comportamentul reprobabil al fariseilor şi cărturarilor este multiplicat, cu asupra de măsură, în societatea în care trăim.

Ne hrănim din calomnie şi minciună. Ne hrănim cu calomnie şi ură, pe care le pune în mişcare omul invidios şi formalist. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că invidia este singurul păcat care se hrăneşte din faptele bune ale semenilor noştri.”

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că răutatea şi calomnia pe care le revărsăm asupra semenului nostru, ca rod al invidiei, nasc efecte în propria noastră viaţă:

„Cu cât omul este mai nevinovat şi tu îl calomniezi şi îl batjocoreşti, va veni un răspuns în viaţa ta, atunci când nu te aştepţi! Dumnezeu nu poate să lase sinceritatea şi nevinovăţa unui om batjocorite. Sinceritatea şi nevinovăţia unui om calomniat urcă la cer ca şi sângele nevinovat al lui Abel.

Totul se plăteşte în viaţă, mai ales atunci când avem comportamentul similar cu cel al cărturarilor şi fariseilor, care vroiau să desfiinţeze o evidenţă.”