Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului) este prima duminică din perioada liturgică a anului bisericesc numită a Triodului. În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Huşilor a caracterizat acest răstimp ca fiind al pocăinţei prin excelenţă:

„Am intrat în perioada numită a Triodului, perioadă în care Părinţii Bisericii ne invită pe fiecare să ne auto-evaluăm din punct de vedere sufletesc. Să vedem unde ne situăm, care este starea noastră de sănătate spirituală. Imnele din cartea numită Triod le putem socoti un „tomograf duhovnicesc”. Putem să ne descoperim cu foarte multă uşurinţă propriile noastre slăbiciuni lăuntrice. Această perioadă este cea de pocăinţă prin excelenţă, de pregătire pentru întâlnirea cu Hristos Cel răstignit şi înviat.”

În continuarea cuvântului său, Părintele Episcop Ignatie a descris tipologia omului ipocrit:

„Tipologia fariseului este tipologia omului ipocrit, care face caz de calităţile pe care le are. Prin termenul de fariseu înţelegem un om care una spune şi alta face. Nu este consecvent cu sine însuşi, este un om fals. (...)

Fariseul din Evanghelie chiar făcea ceea ce spunea. Era un om corect. Unde este greşeala lui? Ea rezidă în faptul că a încercat să-L manipuleze pe Dumnezeu. Aşa face orice om ipocrit: manipulează întotdeauna! Vrea să pozeze în ceea ce nu este! Se convinge pe sine însuşi de calităţi pe care nu le are. Încearcă apoi să inducă o imagine falsă despre sine însuşi, imagine care nu are niciun corespondent în realitate.”

Totodată, Ierarhul Huşilor a vorbit despe pericolul formalismului în manifestarea vieţii noastre creştine:

„Fariseul transformă totul în reguli şi norme! Este groaznic din punct de vedere spiritual, duhovnicesc, să transformăm credinţa în norme, în reguli, pentru că acestea ne ucid! Dacă noi transformăm credinţa noastră, relaţia noastră personală cu Dumnezeu în norme şi reguli, nu facem altceva decât să ne oprim la formalism, să propovăduim formalismul credinţei, fără să schimbi ceva în viaţa ta! Aceasta înseamnă să fii fariseu: să transformi credinţa ta în Dumnezeu, într-un ritual, într-un formalism.

Fariseul din Evanghelie încerca să-L manipuleze pe Dumnezeu, să-I dea chestiunile exterioare, însă Dumnezeu se uită la inima omului.”

De asemenea, Preasfinţitul Ignatie a vorbit despre efectele ipocriziei şi ale mândriei în relaţia cu cei din jur:

„Să ştiţi că ipocrizia este o impertinenţă probată, o obrăznicie probată! Omul mândru este cel care nu ştie să îşi calibreze corect diferenţele, chiar spirituale, faţă de semenul său. Se urcă pe un piedestal, care nu este al său, şi se comportă cu dispreţ. Ipocriţii sunt nişte mici tirani şi îi întâlnim peste tot. Arată cu degetul! Nu se văd pe ei înşişi! Tot timpul sunt preocupaţi de păcatele, de slăbiciunile celor din jur. (...)

Vameşul îşi vedea de propriile lui păcate. Rugăciunea lui era sursă de pocăinţă, de părere de rău. El a stat smerit. Într-o traducere mai corectă, „Dumnezeule, ai milă de mine!” înseamnă „Dumnezeule linişteşte-mă, împacă-mă cu Tine!”. (...)

Omul care vine la biserică, cu cât are tendinţa lăuntrică de a tăcea mai mult după ce a plecat, cu atât este un semn clar că s-a folosit de prezenţa lui la rugăciune. (...) Un om care vorbeşte foarte mult despre calităţile sale, de fapt îşi dă seama că nu este sigur pe ele, şi nu le are. Când nu ai ceva, încerci să convingi pe cel de lângă tine ca şi cum le-ai avea. Niciodată un om smerit nu va face paradă de virtuţi.”