Din soborul preoților a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă.

În cuvântul adresat familiei îndoliate și celor prezenți, Ierarhul Hușilor a afirmat că plecarea cuiva drag în lumea veșniciei îl face mai prezent în inimile celor care l-au iubit:

Când participăm la slujba de prohodire a cuiva care ne este foarte drag, este și un motiv de reflecţie asupra propriei noastre vieţi – modul cum o trăim – dar, în același timp, și o conștientizare a dragostei pe care o manifestăm unul faţă de celălalt. În Sfânta Scriptură ni se spune că dragostea este mai puternică decât moartea. Şi așa este.

Când înmormântăm pe cineva, nu vom putea spune, niciodată, că în faţa noastră este cadavrul cutărei persoane, ci vom spune că este mama, sora, prietenul, ș.a.m.d.

Cu alte cuvinte, noi ne raportăm la cei care au dispărut, din punct de vedere fizic, din mijlocul nostru, ca și cum ei ar fi printre noi. De fapt, acesta este paradoxul morţii – cu cât cineva dispare, fizic, dintre noi, cu atât devine mai prezent în sufletul nostru.

Moartea este un prag. Ar fi prea trist ca această viaţă să se încheie cu moartea. Este ceva dincolo de ea – o realitate, un alt mod de existenţă. Şi de credem, și de nu credem, ne vom întâlni cu acest mod de existenţă, dincolo de moarte.

Ne încredinţează de acest mod de existenţă Însuși Hristos, Cel care a înviat – a gustat moartea și a biruit-o.

Noi ducem în lumea veșniciei, și rămâne în urma noastră, pentru posteritate, fie faptele bune – bunătatea, îngăduinţa, lumina pe care am răspândit-o în jurul nostru, fie opusul acestora – răutatea, judecata, faptul de a nu putea ierta sau îngădui.

De fapt, noi suntem atât cât rămâne în conștiinţa celor care vin după noi și în conștiinţa lui Dumnezeu.

La Judecata de Apoi cu toţii ne vom da jos măștile. Ne putem comporta ipocrit, fals, unul faţă de celălalt, însă la Judecata de Apoi nu ne mai putem minţi pe noi înșine. Ne vom afla în faţa propriei conștiinţe, ca într-o carte deschisă, și vom citi ceea ce am păcătuit, faptul că nu ne-am comportat cum trebuie cu cei de lângă noi, că nu am știut să împărtășim lumina, îngăduinţa și iertarea.

De aceea, întotdeauna, când participăm la o slujbă de prohodire, să reflectăm și asupra acestor lucruri.

Am dorit să fiu prezent la acest moment de rugăciune, în ajunul înmormântării mamei domnului subprefect Mircea Gologan, pentru că avem o relaţie frumoasă cu domnia sa și, implicit, cu familia dânsului. Prezenţa mea, a părintelui protopop și a celorlalţi părinţi, este un gest de compasiune și de solidaritate.

Dumnezeu să o ierte pe doamna Felicia, iar pe toţi cei care o iubesc – pentru că nu putem folosi verbul la trecut – să-i mângâie Dumnezeu, să-i întărească, și să strecoare în sufletul fiecăruia lumina păcii și a liniștii lăuntrice.

Slujba de Înmormântare va fi oficiată duminică, 28 septembrie 2024, la Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Vaslui, începând cu ora 12.00.