În Joia Mare, 21 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a săvârșit, la Catedrala Episcopală din Huși, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a afirmat că la Cina cea de Taină este instituită Împărăția iubirii lui Dumnezeu. Ierarhul Hușilor a explicat semnificațiile gesturilor și cuvintelor Mântuitorului, făcând apel la rânduielile statornicite de Dumnezeu, prin Moise, la Templu, în Vechiul Testament:

«Şi Eu vă rânduiesc vouă Împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncați şi să beți la masa Mea în Împărăția Mea» (Luca 22, 29-30)

Cuvântarea pe care Hristos a rostit-o la Cina cea de Taină, consemnată de Sfântul Ioan Evanghelistul, are drept conținut principal iubirea. Domnul ne îndeamnă să ne iubim unul pe altul, pentru că, doar în felul acesta, vom dovedi că suntem ucenicii Lui, ai Celui care este Dragostea desăvârşită.

De ce Hristos, la Cina cea de Taină, le-a vorbit ucenicilor despre iubire? Pentru că este momentul în care El Însuşi Se dăruieşte pe Sine.

 A iubi pe cineva implică, în mod natural (firesc), capacitatea de jertfă. Nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru cel pe care îl iubim. Conținutul vieții celui pe care îl iubim devine conținutul vieții noastre. A iubi pe cel de lângă noi presupune tendința de a ne dărui permanent acelei persoane.

La Cina cea de Taină, Hristos ni Se dăruieşte în mod desăvârşit. În momentul în care le încredințează ucenicilor Taina Euharistiei, le spune: «Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legământului celui nou, care pentru voi şi pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor».

Prin urmare, la Cina cea de Taină, este instituită – aşa cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca – Împărăția iubirii lui Dumnezeu, prin dăruirea Sa, în Sfânta Împărtăşanie.

Cina cea de Taină nu înseamnă, în mod exclusiv, instituirea Sfintei Euharistii (a Sfintei Liturghii), prin cuvintele pe care noi le rostim la Liturghie - şi care reprezintă un îndemn, o aducere-aminte a ceea ce a săvârşit Hristos în Joia cea Mare. Cina cea de Taină înseamnă şi aducerea-aminte de faptul că Hristos este Pâinea iubirii, care ni se dăruieşte nouă.

Hristos le-a vorbit ucenicilor Săi ca unor evrei, care înțelegeau de ce asociază Hristos pâinea şi vinul Trupul şi Sângele Său cu iubirea.

În Vechiul Testament, Cortul adunării (aşa cum este descris de către Moise, care a primit poruncă de la Dumnezeu să îl construiască) avea întru sine 3 elemente (obiecte sacre). Primul dintre ele era Chivotul Legământului – o cutiuță din aur, ferecată, în interiorul căreia se aflau alte 3 obiecte de mare preț (sacre): Tablele Legii, pe care le-a primit Moise pe Muntele Sinai; Mana, pe care au mâncat-o iudeii în pustie, în călătoria lor înspre Pământul Făgăduinței şi Toiagul lui Aaron.

Al doilea obiect care se afla în Cortul adunării era sfeşnicul de aur (Menora), format din 7 brațe distribuite sub formă de arbore.

Al treilea obiect sacru cel care ne ajută să înțelegem de ce Hristos, la Cina cea de Taină, le-a vorbit ucenicilor Săi despre iubire – era reprezentat de pâinile punerii înainte (pâinea Feței Domnului, într-o traducere mai fidelă).

Toate aceste lucruri sunt consemnate în Cartea Ieşirii, capitolul 25, în care ni se spune: «Să faci apoi masă din lemn de salcâm: lungă de doi coți, lată de un cot, înaltă de un cot şi jumătate. S-o îmbraci cu aur curat şi să-i faci împrejur cunună de aur, împletită. Iar pe masă să pui pâinile punerii înainte, care se vor afla pururea înaintea Mea» (Ieşire 25; 23-24, 30).

Conform unei alte rânduieli, pe care Dumnezeu a stabilit-o şi i-a încredinƫat-o lui Moise pentru a o transmite mai departe poporului evreu, această pâine a Feței Domnului (a punerii înainte) era scoasă întotdeauna în ziua de Sabat.

În cartea Leviticului ni se spune: «Să luați făină de grâu bună şi să faceți din ea douăsprezece pâini; fiecare pâine să fie de două zecimi de efă. Şi să le puneți pe două rânduri, câte şase pâini în rând, pe masa cea de aur curat de dinaintea Domnului. Pe fiecare rând să pui tămâie curată şi sare, şi vor fi acestea, pe lângă pâini, jertfă de pomenire înaintea Domnului. În ziua odihnei să se pună acestea necontenit înaintea Domnului din partea fiilor lui Israel; acesta este legământul cel veşnic» (Levitic 24, 5-8). Aşadar, pâinea punerii înainte (a Feței Domnului) trebuia pusă întotdeauna în zi de Sabat, ca semn de legământ.

Tot conform tradiƫiei iudaice, pâinea prezenței Domnului (a Feței Domnului), care era ca un legământ, era scoasă spre închinare de 3 ori, pe parcursul anului, la 3 sărbători foarte importante pentru evrei: de sărbătoarea Paştilor, care semnificau eliberarea din robia egipteană şi călătoria înspre Pământul Făgăduinței; de Cincizecime, la 50 de zile de la sărbătoarea Paştilor, când evreii îşi aduceau aminte de momentul în care Moise a urcat pe Muntele Sinai şi a primit Tablele Legii (mai apoi, această sărbătoare a fost transformată într-una agricolă, în care fiecare îşi aducea pârga recoltei); şi la sărbătoarea corturilor, în care evreii călătoreau înspre Ierusalim şi locuiau în corturi, ca aducere-aminte a perioadei de 40 de ani de peregrinare din Egipt, înspre Țara Făgăduinței, când evreii locuiau sub cerul liber, fără să aibă casă.

În momentul în care era scoasă pâinea Feței (prezenței) Domnului – pe care o consumau doar preoții , preotul rostea o rugăciune foarte frumoasă, care ne ajută să înțelegem ce a făcut Iisus Hristos la Cina cea de Taină, când Se dăruieşte pe Sine Însuşi, sub chipul pâinii şi al vinului – însuşi Trupul şi Sângele Său –, ca semn al jertfei. Preoții arătau pâinea punerii înainte (a Feței Domnului) şi rosteau următoarea formulă: «Priviți iubirea lui Dumnezeu pentru voi!». De aceea, Hristos, la Cina cea de Taină, le-a vorbit ucenicilor Săi despre dragoste.

Noi, nefiind evrei şi nestudiind suficient Sfânta Scriptură, nu avem cum să înțelegem de ce Hristos, la Cina cea de Taină, nu vorbeşte atât despre jertfa şi pătimirile Sale, cât, mai ales, despre iubirea Sa, iubire pe care le-o cere şi ucenicilor Săi, să şi-o asume la modul cât se poate de deplin al cuvântului, pentru că, numai în felul acesta, vor dovedi că sunt ucenicii Lui.

Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce Sfânta Liturghie este actualizarea Împărăției lui Dumnezeu:

Sfântul Vasile cel Mare, a cărui Liturghie o săvârşim în Joia cea Mare, ne spune: «Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea. Că ori de câte ori veți mânca Pâinea aceasta şi veți bea paharul acesta, moartea Mea veți vesti, Învierea Mea veți mărturisi». Cu alte cuvinte, noi, ori de câte ori săvârşim Sfânta Liturghie, nu ne aducem aminte numai de momentul instituirii acesteia, în ziua Joii celei Mari, ci ne aducem aminte şi de moartea Lui, care este semnul iubirii Sale jertfelnice pentru noi.

Pentru Hristos, moartea nu este o realitate implacabilă, pe care să nu o poată depăşi, ci este realitatea iubirii Sale desăvârşite, dăruindu-Se nouă, prin jertfă, spre iertarea păcatelor, spre dobândirea Împărăției Cerurilor.

Sfânta Liturghie este o aducere-aminte şi de Învierea Lui, pentru că noi ne împărtăşim cu Hristos Cel Înviat, devenim părtaşi luminii şi bucuriei Sale, pe care le-a răspândit (împărtăşit) întregii lumi, prin biruința Sa asupra morții.

Noi trăim această instituire a Împărăției iubirii lui Dumnezeu, al cărei conținut este împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, la Sfânta Liturghie, care începe cu formula: «Binecuvântată este Împărăția Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor». Noi trăim deja, la fiecare Sfântă Liturghie, această Împărăție, pe care Hristos le-a încredințat-o Apostolilor Săi.

Pe tot parcursul Liturghiei, noi Îl recunoaştem pe Hristos ca fiind Împăratul, iar Liturghia ca fiind concretizarea, actualizarea şi trăirea Împărăției Lui celei Cereşti. Nu putem să devenim conştienți de această Împărăție, dacă nu ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui.

Dacă am avea o conştiință pronunțat euharistică, am înțelege ce înseamnă Sfânta Liturghie şi Sfânta Euharistie, care nu este numai Taina mulțumirii, ci este şi Taina împărtăşirii cu Hristos. Noi nu venim la Liturghie numai ca să-I mulțumim lui Dumnezeu. De fapt, această mulțumire înseamnă mulțumirea Fiului adusă, în numele nostru, în fața Tatălui Ceresc, mulțumire care se concretizează în jertfă şi iubire. Prin jertfa Sa, Iisus Hristos Îi mulțumeşte lui Dumnezeu-Tatăl, dăruindu-Se pentru noi, făcând ascultare până la moarte şi împlinind voia Tatălui Ceresc. Noi trăim această mulțumire în Liturghie. Ne asumăm această mulțumire a lui Iisus Hristos, care Se dăruieşte (Se jertfeşte) pe Sine, biruieşte moartea prin Înviere, împărtăşindu-ne, trăind Taina Liturghiei ca Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Său.

Dacă am înțelege acest lucru, în Joia cea Mare ar fi mult mai mulți oameni la Liturghie. Dar nu înțelegem acest lucru, pentru că ne gândim că Joia Mare înseamnă doar un moment petrecut pe vremea Mântuitorului, când Hristos a instituit Sfânta Liturghie. Ne aducem aminte de acest lucru şi rămâne o simplă referință în istoria iconomiei mântuirii neamului omenesc.

Nu ne gândim că, prin participarea noastră la Sfânta Liturghie, trebuie să răspundem la iubire cu iubire. Hristos Se jertfeşte pentru noi – jertfa înseamnă iubire –, ne dăruieşte Trupul şi Sângele Său spre mâncare şi băutură, iar nouă nu ne rămâne decât să răspundem la această iubire, tot cu iubire.

Părintele Alexander Schmemann explică foarte frumos că Taina aducerii-aminte, în Liturghie, este cea care ne face conştienƫi pe noi înşine că, în Liturghie, primim pâinea şi vinul iubirii lui Dumnezeu, care sunt Trupul şi Sângele Lui. Acest lucru suntem chemați să-l conştientizăm cu toții.

În mintea noastră trebuie să fie o preocupare foarte clară: Hristos mă interpelează, în Liturghie, cu iubire. Cum răspund eu la această iubire? Logica noastră duhovnicească ne spune, foarte simplu: la iubire se răspunde tot cu iubire. Dacă nu răspundem tot cu iubire, devenim trădători – aşa este numit cel care răspunde la iubire cu ură.

Iuda este cel care Îl trădează pe Iisus, trădează iubirea Lui, printr-un sărut. Sărutul este, prin excelență, gestul dragostei, pe care Iuda îl perverteşte, dându-i conotații diabolice.

Pentru Iuda, sărutul a devenit un simbol al trădării. Hristos îl primeşte la Cina cea de Taină. Iuda se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Hristos însă, neînțelegând, şi fiind deja angajat pe calea trădării, nu a putut să asimileze Trupul şi Sângele Domnului, ca fiind Împărăția lui Dumnezeu pe acest pământ şi semnul dragostei Sale desăvârşite, care ar fi trebuit să-l schimbe.

Cei care vin la Liturghie şi nu au grija de a se împărtăşi, de a căuta să primească Trupul şi Sângele lui Hristos, ca să aibă viață în ei, trădează. Trădează tocmai această iubire, pentru că răspund prin indiferență, prin invocarea multor motive.

Numai împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos vom înțelege Liturghia ca fiind Taina mulțumirii, a unității noastre spirituale, a Bisericii, dar şi a aducerii-aminte.

Ultimele articole