Luni, 09 septembrie 2019, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de binecuvântare a începutului de an școlar pentru elevii claselor de pastorală și filologie de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși.
În cuvântul de îndemn și de binecuvântare adresat cadrelor didactice și elevilor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre menirea școlii teologice de a forma caractere:
„Școala noastră are un specific aparte, noi trebuie să punem un accent deosebit nu numai pe transmiterea de informații cât, mai ales, pe formarea de caractere. Elevii de la seminar și filologie, în momentul în care își iau zborul spre Universitate, ei deja trebuie să fie oameni formați, oameni care să aibă repere morale.
Trăim într-o lume care se află în degringoladă, o lume în care valorile sunt neglijate. Este foarte important ca, cel puțin, școlile cu profil vocațional, cu profil teologic, să dea societății oameni de caracter, oameni cu fibră morală.
Avem nevoie, în lumea de astăzi, de caractere. Poți să fii geniu din punct de vedere intelectual, dacă nu ești om de caracter, nu te poți integra într-un grup. Caracterul îl definește pe om!
Nu este foarte simplu să formezi pe cineva! Sfântul Grigorie de Nazianz, care a iubit foarte mult școala, spunea că arta artelor este să îl formezi pe om”.
Totodată, pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel adresat ucenicului Timotei, Ierarhul Hușilor i-a îndemnat pe elevi să își asume, cu toată responsabilitatea, formarea spirituală și intelectuală:
„Sfântul Pavel îi dă un îndemn tânărului Timotei: să fie „veghetor în toate”, adică să aibă o stare de trezvie, o stare de acuitate, de perspicacitate în absolut toate lucrurile.
O caracteristică a vârstei tânărului este agerimea minții, el trebuie să își asume această stare de veghe față de propria lui viață, față de propria lui formare spirituală și intelectuală.
Dascălii au responsabilitatea morală să îi facă pe tinerii din fața lor să aibă această stare de trezvie în fața oricărui pericol care poate să pericliteze traiectul lor intelectual”.
Un elev seminarist trebuie să fie o „veste bună” pentru tinerii de vârsta sa:
„Sfântul Apostol Pavel îl îndeamnă pe Timotei să facă lucru de evanghelist. Termenul grecesc „Evanghelie” înseamnă, în limba română, bună vestire. Ceea ce face orice elev, prin faptul că învață, că este ascultător de părinți și de profesori, este permanent o veste bună.
Prin atitudine, prin comportament, prin interacțiunile cu tinerii de aceeași vârstă, el trebuie să fie întotdeauna o veste bună. Nu este ușor! Dar trebuie să vă asumați această responsabilitate”!
Ultimul îndemn al Sfântului Pavel, adresat ucenicului Timotei, este „fă-ți slujba ta deplin!”:
„Este un îndemn valabil în toate zonele vieții noastre sociale. Îndatoririle pe care le avem trebuie să le facem deplin, nu cu jumătăți de măsură.
Sunteți chemați să învățați cu toată responsabilitatea. Să nu îi credeți pe cei care spun că dacă învățați nu aveți parte de un viitor care să vă ajute să vă realizați.
Citiți cât mai mult! Nu pierdeți vremea. Îndrăgostiți-vă de școală, de învățătură”!
La final, Ierarhul Hușilor a mulțumit autorităților prezente, domnului deputat Aurel Căciulă și domnului primar Ioan Ciupilan, precum și cadrelor didactice și elevilor de la cele două specializări ale Semniarului Teologic din Huși.