Profesorii și studenții facultății ieșene au inaugurat noul an universitar cerând ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru asumarea și mărturisirea învățăturii Bisericii. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan au slujit Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a adus în atenția celor prezenți crâmpeie din învățătura Sfântului Dionisie Areopagitul, subliniind  realitatea că învățătura de credință, teologia, se experiază în Liturghie :

„Foc și lumină să-mi fie mie primirea preacuratelor și de viață făcătoarelor Tale Taine, Mântuitorule, arzând neghina păcatelor și luminându-mă peste tot spre cuvântarea de Dumnezeu cea adevărată” (pasaj din rânduiala Canonului Sfintei Împărtășiri)

Dumnezeu a rânduit în chip minunat ca începutul anului universitar să coincidă cu sărbătoarea dedicată unui mare sfânt al Bisericii noastre, poate prea puțin aprofundat, Sfântul Dionisie Areopagitul, un episcop ascet, care a trăit în modul plenar adevărurile dumnezeiești, și ni le-a împărtășit și nouă prin scrierile sale. 

Am găsit de cuviință să mă opresc asupra unui text care, într-un fel, răstoarnă perspectiva noastră, a celor care vă suntem dascăli, povățuitori celor care pășiți pragul Facultății de Teologie, ca să-L cunoașteți pe Dumnezeu, să adânciți în inimile dumneavoastră această taină a unirii cu El prin cele pe care vă sunt împărtășite.

Conform conținutului corpusului doctrinar al scrierilor lui, cercetătorii au stabilit că Sfântul Dionisie Areopagitul, episcopul acesta ascet, din a cărui biografie nu avem foarte multe elemente, a trăit undeva în Siria sau Palestina sfârșitului secolului al V-lea sau începutul secolului al VI-lea.

Sfântul Dionisie Areopagitul face o distincție între învățăturile de credință, cele legate de Întrupare, de Preasfânta Treime, și cele legate de viața liturgică, de viața experienței noastre ecleziale.

Într-un text dintr-o celebră lucrare a Sfântului Dionisie Areopagitul „Despre numele divine”, ne spune următorul lucru, avându-l în vedere și invocând drept autoritate duhovnicească pe dascălul său, Ierotei: 

Despre acestea ni s-a vorbit destul în alte locuri, adică despre tainele credinței în Hristos, despre Întrupare, despre Taina Preasfintei Treimi. Și s-au înfățișat de strălucitul învățător în chip mai presus de fire - adică de către dascălul Ierotei, în lucrarea „Învățăturile teologice elementare” -, redând tot ce a primit el, fie prin ceea ce a văzut el însuși prin cercetare cunoscătoare în Scripturi, ajutat de multa lui deprindere cu acestea, fie introdus de cineva în înțelegerea mai tainică a lor, a acestora prin care nu numai a învățat ci a și pătimit cele dumnezeiești.  

Prin urmare, în acest text, Sfântul Dionisie Areopagitul nu face altceva decât să dezvolte, într-o manieră extrem de profundă, ceea ce a spus Sfântul Vasile cel Mare. 

Și textul acesta m-a dus cu gândul foarte rapid la unul din textele Sfântului Vasile cel Mare din „Tratatul despre Sfântul Duh”. Și în acel text, Sfântul Vasile cel Mare ne spune că noi avem învățăturile scrise, moștenite de la înaintașii noștri, de la teologi, cele legate de Întrupare, de Taina Preasfintei Treimi, pe care Sfântul Vasile cel Mare le numește „kerigma”, adică cele care se propovăduiesc, cele care sunt predate, transmise Bisericii credincioșilor. Și mai avem cele pe care le trăiesc credincioșii în experiența vieții liturgice. Acestea se numesc „dogme”. Și Sfântul Vasile cel Mare înșiră care sunt dogmele legate de viața liturgică: însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, epicleza din cadrul Liturghiei, rugăciunea către răsărit, preocuparea creștinului de a se îndumnezei, Taina Botezului, Taina Mirungerii - toate acestea sunt cele care formează dogmele Bisericii. Nu este așa că este o altă perspectivă? Noi, din nefericire, în teologie, din punct de vedere academic, spunem că dogmele sunt cele cu privire la Treime, la Domnul Hristos, la Maica Domnului. Și celelalte țin de kerigmă, de propovăduire. 

 Și Sfântul Vasile cel Mare, într-o consonanță și sigur a avut undeva în fundal, Sfântul Dionisie Areopagitul, ne spune, foarte explicit, că învățătura sau kerigma, tainele credinței noastre - pe care nu le putem pătrunde cu scoica minții noastre, cu rațiunea, încercând să le deslușim prin cele pe care ni le-au predat Părinții noștri - ele nu pot căpăta substanță, consistență dacă nu sunt dublate, verificate prin experiența liturgică a dogmelor, adică a tot ceea ce noi trăim în Liturghie. Și observați cum accentul nu mai cade pe ceea ce înseamnă toate aceste speculații ale Teologiei. Așa se întâmplă când desprindem Teologia de viața liturgică, ea se transformă într-o pură filosofie. Sau, mai grav decât atât, profesorii de teologie sau teologii sunt cei care nu mai iubesc Liturghia, nu slujesc Liturghia și nu consideră că aceasta este centrul vieții unui teolog. 

În textul pe care vi l-am adus în atenție, din Canonul Împărtășirii, se spune ceva foarte important: îi cerem Domnului „ca să ardă neghina păcatelor”, să ne facă vrednici să ne împărtășim, pentru ca prin împărtășire noi să primim puterea de a teologhisi cu adevărat. Noi avem tradusă în limba română „cuvântarea de Dumnezeu” dar în limba greacă este „teologhisirea cea adevărată” pe care o primim cu toții participând la viața liturgică, afundându-ne și trăind taina credinței; sau cum ne spune Sfântul Dionisie Areopagitul, că nu este suficient numai să învățăm cele dumnezeiești, tainele credinței, ci este atât de important să le pătimim în viața noastră. Sensul acestui verb „să le pătimim” nu este altceva decât „să le experiem”, să le trăim în adâncul ființei noastre, pentru ca să nu rămână simple concepte, simple abstracțiuni sau piruete mentale. Observăm cum se schimbă total perspectiva asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat să facem teologie, să intrăm în acest duh frumos al teologiei. 

Același sfânt pe care l-am invocat astăzi ne spune despre Sfânta Euharistie, Taina Tainelor cum o numește, ca cea care „adună viețile noastre împărțite, dispersate, într-o dumnezeire unitară și prin unificarea în chip dumnezeiesc a vieților împărțite, le dăruiește oamenilor comuniune și unire cu Cel Unul”. Și Sfântul Dionisie spune în același duh cu întreaga Tradiție a Bisericii - chiar dacă nu este atât de concret și substanțial adus în atenție, Sfântul Dionisie este cel care a influențat atât de mult gândirea Bisericii ulterioare, gândirea profundă teologică. El ne spune „dar iarăși aproape că nu se poate săvârși vreo slujbă fără ca a-tot-dumnezeiasca Euharistie să nu încununeze în mod concentrat prin sfânta ei săvârșire, cele ce s-au săvârșit prin fiecare în parte adunând în unitate cele ce s-au săvârșit și prin darul venit de la Dumnezeu, al tainei desăvârșitoare, desăvârșind comuniunea cu Dumnezeu a celui ce le-a primit pe toate”.

În felul acesta gândește acest mare episcop ascet teolog ce înseamnă teologie: învățăturile predate în scris, cele care țin de taina credinței noastre, capătă substanță, și nu devin o pură teorie, o simplă conceptualizare, doar în momentul în care noi experiem sau pătimim cele dumnezeiești, 

Și mai invoc un singur argument. Când Domnul Hristos Se întâlnește cu cei doi ucenici, Luca și Cleopa, în drumul lor spre Emaus,  care a fost momentul precis, concret, în care ei au conștientizat ceea ce Hristos le-a predat, tâlcuirea Scripturilor pe cale? Când au conștientizat că inima lor era jăratic de cele pe care Domnul le-a împărtășit și s-a învăpăiat inima lor, devenind foc? Numai în momentul în care ei s-au împărtășit. Împărtășindu-se cu Trupul și cu Sângele lui Hristos, atunci li s-au deschis ochii și au conștientizat tot ceea ce era și primeau în adâncul ființei lor. 

Nu aveau o conștiință atât de vie și atunci au intrat într-o stare de uimire, căci așa este experiența vieții liturgice; trăim în uimire, în tăcere cele pe care le experiem, cuvântul dispare. Și atât se uimeau: „nu ardea în noi inima când El ne tâlcuia pe cale Scripturile?” Atunci au cunoscut, după ce s-au împărtășit cu Trupul și cu Sângele Domnului, că Cel care S-a făcut nevăzut și le-a fost însoțitor, Cel care i-a acompaniat a fost Însuși Hristos. Și a devenit atât de limpede pentru inima lor, nu mai era nimic de contestat, o evidență care nu putea fi înlăturată, că El, Domnul, a fost Cel care le-a vorbit. Prin urmare, cheia deslușirii tainelor este Sfânta Euharistie. 

Prin Sfânta Euharistie noi ajungem să trăim cu adevărat ce înseamnă Teologia. Și putem îngemăna atât de frumos deslușirea adevărurilor de credință așa cum ni le-au păstrat Părinții, cu trăirea teologiei, pătimind cele dumnezeiești. Și aceasta facem noi de fiecare dată în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Să nu ne oprim numai la coaja a ceea ce vedem noi, să intrăm în adâncul ei, în ceea ce Domnul vrea să prefacă, să transforme viețile noastre.

Domnul să fie Cel care ne învrednicește să nu rămânem doar la acest segment al transmiterii învățăturilor de credință sau numai la nuanța, dimensiunea învățării tainelor credinței. Noi suntem chemați să le și pătimim, să le trăim în viața noastră și să conștientizăm că dogmele Bisericii, așa cum ne spune Sfântul Vasile cel Mare, sunt cele pe care noi le trăim în experiența vieții noastre liturgice. 

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare:

Părintele ocrotitor al Facultății noastre de Teologie, Sfântul Dumitru Stăniloae, arată că omul care se apropie de Dumnezeu și viețuiește în toată vremea ca într-un an bineplăcut Domnului este acela care se gândește neîncetat la Iisus Hristos, se raportează fără încetare la El, iar El constituie piatra cea din capul unghiului pentru viețuirea creștină.

De aceea, Îl rugăm pe Dumnezeu ca pentru toată suflarea care viețuiește în numele Domnului, în cadrul Facultății noastre de Teologie, să dăruiască un an bineplăcut Lui, adică o viață ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Dumnezeu să fie viața lor, să se hrănească din cuvintele credinței celei adevărate și din bunele învățături, și să gândească și să raporteze tot ceea ce fac la Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.

Totodată, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, pr. conf. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, a transmis un mesaj de recunoștință la începutul noului an universitar.

Anul universitar 2025-2026 reunește în total 1.013 studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă. Dintre aceștia, 775 sunt înscriși la programele de licență – inclusiv 116 studenți din Chișinău, 197 urmează studiile de master și 41 sunt doctoranzi.

Sursa: doxologia.ro