În seara zilei de duminică, 18 august 2024, în Centrul civic al Vasluiului, a avut loc a IV-a ediție a Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”. Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Cultural Județean Vaslui au fost organizatorii acestui eveniment de excepție.
Festivalul a avut loc în aer liber, pe scena amenajată în Centrul civic, și a început la ora 18.30. Peste 2000 de persoane, iubitori ai muzicii corale, religioase și laice au avut șansa întâlnirii unor formații corale de excepție.
Pe scena festivalului au urcat: Corala „Fantasia” din Vaslui, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Corul „Belcanto” din Republica Moldova, Corul „Dignus Est” al preoților din Episcopia Hușilor, Corala „Kinonia” a Episcopiei Severinului și Strehaiei - Drobeta Turnu Severin, solista Maria Coman, Grupul „Trei Parale” și Grupul Psaltic „Tronos”, al Catedralei Patriarhale din București.
Ediția de anul acesta a fost cea de-a patra organizată la Vaslui, după mai multe ediții anterioare dedicate compozitorului Gheorghe Cucu în localitatea natală - Puiești, județul Vaslui.
În deschiderea evenimentului, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre starea de liniște și echilibru interior pe care le oferă muzica de calitate:
Este o mare bucurie și un prilej deosebit pentru noi ca în această seară să ne delectăm sufletul, să ne desprindem din rumoarea și din cele care, poate, ne deraiază de la drumul acesta al liniștii.
Aș îndrăzni să spun că sufletul, prin muzică, săvârșește cea mai autentică spovedanie a frumosului, a esteticului. Un pianist celebru la nivel internațional, Elizabeth Sombart, care-mi este așa, la inimă, și la care, în asemenea contexte îmi face o deosebită plăcere să fac referire la modul cum gândește muzica, ne spune că pentru a asculta bine muzica este nevoie să conștientizăm propria liniște. Dacă reușim să conștientizăm propria noastră liniște, vom plonja în profunzimile sufletului nostru și de aici, vom merge mai departe, vom descoperi ceea ce este mai minunat în noi înșine.
De altfel, toate aceste etape pe care vi le-am enunțat, noi le trăim ori de câte ori ne spovedim, ori de câte ori avem curajul să ne întâlnim cu noi înșine, pentru că aceasta implică spovedania. Și, desigur, în spovedania sacramentală, cea făcută în fața preotului, spunem și cele de care, într-un fel, ne este rușine și de care am vrea să scăpăm, sau care creează niște disfuncționalități în sufletul nostru, ca să putem fi pregătiți și să ne primenim pentru frumos și bine.
În muzică, lucrurile stau altfel: spovedania este exclusiv a frumosului. În seara aceasta, dacă vom reuși, în cele câteva ceasuri, să ne adâncim în muzică, am convingerea că vom descoperi și propria noastră liniște și propria noastră profunzime și, mai ales, o anumită frumusețe a sufletului nostru. Cineva spunea, foarte sugestiv, că cel mai bun instrument muzical este vocea umană, cele două corzi vocale, care sunt un dar al lui Dumnezeu. În mâinile doctorului, ustensilele medicale capătă valoare dacă acesta este priceput sau profesionist. În inima și sufletul unui muzician, vocea lui este cea care nu numai că poate conferi un tratament pentru suflet sau să aibă un rol de liniștire, dar poate chiar și să ne vindece. Aceasta este binecuvântarea muzicii, mai ales a celei sacre, a muzicii bisericești.
Nădăjduim că în această seară ne vom regăsi propria liniște. E multă gălăgie peste tot pe unde mergem și, din păcate, luăm în noi această gălăgie, o multiplicăm și nu mai avem momentele acelea de răgaz, necesare pentru a ne regăsi propria noastră ființă.
Dacă nu ne regăsim pe noi înșine, nu avem cum să-i regăsim pe cei din jurul nostru; îi vedem într-o altă perspectivă sau poate nu reușim să-i vedem așa cum sunt ei: luminoși și bucuroși.
În încheiere, îngăduiți-mi să vă aduc în atenție un text dintr-un filosof român care, într-un fel, concentrează tot ceea ce am spus până acum, Emil Cioran - care, să știți că nu a fost ateu, cum îndeobște este etichetat sau catalogat; mai degrabă a fost un suflet cu căutări metafizice. Are o antologie de texte, foarte sugestivă, despre modul în care el a văzut muzica:
„Muzica mă face contemporan inimii. Golurile vieții sunt pauze ale inimii. Dar muzica este oroare de vid și plin al inimii și se-nfiripă-n suflet acorduri care mă fac contemporan îngerilor.”
Așa ne dorim și noi, cei care am gândit acest proiect frumos de ani de zile, ca seara aceasta să fie una care să ne transpună în prezența îngerilor.
De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit doamnei Laura Lucescu, prezentatoarea festivalului, care „an de an, cu un suflet cald, cu cuvintele la purtător, reușește, prin momentele pe care le punctează, prin intervențiile domniei sale, să ne facă o seară frumoasă”. Totodată, Preasfinția Sa a mulțumit Consiliului Județean Vaslui, Primăriei Vaslui și Centrului Cultural Județean pentru organizarea acestui eveniment de anvergură.
Ierarhul Hușilor a oferit apoi, în semn de recunoștință și multă apreciere, domnului Vasile Pavăl, Primarul Municipiului Vaslui, Distincția de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și crucea eparhială pentru mireni, mulțumindu-i pentru colaborarea avută cu Episcopia Hușilor.
Pentru al IV-lea an consecutiv, Centrul Civic al municipiului Vaslui a pulsat în ritmul muzicii de calitate, corale și psaltice, Festivalul „Gheorghe Cucu” devenind ușor, un reper al calității și al profunzimii.