Luni, 1 martie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat slujba Parastasului în memoria Episcopului martir Grigorie Leu al Hușilor (1940-1949), cu prilejul împlinirii a 72 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinții consilieri de la Centrul Eparhial, părinții protopopi și preoți din municipiul Huși și împrejurimi.

La finalul slujbei, oficiată la mormântul Episcopului Grigorie Leu, din apropierea Catedralei Episcopale, Ierarhul Hușilor a creionat profilul duhovnicesc al acestuia:

„Se împlinesc astăzi 72 de ani de la trecerea în lumea veșniciei a unui vrednic episcop al acestei străvechi Eparhii din Biserica Ortodoxă Română.

L-am numit pe Episcopul Grigorie Leu «miracolul conștiinței» pentru că, în vremuri de ostilitate față de credință, acest episcop martir a avut un curaj și o verticalitate aparte, opunându-se unui regim totalitar care și-a propus să Îl smulgă pe Dumnezeu atât din sfera vieții publice, cât și din sufletul omului.

Din «Pastoralele» sale se poate constata, cu foarte multă ușurință, că Episcopul Grigorie Leu pledează pentru o viață creștină conștientă, vie, în Biserica lui Hristos. Le putem numi un antidot la ceea ce, generic, definim trăirea mecanică a credinței.

Episcopul Grigorie Leu, prin structura sa spirituală, prin modul său de viețuire în Hristos, avertiza că salvarea credinței în vremuri de prigoană este posibilă doar dacă conștientizăm darul pe care Dumnezeu ni-l face fiecăruia în parte, odată cu primirea Tainei Sfântului Botez:

«Vă rog să luați aminte la vremurile ce trăim. Biserica va avea tăria și preoțimea autoritatea morală pe care o formăm noi cu zelul apostolic ce ne preocupă (…). Să fim înțelepți și prevăzători. Să nu trăim numai pentru bucata de pâine și ambiția luciferică de astăzi. Ferice de cei ce-și aștern o bătrânețe cinstită și lasă o moștenire sfințită. Și în viața noastră clericală se cere această înțelepciune și prevedere acum mai mult ca oricând, căci nu se știe ce aduce ziua de mâine».

Miezul acestui text sunt cuvintele: «Să nu trăim numai pentru bucata de pâine și ambiția luciferică de astăzi».

Dumnezeu să îl odihnească pe cel care a avut curajul deosebit de a mărturisi și a vorbi despre Hristos, Cel ce a constituit referința esențială a slujirii sale de episcop”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a amintit că anul 2021 are o rezonanță aparte pentru istoria Episcopiei Hușilor:

„Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la reînființarea Episcopiei Hușilor. Ne propunem să marcăm acest eveniment major, esențial, din viața acestei Eparhii, printr-un simpozion și prin mai multe manifestări culturale cuvenite”.