Zeci de stareți, părinți profesori de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și clerici din împrejurimi s-au rugat împreună cu mulțimea venită din întreaga țară pentru a participa la slujbele oficiate în memoria părinților duhovnicești care au viețuit și s-au ostenit la Mănăstirea Sihăstria Neamțului.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a arătat că faptele bune sunt cele care îi legitimează pe creștini:

„Domnul Hristos ne spune că lumina unui om este fapta lui bună.

În tot ceea ce facem  noi, în cele mai nesemnificative gesturi, atitudini, în modul de a relaționa cu cei din jur, în modul cum gândim, cum simțim, cum ne raportăm la mediul înconjurător, toate acestea ar trebui să trimită la Hristos.

Fiecare faptă a noastră trebuie să fie imprimată de prezența lui Hristos, ca atunci când cineva vede fapta noastră, care este lumina sufletului nostru, să se gândească, să trezească în inima lui dorul după Hristos.

În Predica de pe munte, Hristos ne spune: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri» (Matei 5, 16)

Dumnezeu așteaptă de la noi nu atât vorbă, cât făptuire. El vrea să vadă în faptele noastre lumina pe care Domnul ne-o dăruiește, iar cei din jur să simtă această lumină.

Facem pomenirea a trei mari duhovnici care prin viața lor, prin scrierile lor, prin gândurile, prin sfaturile pe care le-au dat, nu au făcut altceva decât să înduhovnicească țara noastră, să o umple de lumină, să o umple de mireasma cea plăcută a faptelor bune.

Fiecare dintre ei are un mesaj pe care ni-l putem asuma noi, cei de astăzi, care trăim într-o lume atât de bulversată valoric și atât de instabilă.

Putem găsi la ei câte un reper, câte o referință duhovnicească de care, dacă ne vom ține, vom putea spori duhovnicește”.

Preasfinția Sa a extras din viața părintelui Cleopa Ilie îndemnul ca sfaturile oferite celorlalți să fie dublate de propria experiență de viață:

„Părintele Cleopa ne dădea următorul îndemn: «niciodată să nu sfătuiești pe cineva dacă tu nu ai făcut ceea ce îndemni. Dacă sfătuiești pe cineva ceva ce tu nu ai făcut, ești ca o pictură care încearcă să zugrăvească apa pe un perete. Omul care sfătuiește din experiență are un cuvânt viu».

Este foarte actual acest cuvânt! Există o discrepanță, o inadecvare între ceea ce noi sfătuim și ceea ce ar trebui să facem.

Nu poți deveni credibil dacă tu nu împlinești ceea ce ceri de la cei de lângă tine. Nu are consistență, nu va da rod acel cuvânt în sufletul celui pe care îl rogi să țină cont de sfatul tău.

Oricât de meșteșugit ar fi, oricâtă elocință ai avea, dacă nu este dublat de experiență, atunci acel îndemn nu va schimba viețile celor cărora îl dai.

Astăzi primim nenumărate sfaturi, din toate direcțiile, dar câți le dau o consistență prin viața lor?

Părinții Bisericii ne spun că întotdeauna, în viața duhovnicească, este mai întâi trăirea, experiența, și apoi cuvântul”.

Totodată, Ierarhul Hușilor a vorbit despre darul tăcerii, ilustrat în profilul duhovnicesc al părintelui Paisie Olaru:

„Părintele Paisie ne spune că tăcerea este un mare dar. Tăcerea este cea care ne ajută să nu mai bârfim, să nu mai cârtim, să nu osândim și ne învață rugăciunea.

Asistăm la o inflație a cuvântului, nu există o echivalență între ceea ce vorbim și ceea ce facem.

În general, oamenii care vorbesc foarte mult, fac puțin. Oamenii care vorbesc puțin, făptuiesc foarte mult.

Un om profund, întotdeauna are, în spatele acestei profunzimi, tăcerea.

Un om care vorbește mult nu poate fi înțelept, nici profund, și nici nu te hrănesc cuvintele lui. Sunt simple emisii fonice, consoane și vocale pe care le auzi grupate într-un anume fel, dar nu hrănesc și nu schimbă inima omului.

Părintele Paisie era el însuși tăcere, pentru că vorbea mult cu Dumnezeu și avea în chip simțit harul Lui în inima sa.

Omul care nu se roagă, care nu se interiorizează, care nu își caută momente de reflecție, de pace interioară, se pierde în păcatul vorbirii în deșert, fără consistență.

Cât de ușor ne bârfim, cât de ușor calomniem pe cineva, cât de ușor inventăm situații care nu au nimic de-a face cu viața cuiva!

Tăcerea este soluția pentru a evada din acest hău al păcatului cârtelii.

Numai omul care știe să tacă, învață rugăciunea profundă. Rugăciunea îl ajută să se adâncească în tăcere. Tăcerea aceasta este un dar al lui Dumnezeu.

Nu este tăcerea aceea în care nu mai vorbim cu cineva din ciudă, când ne certăm. Aceea este o tăcere păcătoasă. Tăcerea, ca dar al lui Dumnezeu, îți dă multă liniște”.

Părintele Episcop Ignatie a extras din învățăturile părintelui Ioanichie Bălan, îndemnurile referitoare la dobândirea liniștii inimii:

„Părintele Ioanichie ne vorbește despre liniște, «există o liniște exterioară, a pădurii neprihănite, a cerului (...), există o liniște interioară, a conștiinței împăcate, când renunți la păcat, și mai este o altfel de liniște, liniștea Duhului Sfânt, interioară, liniștea inimii, care îl ține pe Hristos în tine. Este liniștea jertfei supreme, a dragostei supreme față de cel de lângă tine».

Câtă nevoie avem de liniște, mai ales în lumea aceasta atât de agitată, cu oameni anxioși și depresivi!

Este singura care poate să spulbere toată agitația, frământarea, conflictele noastre interioare, toată ruptura lăuntrică, care sunt efecte ale păcatului.

Liniștea Duhului Sfânt o primim ori de câte ori când ne împărtășim cu Hristos”!

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului pentru sufletele acestor mari duhovnici și pentru toți viețuitorii obștii monahale trecuți la Domnul. De asemenea, o slujbă de pomenire a fost oficiată și în cimitirul mănăstirii, la mormintele celor trei mari duhovnici.