Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan și părintele capelan Iulian Ovidiu Corozel.

La slujbă au participat militari în termen și în rezervă, alături de Lct. Col. Liviu Constantin Bobeică, comandantul garnizoanei Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a descris profilul spiritual al Sfântului Longhin sutașul, pomenit de Biserică în data de 16 octombrie: 

Astăzi se face pomenirea unui sfânt militar, Longhin sutașul, pe care Tradiția Bisericii l-a identificat cu cel care a fost prezent la picioarele Crucii, pe dealul Golgota, când a fost răstignit Iisus. Întregul tablou al răstignirii, al Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, este descris cu lux de amănunte, cu multe detalii în capitolul XXVII al Evangheliei de la Matei. 

Purta denumirea de sutaș pentru că avea în subordinea sa o sută de ostași, echivalentul substantivului „sutaș” fiind cel de „centurion” - și sunt foarte multe personaje centurion prezente în Sfintele Evanghelii și care au interacționat cu Iisus Hristos. În toate aceste cazuri, sutașii au dat dovadă de foarte multă credință, credibilitate și probitate morală. 

În biografia spirituală a Sfântului Longhin sutașul, ni se spune că a fost determinat și, într-un fel, forțat prin primirea unei sume de bani, ca să spună o minciună despre Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în sensul că Acesta nu ar fi înviat, ci că ar fi fost furat de către ucenicii Săi, din mormântul pe care femeile mironosițe l-au văzut gol, după trei zile. 

Longhin sutașul nu a căzut în această capcană - am spune noi în termeni moderni - a corupției, adică nu s-a lăsat corupt de cei ce au vrut să manipuleze adevărul Învierii. 

Mai mult decât atât, El Însuși, într-un total contrast față de cei care erau prezenți la picioarele Crucii, a rostit această mărturisire de credință: „Cu adevărat Acest om pe care-L vedem noi răstignit este Fiul lui Dumnezeu”. Majoritatea celor care erau acolo de față, exceptând câteva femei mironosițe și Sfântul Ioan Evanghelistul, s-au raportat la Hristos cu foarte multă ură, dispreț și batjocură, calomnie. Longhin a fost atât de impresionat și convins că Cel care este răstignit nu poate fi un om obișnuit încât spre stupoarea celor din jur și cu un curaj extraordinar, caracteristic oricărui soldat, a spus că Cel de pe Cruce nu poate fi un simplu om. 

Probabil – deducem acest lucru, nu avem nicio certitudine din relatările Sfintelor Evanghelii – că ar fi auzit despre Iisus. Era prea cunoscut, era un personaj celebru pentru vremurile respective, și cineva i-ar fi relatat despre cine a fost Iisus, că ar fi fost mai mult decât un simplu înțelept, că a făcut minuni, că vorbea atât de frumos cum nimeni dintre pământeni nu a vorbit. Văzând tot ceea ce s-a întâmplat la picioarele Crucii, faptul că s-au deschis mormintele și au ieșit morții, faptul că însăși prezența lui Iisus Hristos era o certitudine că El nu este numai un simplu om ci Dumnezeu; această simțire a dumnezeirii lui Iisus Hristos l-a determinat să facă una dintre cele mai frumoase mărturisiri de credință. 

Să știți că nu este imposibil acest lucru pentru că și noi oamenii, când  interacționăm cu o persoană deosebită, cu o anumită prestanță morală, intelectuală, ne este suficientă prezența aceleia, fără ca ea să ne vorbească, fără ca noi să pătrundem în vreun fel în universul lăuntric al acesteia. Însăși prezența și prestanța ei morală, este cea care ne determină la o atitudine de foarte mult respect. Evident, în momentul în care am și început să interacționăm cu ea, să schimbăm câteva cuvinte, ne convingem pe parcurs că este cineva foarte deosebit.

Am adus în discuție această comparație pentru a intui, într-un anume fel, ce a trăit acest centurion, Longhin, în prezența lui Iisus Hristos, Cel care S-a răstignit, S-a jertfit, Și-a dat viața Sa pentru noi oamenii. Forma supremă de jertfă este să ne dăm viața pentru cineva, pentru un ideal, pentru o cauză. 

Longhin sutașul întrupează foarte bine ceea ce înseamnă un om de o verticalitate morală și un om al credinței. Eu cred că acestea ar trebuie să fie trăsăturile dominante ale fiecărui creștin, ale fiecărui cadru militar. Imaginea aceasta este folosită și de către Sfântul Apostol Pavel care-l îndeamnă pe ucenicul său, Timotei, în Epistola a II-a către Timotei, spunându-i următorul lucru: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos. Niciun ostaș nu se încurcă cu treburile vieții ca să fie pe plac celui care strânge oaste”. 

Adică, Sfântul Apostol Pavel este cel care vrea să scoată în evidență că un ostaș veritabil este cel ce se dedică pentru cauza sa cu întreaga sa ființă și niciun fel de cântec de sirenă nu-l poate acapara de la scopul său, scop pe care trebuie să-l îndeplinească cu adevărat. 

La aceasta este chemat și creștinul, să fie un ostaș, care,  asemeni lui Longhin sutașul, să dea dovadă de verticalitate morală, de cinste, de probitate, de corectitudine, și, desigur, să fie un om al credinței. 

Credința nu ar trebui să o înțelegem în maniera aceasta formală în sensul că venim la biserică, aprindem o lumânare, punem un pomelnic, stăm câteva minute și cu asta am terminat cu tot ceea ce ține de modul nostru de a relaționa cu Dumnezeu. Credința înseamnă căutarea întâlnirii lui Dumnezeu, sesizarea prezenței Sale, exact așa cum ne raportăm la cei din jurul nostru. 

Oricât am fi, să spunem într-un fel, hipnotizați de ceea ce înseamnă mediile digitale și de prezența noastră în acestea, nu va fi niciodată suficient pentru noi faptul de a avea o discuție strict în mediul online; simțim nevoia acută de a întâlni omul în carne și oase pentru a ne bucura de prezența persoanei pe care o respectăm. Și cel mai bine me-am dat seama de acest lucru în perioada pandemiei. Foarte multă lume a suferit de faptul că nu mai putea interacționa cu cei dragi, nu mai putea avea un contact fizic cu aceștia, cu prietenii și, desigur, să se bucure de tot ceea ce ne oferă Dumnezeu prin prezența noastră în natură. Pentru că așa am fost creați, să ne bucurăm de prezența fizică a celor din jurul nostru. 

Să știți că – sigur, la o altitudine mult mai profundă – ar trebui să căutăm, atunci când venim la biserică, prezența lui Dumnezeu, să ne decuplăm de toate grijile care într-un fel ne destabilizează și ne fură liniștea interioară, și să ne așezăm în starea aceasta de liniște, de seninătate, de bucurie și de lumină sufletească. Acesta este rostul rugăciunilor pe care noi le săvârșim în Biserică. 

Să ne ajute Domnul să dăm dovadă, fiecare dintre noi, cei ce ne aflăm în oastea lui Hristos, de credibilitate, de cinste, și mai ales să fim oameni ai credinței într-o lume în care valorile sunt undeva periferizate și în care omul și societatea din care facem parte și-a cam pierdut busola.