Vineri, 11 noiembrie 2022, când Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” din municipiul Vaslui.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și preoții parohi Constantin Pârcălabu și Florin Pârcălabu.

La slujbă au fost prezenți, pe lângă credincioși, și preoții din cuprinsul Protopopiatului Vaslui, Sfânta Liturghie prefațând conferința semestrială de toamnă a clericilor din această protoierie.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a făcut referire la resorturile interioare ale Sfântului Mare Mucenic Mina, care au făcut ca mărturisirea lui despre Hristos să fie autentică și credibilă:

«Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 10, 32)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre cinstire pe unul dintre mucenicii Bisericii lui Hristos – Sfântul Mare Mucenic Mina. În sinaxarul dedicat acestui sfânt ni se spune că înainte de a-și asuma mărturisirea credinței în Hristos, a petrecut în postire, rugăciune și foarte multă asceză.

Noi credem că a-L mărturisi pe Hristos presupune doar a vorbi despre El. Sfântul Mare Mucenic Mina face legătura între asceză, rugăciune, postire și mărturisirea lui Hristos.

Nu putem să ne asumăm mărturisirea lui Hristos, mai ales într-o lume ostilă față de învățătura Bisericii, dacă nu suntem și nevoitori, postitori și rugători; mărturisirea noastră nu va fi una care să schimbe viețile celor cu care noi ne intersectăm, nu va avea energia de a disloca anumite inerții din sufletele celor care mai au prejudecăți față de Biserică.

Prin rugăciune și asceză, mărturisirea noastră va căpăta consistența și energia care să-i determine pe cei care ne ascultă să simtă, în adâncul inimii lor, că Hristos este, cu adevărat, centrul vieții noastre. O asemenea mărturisire va schimba viețile oamenilor și ne va da curaj, așa cum a avut acest mare mucenic al Bisericii lui Hristos.

În Sinaxar ni se spune că, după perioada de rugăciune, de postire și asceză, Sfântul Mare Mucenic Mina s-a dus în mijlocul închinătorilor la idoli. El, unul singur, un minoritar, s-a dus în mijlocul unei majorități care Îl ura pe Hristos și nu voia să audă de El.

Sfântul Mare Mucenic Mina își asumă acest curaj, aidoma Sfântului Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic al Bisericii lui Hristos. Sfântul Arhidiacon Ștefan se afla în fața iudeilor, și a avut curajul să vorbească despre Hristos, Cel răstignit și înviat, fapt care a atras după sine omorârea cu pietre (martirajul său). Însă, înainte de martiraj, Sfântul Arhidiacon Ștefan s-a rugat pentru călăi – așa cum au făcut toți mucenicii lui Hristos.

Puterea de a se ruga pentru cei care le erau călăi, pentru tiranii vieții lor, vine din faptul că în mucenici locuia Hristos, Care le dădea puterea de a se ruga pentru vrăjmași. Însuși Hristos, pe Cruce, S-a rugat pentru cei care L-au batjocorit, L-au calomniat, L-au persiflat, L-au jignit și au crezut, în iluzia lor, că Îl pot omorî.

Hristos, pe Cruce, în chinuri cumplite, în suferințe (fața Lui – așa cum ne spune Prorocul Isaia – era plină de suferință și de durere), I-a spus Tatălui Ceresc: „Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac!”.

A-L mărturisi pe Hristos presupune, pe lângă asceză, și o iubire deosebită, o formă de dăruire integrală lui Hristos. Martirii nu au pus nimic mai presus de Hristos, nimic din ceea ce ține de lumea aceasta – nici pregătirea lor profesională, nici inteligența, nici familia – absolut nimic.

Sfântul Nicolae Cabasila ne spune că „martirii mergeau la moarte nu din curaj, ci din iubire desăvârșită față de Hristos”. Și noi putem înțelege lucrul acesta, pentru că, fiecare în parte, am fost puși într-o situație în care să ne dovedim proba iubirii noastre, prin jertfă, prin dăruire față de cel pe care îl iubim în mod deosebit.

Nu a trebuit să ne consilieze absolut nimeni și să ne spună ce ar trebui să facem, ca noi să fim cu adevărat dedicați celui pe care îl iubim, și care are mare nevoie de atenția noastră, de suportul nostru spiritual și material. Am făcut-o într-o formă extraordinar de naturală, cu o curgere atât de firească, pentru că în inima noastră era dragostea, iar dragostea este cea care susține capacitatea de jertfă (de dăruire) – când nu mai punem nimic din cele ale noastre (problemele sau frământările), mai presus de dăruirea pe care vrem să o manifestăm față de cel care are nevoie de noi.

Așa au trăit mucenicii, dar la o scară mult mai profundă, mai înaltă și mai intensă. Ei mergeau la moarte ca la nuntă. Pentru ei, moartea nu era un pericol, nu constituia o sursă de frică, ci, dimpotrivă, de bucurie, că se întâlnesc cu Hristos, Cel care locuia cu adevărat în inima lor, nu era o simplă idee sau o adeziune pur euforică, sentimentală.

Pentru martiri, Hristos însemna carnea și sângele lor, viața lor. A renunța la Hristos, pentru martiri, coincidea cu a renunța la ei înșiși. Nu puteau să facă lucrul acesta, indiferent la câte suplicii au fost supuși mulți dintre ei, suplicii care aveau intenția de a găsi o mică fisură în „cetatea” dragostei și a credinței în Hristos, pentru ca ei să se lepede de El, să renunțe, să-L trădeze.

Nu au reușit, pentru că dragostea din sufletele mucenicilor era incasabilă, așa cum este dragostea din sufletele fiecăruia dintre noi – nu poate fi zdrobită de nimic. Dacă este zdrobită, înseamnă că nu mai este dragoste, este ceva cu un conținut foarte firav, o euforie, un sentimentalism ieftin.

Dragostea rămâne în inima omului și nu o poate smulge nimeni, niciodată. Aceasta este sursa și energia care ne va ajuta să vorbim despre Cel pe care Îl iubim, așa cum au făcut-o mucenicii.

Dacă noi ne asumăm o viață de rugăciune, de asceză, de trăire adâncă a credinței noastre, vom avea și resursele necesare pentru a-L mărturisi pe Hristos, atunci când se impune acest lucru.

Preasfinția Sa a vorbit despre faptele care contravin mărturisirii lui Hristos și despre maniera în care putem să trădăm Biserica Sa:

Din nefericire, în multe situații, atitudinea pe care o avem, gândurile și vorbele pe care le exteriorizăm, nu constituie o mărturisire a lui Hristos, nu arată faptul că iubim Biserica lui Hristos. Dimpotrivă, în anumite situații, atitudinile și modul de a ne comporta ne dau un indiciu că suntem niște trădători.

Nu în zadar a spus Hristos că „dușmanii sunt casnicii tăi”, pentru că, întotdeauna, cei care trădează sunt cei din interior. Vrăjmașul care este la distanță o va face în orice moment va prinde ocazia, însă nu are acces la ceea ce este mai personal.

Cine L-a trădat pe Hristos? L-au trădat cărturarii și fariseii? Nicidecum. Ei nu au făcut altceva decât să țină cont de consecințele trădării și să meargă până în capăt, cerând autorităților locale ca Hristos să fie răstignit.

Apostolii erau ai lui Hristos, făceau parte din cercul Lui intim, L-au văzut Cine este (ei singuri vorbeau între ei și mărturiseau că este Dumnezeu-Omul). Cu toate acestea, unul dintre Apostoli a fost cel care L-a trădat pe Hristos.

Și noi, ca ucenici ai lui Hristos, fiecare în parte – slujitori sau credincioși – trebuie să fim cu mare luare aminte, ca nu cumva cele pe care noi le spunem, gândindu-ne că ne răzbunăm asupra cuiva, să constituie o sursă de sminteală, de trădare a fidelității noastre față de Domnul.

Viața imorală, ipocrizia, falsitatea, constituie, toate, o trădare a lui Hristos. Adevărata mărturisire este cea în care noi ne asumăm gândirea lui Hristos, simțirea Lui, suntem atenți cum S-ar fi comportat Domnul într-o situație care vine asupra noastră – ce ar fi făcut Hristos?

Sfântul Mare Mucenic Mina, cel care L-a iubit atât de mult pe Hristos, să ne inspire, pe fiecare în parte, să avem capacitatea de a simți, în adâncul ființei noastre, că El este centrul vieții noastre și că nimic din lumea aceasta nu are întâietate față de Cel care S-a răstignit pentru noi.

Doar în felul acesta, ne va inspira Dumnezeu și ne va ajuta, pe fiecare în parte – mai ales în lumea aceasta, atât de delicată și de complicată pe care o trăim – să avem o atitudine autentică de mărturisire a lui Hristos.

După Sfânta Liturghie a urmat, în sala de ședințe a Protopopiatului Vaslui, Conferința semestrială de toamnă a preoților din protopopiat, cu tema „Rugăciunea în viața preotului: întâlnire continuă și cunoaștere a Celui slujit”.