Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Adrian Chirvasă şi părintele paroh Liviu Drăgan.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Ierarhul Huşilor, evidenţiind smerenia Maicii Domnului, a vorbit despre puterea acestei virtuţi de a transfigura viaţa omului:

«Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile». (Luca 1, 48)

„Maica Domnului ne dă mărturie, în cântarea pe care a rostit-o imediat după ce s-a întâlnit cu verișoara sa, Elisabeta, despre motivul pentru care Dumnezeu a găsit potrivit să vină să se zămislească din pântecele ei. Dumnezeu S-a uitat spre smerena ei: «a căutat spre smerenia roabei Sale».

Astfel, Domnul Şi-a făcut lăcaş, biserică sfinţită, din trupul preacurat al Fecioarei Maria.

Toţi cei care suntem angajaţi în a trăi o viaţă creştină autentică, conform cu ceea ce ni se cere în Evanghelie, dorim ca Dumnezeu să vină în inima noastră, să îşi facă loc în viaţa noastră.

Prin Taina Sfântului Botez, trupul nostru a devenit «biserică» a lui Dumnezeu.

Din cauza păcatelor, credinţa noastră, căldura dragostei noastre s-a răcit, iar noi ne-am depărtat.

Dacă vrem să Îl aducem în inima noastră şi să locuiască acolo, este nevoie să fim smeriţi. Aşa ne învaţă Maica Domnului.

Smerenia Îl atrage pe Dumnezeu în viaţa noastră. Un om smerit este foarte bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Un om smerit te odihneşte. Dacă stai în preajma lui, primeşti linişte.

Hristos, Dumnezeul-Om ne-a învăţat, cel mai minunat, calea smereniei. El, Dumnezeu fiind, S-a smerit în faţa noastră, întrupându-Se, răstignindu-Se şi înviind pentru mântuirea noastră. Pe toate le-a făcut din smerenie”.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a evidenţiat faptul că cei stăpâniţi de patima opusă smereniei, mândria, îşi manifestă, cu vizibil disconfort, atitudinea refractară faţă de faptele izvorâte din credinţă:

„Smerenia nu numai că dăruieşte pace şi linişte, dar ea şi deranjează. Îi deranjează pe cei foarte mândri.

Aşa i-a deranjat pe cărturari şi pe farisei. Ei nu puteau să Îl înţeleagă pe Hristos, să Îi inţeleagă misiunea. Mândri fiind, când vedeau smerenia Domnului, se tulburau. Îl calomniau, inventau tot felul de minciuni, pe care le puneau pe seama lui Hristos.

Şi astăzi se întâmplă la fel.

Cu cât veţi vedea oameni năpustindu-se asupra celor smeriţi, care vor să îşi trăiască credinţa autentic, este semn că sufletul acelora este bolnav de mândrie.

Domnul ne spune, în Epistola Sfântului Iacov 4, 6 şi 10: «Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa».

Continuă apoi, învăţându-ne ce înseamnă să fim smeriţi, ce înseamnă să fim binecuvântaţi de Dumnezeu cu acest har: «Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător»”.

Din păcate, trăim într-o lume domniată de oameni mândri. Aceştia caută, cu orice preţ, să fie în centrul atenţiei şi să fie lăudaţi, să li se recunoască meritele.

Dumnezeu ne învaţă că omul smerit este cel care face toate lucrurile în taină.

Desigur, a fi smerit nu înseamnă a nu mărturisi despre binefacerile pe care Dumnezeu le aduce în inima ta.

Omul mândru vorbeşte foarte mult şi făptuieşte puţin. Omul smerit vorbeşte puţin şi făptuieşte foarte mult.

Faptele sunt cele care vorbesc la cel smerit, ele sunt adevărata lui predică.

Există o prevalenţă a faptelor în detrimentul cuvintelor.

Pentru omul mândru, vorbele sunt pe primul plan, promisiunile deşarte, cele care nu au niciun corespondent cu concreteţea faptelor.

Când îi auziţi pe unii, care se dovedesc, desigur, ipocriţi, că cer Bisericii să nu mai facem caz de activităţile pe care le punem în slujba oamenilor, să nu îi credeţi, căci sunt mincinoşi. Dacă nu le-am face cunoscute, tot ei vor zice că Biserica nu face nimic.

A fi smerit nu înseamnă să fii un om prost. A fi smerit înseamnă ca faptele tale să fie cele care vorbesc. Să ai acoperire prin faptele tale.

Omul mândru doar se laudă, cârteşte, nemulţumit întotdeauna de faptele pe care le face altcineva.

Omul bolnav de mândrie vede mândrie şi acolo unde nu este mândrie. El vede ceea ce este în el.

Dacă, într-un examen de sinceritate a conştiinţei, simte smerenia celui pe care nu-l simpatizează, va începe să îl calomnieze gratuit, fără niciun fel de fundament”.

La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit părintelui Liviu Drăgan, cu ocazia ieşirii la pensie a acestuia, pentru activitatea pastorală desfăşurată pe parcursul celor 40 de ani de slujire preoţească, evidenţiind rolul prezenţei şi lucrării preotului în mijlocul comunităţii creştinilor.