Alături de preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Marius Cătălin Antohi și părintele paroh Daniel Petcu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a explicat de ce, in textele liturgice, Maica Domnului este comparată cu „pământul făgăduinței”:

«Bucură-te, ceea ce ești pământul făgăduinței!» (Stih din icosul al VI-lea al Acatistului Bunei Vestiri)

Ne găsim într-o perioadă liturgică de o frumusețe și profunzime aparte, pentru că în aceste zile, premergătoare marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, seară de seară, ne străduim să îi dăruim cinstirea cuvenită celei care L-a adus pe Dumnezeu-Fiul printre noi oamenii.

Așa cum noi manifestăm o dragoste deosebită față de cele care ne-au dăruit viață, mamele noastre, și cărora le datorăm atât de multe, la fel, și cu o intensitate mult mai mare, se cuvine să o cinstim pe Maica lui Hristos, cea care este «mai cinstită decât heruvimii, și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii».

Maica Domnului este făptura cea mai curată, cea mai smerită și plină de virtuți. De aceea Dumnezeu, în planul și intenția Sa, a ales drept sălaș și loc de zămislire pe Fecioara curată din Nazaretul Galileei.

Imnografia liturgică încearcă să ne ajute să înțelegem această taină a Maicii Domnului, profilul său duhovnicesc. Sunt foarte multe metafore și comparații pe care imnografii le folosesc pentru a ne ajuta să înțelegem această taină. Într-una din acestea este numită «pământul făgăduinței».

Cei care suntem obișnuiți cu textele Scripturii realizăm ce a însemnat pentru evrei călătoria înspre Pământul Făgăduinței, Țara Canaanului. Ei au ieșit de sub robia egiptenilor, călătorind spre un pământ pe care Dumnezeu l-a promis, un pământ de bunăstare, de multă binecuvântare și bucurie.

În vorbirea curentă a intrat sintagma „pământul făgăduinței” atunci când vrem să descriem un loc deosebit de frumos, liniștit și cu multă pace, despre care spunem că, în el, „curge lapte și miere” – este bunăstare.

Evreii au fost foarte fericiți în momentul în care au ajuns în Țara Canaanului, în pământul făgăduinței, chiar dacă au trebuit să suporte pribegia, exilul, foametea și răutatea popoarelor cu care s-au intersectat.

În momentul în care au ajuns în pământul făgăduinței, ei au primit binecuvântarea lui Dumnezeu. Au avut un țel, o motivație, ceea ce i-a ajutat să treacă cu ușurință prin toate încercările ce le-a implicat pribegia dinspre Egipt spre Țara Făgăduinței.

Maica Domnului întruchipează «pământul făgăduinței». Odată cu venirea ei în lume s-a încheiat călătoria omului în căutarea lui Dumnezeu. Venirea ei în lume a coincis cu pregătirea venirii Mântuitorului printre noi oamenii.

Ea este ca un «pământ al făgăduinței» pentru că L-a zămislit, ca Om, pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care dă toată binecuvântarea, liniștea și pacea omului însetat de acestea.

Ierarhul Hușilor a afirmat că liniștea și așezarea sufletească dobândite prin rugăciune sunt precum „pământul făgăduinței”:

Ori de câte ori ne rugăm Maicii Domnului suntem în «pământul făgăduinței», oricât de vitregă ne-ar fi viața și prin oricâte încercări am fi nevoiți să trecem. Un pământ al făgăduinței în care nu predomină bunăstarea materială – cum era în Țara Canaanului – ci în el ne bucurăm de bunăstare spirituală, de liniște.

Oricât de multe am avea din punct de vedere material, oricât de îndestulați am fi, dacă nu avem acel dram de liniște în suflet, nu ne putem bucura de nimic.

Maica Domnului a fost numită «pământul făgăduinței» pentru că în ea se împlinesc toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut omului. Cea mai mare dintre ele este făgăduința că va veni Dumnezeu-Fiul, întrupat, și-l va scoate pe om din robia păcatului, dăruindu-i pământul făgăduinței al Împărăției cerurilor, prin Învierea Sa.

Să căutăm, după posibilitățile noastre sufletești, să o avem pe Maica Domnului cât mai mult în preajma noastră, prin rugăciune și prin asumarea virtuților pe care ea le-a avut: smerenia, ascultarea de Dumnezeu și capacitatea de  a adânci în inima ei toate cuvintele Lui.

În Evanghelia după Sfântul Luca ni se spune că Maica Domnului «aduna în inima ei toate cuvintele lui Hristos». În limba greacă, termenul folosit pentru această stare a Maicii Domnului care, în tăcere, adâncea cuvintele lui Dumnezeu, presupune și faptele, întâmplările, tot ceea ce săvârșea Hristos.

Adâncind cuvintele lui Hristos, putem deveni un pământ al făgăduinței, al bunăstării spirituale, un loc al iniștii, al bucuriei și al păcii.