Alături de Preasfinția Sa, din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele Vladimir Beregoi, consilier economic și social misionar al Episcopiei Hușilor.

În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a dezvoltat una din realitățile cu care ne confruntăm fiecare, și anume oboseala de natură sufletească, psihologică:

„Hristos ne încredințează că atunci când noi obosim, mai ales din punct de vedere sufletește, El este adevărata și unica odihnă pentru noi. Sunt nenumărate motive pentru care noi decidem să ne obosim sufletește. Păcatul, când acceptăm să vină în viața noastră, este cel care ne epuizează, ne vlăguiește toate energiile spirituale.

Un om care acceptă păcatul, sub toate formele lui, este un om care decide să devină obosit. Astăzi se vorbește foarte mult despre oboseala psihică, despre tensiunea care este în fiecare suflet. Tensiunea sau oboseala psihică este generată fie de faptul că suntem prea acaparați de cele ale lumii de astăzi, fie am intrat în caruselul grijilor vieții acesteia, fie avem gânduri în mintea noastră care instaurează o lume paralelă cu cea de lângă noi. Obosim tot din cauza noastră, pentru că nu reușim să ne găsim momentele de răgaz, momentele de refugiu din calea a tot ceea ce înseamnă zgomot, rumoare, vânzoleală, din calea a tot ceea ce ne poate fura liniștea lăuntrică.”

Părintele Episcop Ignatie a radiografiat starea lăuntrică a omului modern, caracterizată de multă dezordine interioară și neliniște:

„Trăim un paradox: dispunem de foarte multe facilități, din toate punctele de vedere, comunicăm mult mai ușor, ne folosim de tot ceea ce ne oferă tehnologia în casele noastre. În ciuda acestor facilități și beneficii pe care ni le oferă tehnica, noi tot suntem oameni obosiți. Nu mai reușim să găsim timpul de care să ne bucurăm, pentru sufletul nostru.

Explicația o putem intui: în primul rând este dezordinea din noi înșine. În general, avem tendința de a da vina pe factori externi: că trăim într-o lume rapidă, că timpul este mult mai comprimat. Găsim nenumărate motive externe. Întotdeauna externe!  Aproape niciodată nu reușim să intrăm în noi înșine și să vedem dacă nu cumva acolo este disfuncționalitatea, dacă nu cumva suntem într-o stare de avarie spirituală și poate avem nevoie de „revizie tehnică sufletească”. Cred că aici este sursa tuturor neliniștilor cu care ne confruntăm și care generează în sufletul nostru o stare de oboseală. Oboseala psihică atrage după sine o stare de surescitare, de nervozitate perpetuă. Nu mai avem răbdare, iar fără răbdare, nu mai avem limpezimea minții care să ne ajute să luăm deciziile cele mai înțelepte pentru înfrumusețarea sufletului și a calității  vieții spirituale.

Este o mică radiografie a omului de astăzi, obosit, chinuit de propriile sale griji, unele reale, iar altele inventate, formând un univers total paralel cu ceea ce este în realitate, fără niciun corespondent cu faptele concrete. Ne chinuim foarte mult! Nu mai avem răgazul să ne rugăm, să medităm și să fim atenți cum ne derulăm firul sensului vieții noastre.”

Ierarhul Hușilor a arătat că, indiferent de multitudinea ofertelor de câștigare a echilibrului sufletesc, Hristos ne oferă soluția reală pentru lipsa noastră de odihnă și sens:

„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi!” (Matei 11, 28). Pericopa evanghelică de astăzi ne dă soluția: Hristos este adevărata noastră odihnă! Oricât am alerga și am căuta tot felul de tertipuri de natură psihologică, tot felul de remedii pentru a ne găsi liniștea, Hristos este singura sursă de pace și de odihnă pentru fiecare dintre noi. Nimeni nu ne poate dărui această stare de odihnă a sufletului, așa cum ne-o poate dărui Hristos. De ce? Pentru că Hristos este pacea însăși, este însăși odihna. În Hristos nu este nici cel mai mic firicel de păcat. El este pacea noastră! Oricât de dibaci ar fi cineva din punct de vedere psihologic, oricâte strategii ar încerca să ne pună la îndemână pentru a ne găsi liniștea sufletului, toate au în spatele lor un om care este atins de păcat. Oricât de mic ar fi acest păcat în sufletul aceluia, nu poate să dea liniștea cea adevărată, așa cum o dă Dumnezeu. Unde nu este păcat, este liniște, bucurie. Unde este păcat, este multă dezordine și risipire. Nu mai reușim să găsim unitatea propriei noastre ființe pentru că este atinsă de morbul acesta al diviziunii.”

Totodată, Printele Episcop Ignatie a explicat că, în pofida facilităților de comunicare de care dispunem, starea de neliniște și gol interior se agravează atunci când nu recunoaștem că sursa problemelor este în noi înșine:

„Oboseala psihică, sufletească, este mult mai greu de îndurat decât cea fizică. De multe ori ea se răsfrânge și asupra trupului, transmițându-i multe disfuncționalități.

Dacă am reuși să ne găsim momentele de răgaz atunci când suntem în vâltoarea multor neliniști, dacă ne-am ruga, am fi mult mai liniștiți și am avea mai multă pace.

Avem atâtea variante de a ne vorbi unii altora, practic nu mai există distanțe, și cu toate acestea, noi nu reușim, în urma comunicării și a facilităților de care dispunem, să fim mai profunzi unul față de celălalt, să instaurăm o stare de comuniune deplină. Dimpotrivă, se creează mai multe prăpăstii între noi. Nimic din afara noastră nu este de vină, ci noi înșine suntem purtătorii stării de debusolare și neliniște. Grav este că îi contaminăm și pe cei din jur. Neliniștea este mult mai contagioasă decât altă boală și face multe ravagii și în sufletul celui de lângă noi.”

La final, Preasfinția Sa a arătat că sfinții, precum Sfânta Teodora de la Sihla, s-au regăsit total în chemarea Domului Hristos: „veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi”:

„Sfânta Teodora a trăit acest cuvânt al lui Hristos în toată deplinătatea și frumusețea lui. S-a dezbărat de păcat, pentru că știa că păcatul este marea sursă de neliniște. Asemenea daruri revarsă Dumnezeu celor care caută odihna în El. Oricât de bun ar fi cineva, nu poți găsi liniștea așa cum o găsești în Hristos. O găsești în sfinți, pentru că în ei este plinătatea trăirii în Hristos, este Hristos în viața lor. Ei ne pot da această odihnă după care tânjim, care vine tot de la Domnul, este darul Lui.”