În după-amiaza zilei de miercuri, 7 noiembrie a.c., Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, înconjurat de un numeros sobor de preoţi, a oficiat slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din municipiul Vaslui.
Din soborul de slujitori au făcut parte şi părinţii consilieri eparhiali Vladimir Beregoi şi Cosmin Gubernat, precum şi părintele protopop Adrian Chirvasă şi părintele paroh Ioan Bârsan. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Sfântul Grigorie Palama”.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre prezenţa îngerilor în viaţa noastră:
„Consider că această sărbătoare închinată îngerilor este providenţială. Aceasta deoarece, pe măsură ce noi devenim hipermaterialişti, pierdem acest simţ, această vedere spirituală, care ne ajută să simţim prezenţa nevăzută a îngerilor în propria viaţă.
Noi spunem că această credinţă - că viaţa ne este protejată de un înger - este destinată copilaşilor, însă pe măsură ce creştem nu mai avem această intuiţie, această intimitate cu îngerul primit în Taina Sfântului Botez. (...)
Este important ca noi să avem această vedere spirituală, acest rafinament spiritual de a simţi prezenţa îngerului păzitor. Aşa cum un om bun devine frumos la suflet pentru că el încearcă să-şi spiritualizeze viaţa, să se înduhovnicească.”
„Pe cel care îţi face binele, pe cel care te înconjoară întotdeauna cu gânduri pozitive, îl poţi numi îngerul tău.”
„Omul, pe măsură ce îşi asumă virtuţile, valorile Evangheliei, devine un om frumos, spiritualizat, un om în care simţi că locuieşte prezenţa lui Dumnezeu. Devine un om care ştie să nu răspundă la răutate cu răutate, care ştie să-l cinstească şi să-l ajute pe semenul său, un om care ştie să se roage. Într-un fel, putem spune că astfel de oameni duhovniceşti sunt ca nişte îngeri în lumea aceasta. Pe cel care îţi face binele, pe cel care te înconjoară întotdeauna cu gânduri pozitive, îl poţi numi îngerul tău. Această sărbătoare constituie un bun prilej pentru fiecare dintre noi să ne aducem aminte că trebuie să fim oameni –îngeri- pentru cei de lângă noi!
Pasiunea îngerilor, a celor care stau în preajma lui Dumnezeu, este Lumina! (...) Mândria, urâtul, gândul de a fi cu orice preţ superior faţă de cel de lângă tine, de a-l domina, este un gând drăcesc, te schimonoseşte, te desfigurează, te dezumanizează. Te cobori la un nivel în care nimeni nu te mai poate recunoaşte.
Îngerul stă discret în preajma ta, îţi insuflă binele. Ar fi extraordinar ca şi noi să fim ca aceştia, mici îngeri faţă de cei din jur. Pasiunea noastră de suflet să fie lumina şi bucuria împărtăşită celor din jurul nostru!”
La finalul slujbei, Ierarhul Huşilor a mulțumit tuturor pentru prezenţă, şi în special domnului Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Judeţean Vaslui, domnului primar Vasile Pavăl şi domnului subprefect Mircea Gologan.
Totodată, a evidenţiat deschiderea pe care domnul preşedinte Dumitru Buzatu o manifestă în sprijinirea proiectelor social-culturale ale Bisericii, inclusiv pentru susținerea proiectului „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Vaslui”, la care au participat peste o mie de tineri, proiect cu un deosebit impact misionar, atât pe plan local, cât şi la nivel național. În acest sens, în semn de recunoştinţă, i-a dăruit o icoană reprezentându-l pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.