În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Huşilor a explicat de ce duminica aceasta a fost numită „a Izgonirii lui Adam din Rai”:

„De ce Biserica a considerat că este potrivit să pună în începutul Postului Mare această duminică în care ne este adus aminte faptul că prin păcat nu facem altceva decât să trăim această condiţie de exilaţi, de izgoniţi în raiul lui Dumnezeu?

Răspunsul îl găsim în cartea de slujbă a Triodului. Prin slujbele din această perioadă nu facem altceva decât să conştientizăm statutul nostru de exilaţi şi să retrezim în noi starea de trezvie, de dor şi de nostalgie după raiul pe care l-am pierdut.

Adam şi Eva, din neascultare, s-au înfruptat din pomul cunoştinţei binelui şi răului despre care Dumnezeu le-a spus să nu mănânce, căci în clipa când vor mânca, vor muri negreşit. Diavolul, care vine întotdeauna în contrasensul vieţii noastre duhovniceşti, care întotdeauna vrea să intre în coliziune cu noi, să ne pună în dificultate în relaţia noastră cu Dumnezeu, le spune protopărinţilor Adam şi Eva că nu este nicio problemă dacă mănâncă din acel pom. Astfel, Adam şi Eva au intrat în cursa diavolului şi au mâncat. Diavolul este extrem de seducător, în sensul că te dirijează spre distrugerea vieţii tale spirituale, el nu vine să îţi propună lucruri care să nu fie atractive.

Ce s-a întâmplat cu Adam şi Eva? Au început să se ascundă de Dumnezeu . Ascunderea de Dumnezeu este vecină cu negarea lui Dumnezeu.”

În continuare, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre efectele păcatelor în viaţa noastră, ca cele ce generează depărtarea şi ascunderea de Dumnezeu:

„Când lăsăm păcatul să pătrundă în viaţa noastră, ne ascundem de Dumnezeu, am vrea să nu ne vadă în toată urâţenia spirituală pe care ne-am asumat-o si care este o consecinţă a deciziilor noastre proprii, a libertăţii, căci Dumnezeu ne-a creat cu libertate. (...) Ne întristăm foarte tare când Dumnezeu nu ne găseşte. Căci ne ascundem câteodată aşa de bine încât Dumnezeu nu ne găseşte. Nu că nu ar ştii unde suntem, dar Dumnezeu respectă propria noastră libertate. Ne putem ascunde de noi înşine, şi o facem copios, încercăm să ne mascăm, să ne ascundem păcatele. Ne ascundem extraordinar de bine şi de cei din jurul nostru, ne mascăm, ca nu cumva să părem în faţa lor ceea ce suntem cu adevărat. Am vrea să părem ceea ce nu suntem, ceea ce ne-ar conveni să gândească cel de lângă noi, cu alte cuvinte, ne confecţionăm o imagine în mod fals despre noi înşine. Acest lucru se întâmplă când noi păcătuim! Încercăm să părem ceea ce nu suntem! Aşa s-a întâmplat şi cu Adam, când Dumnezeu l-a întrebat: „Adame, unde esti!”

Neascultarea lui Adam şi a Evei a atras după sine o ruptură faţă de Dumnezeu. Nu mai doreau să-L vadă pe Dumnezeu sau să vorbească cu El. Acest lucru îl pierdem ori de câte ori păcătuim! Nu mai avem capacitatea de a-L vedea pe Dumnezeu şi de a vorbi cu El.”

De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat că în perioada Postului Mare avem şansa  de a recâştiga raiul în inima noastră:

„Prin perioada Postului Mare nu facem altceva decât să luptăm pentru a ni se ascuţi vederea duhovnicească, pentru a ni se ascuţi auzul duhovnicesc, pentru a-L vedea şi auzi pe Dumnezeu. Acest lucru îl facem prin post.

Duminica aceasta ne aminteşte că suntem într-un exil spiritual. Exilul acesta ne ţine departe de Domnul. Când eşti în exil, eşti un om înstrăinat. Îţi este dor e tot ceea ce înseamnă acasă. Dumnezeu ne atenţionează că acest exil înseamnă pierderea raiului. (...) Orice fel de plâns al nostru este un plâns după o frumuseţe pe care am pierdut-o. Plângem după un om drag, plângem după lucrurile frumoase pe care le pierdem. Putem însă să pierdem lucruri mult mai frumoase şi după care nu mai tânjim. Câţi dintre noi trăim această condiţie de exilaţi şi să plângem ori de câte ori păcătuim, căci de fapt noi am diminuat frumuseţea raiului din sufletul nostru?

Ori de câte ori păcătuim noi ne autoexilăm, repetăm păcatul lui Adam, nu vrem să-L vedem pe Dumnezu, nu vrem să vorbim cu El. (...) Postul este o datorie a fiecărui creştin. Numai prin post avem şansa de a câştiga raiul în inima noastră.”

În cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Parohia Ursoaia, Preasfinţitul Părinte Ignatie a hirotonit întru preot pe diaconul Rareş Bădărău, noul paroh al acestei comunităţi.