În după-amiaza zilei de joi, 24 decembrie 2020, în Ajunul Crăciunului, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală din Huși.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre semnificația teologică a Sărbătorii Nașterii Domnului:

„Liturghia din Ajun de Crăciun are o semnificație aparte. În vechime, ea se săvârșea noaptea, exact ca și Liturghia din noaptea de Paști.

În cadrul Vecerniei au fost citite mai multe Paremii - pasaje din Vechiul Testament - care au rolul de a ne așeza, cu adevărat, în profunzimea a ceea ce semnifică, din punct de vedere teologic, Nașterea după Trup a Domnului Hristos.

Părinții Bisericii, în omiliile lor la acest Praznic Împărătesc, au un laitmotiv teologic.

Fiul lui Dumnezeu, prin Întrupare, rămâne ceea ce era, Dumnezeu deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și devine ceea ce nu era, Om desăvârșit. Și-a asumat, prin Întrupare, firea umană, exceptând păcatul.

Aceste Paremii ne spun că Nașterea Domnului este noua creație a omului. Șirul Paremiilor începe cu primul capitol al Facerii, care ne vorbește despre crearea lumii și a omului. Hristos, prin Nașterea Sa, din Preasfânta Fecioară Maria, recreează lumea. Prin Întrupare, Dumnezeu-Fiul vine în comuniune maximă cu omul. Nicio altă formă de comuniune nu putea să fie mai autentică și mai desăvârșită decât cea prin Întrupare.

Dacă în Vechiul Testament, Dumnezeu le vorbea oamenilor prin proroci, prin oamenii sfinți, odată cu Întruparea Sa, vine El Însuși să grăiască omului. Firea dumnezeiască se unește cu firea omenească în unicul Ipostas – unica Persoană – al Logosului.

Toți cei care se pregăteau să fie botezați în seara de Crăciun, prin botez erau recreați. Erau repuși în intimitate maximă cu Hristos. El devenea centrul vieții lor. Se năștea în inima lor și devenea adevăratul lor Împărat. Din păcate, am pierdut semnificația acestei Liturghii”.

«Veniţi să ne bucurăm de Domnul, cunoscând taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii, iar eu mă împărtăşesc din dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare. Că Chipul cel neschimbat al Tatălui, pecetea veșniciei Lui, înfățișare de rob primește, ieșind din Maica ce nu știe de nuntă, nesuferind schimbare!» (Stihiră a Vecerniei Naşterii Domnului)

„Stihira aceasta este foarte profundă. Ea ne spune că suntem martorii măreței Taine a venirii lui Dumnezeu printre oameni.

Odată cu venirea iubirii însăși printre oameni, zidul cel despărțitor – cel care s-a interpus între om și Dumnezeu, în urma neascultării lui Adam – s-a surpat prin Întrupare. La fel, sabia cea de foc a fost înlăturată, iar heruvimul nu mai păzește pomul vieții, care, acum,  este însuși Hristos, Cel care ni se dăruiește nouă hrană, sub chipul pâinii și al vinului, în Sfânta Împărtășanie.

Unul din darurile dumnezeiești ale acestui eveniment al Întrupării este faptul că noi oamenii ne putem împărtăși, la modul plenar, de dulceața comuniunii din Rai, de care s-a bucurat Adam până în momentul în care, din pricina neascultării, a pierdut această savoare.

Prin Nașterea Fiului în această lume, Dumnezeu – ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur - a coborât pe pământ, ca omul să se urce la cer”.