În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a arătat că în Sfânta Liturghie ni se amintește că, în slujbă, noi trebuie să ne comportăm ca îngerii:

«Mai marilor voievozi ai lui Dumnezeu, slujitori ai dumnezeieştii slave, povăţuitori ai oamenilor şi căpetenii ai îngerilor, cereţi pentru noi ceea ce este de folos şi mare milă, ca nişte mai mari voievozi ai celor fără de trup» (Condacul Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil)

Probabil ați constatat că ori de câte ori participăm la Sfânta Liturghie, noi îi închipuim, aici pe pământ, pe îngerii din cer. Este slujba care subliniază, prin excelență, acest adevăr. Sunt câteva momente precise care fac referire și ne aduc aminte că noi trebuie să conștientizăm că la Sfânta Liturghie trebuie să ne comportăm ca îngerii. 

Primul moment este cel de la procesiunea cu Sfânta Evanghelie, când preotul sau episcopul rostește o rugăciune în care îi cere lui Dumnezeu ca intrarea slujitorilor în Sfântul altar să fie împreună sau deodată cu intrarea îngerilor, cu ceea ce ei săvârșesc în ceruri. Este chiar momentul în care preotul are Sfânta Evanghelie în mâinile sale.

Apoi este momentul rugăciunii rostite de preot, dinainte de cântarea „Sfinte Dumnezeule...” În aceasta se afirmă faptul că noi cântăm „Sfinte Dumnezeule...” și cerem să fie binecuvântată de Domnul așa cum îngerii, în ceruri, Îl laudă și Îl slăvesc pe Dumnezeu.

Al treilea moment, care este și mai explicit că noi ne asemănăm cu îngerii, aici pe pământ, prin participarea la Sfânta Liturghie, este cântarea Heruvicului: „Noi care pe heruvimi tainic închipuim....”. Toți cei din biserică închipuie pe îngeri.

Ultimul moment este cel din cadrul Anaforalei liturgice. Este momentul în care noi Îi cerem lui Dumnezeu să se pogoare Duhul Sfânt peste darurile de pâine și vin de pe Sfânta Masă, care să fie preschimbate în Trupul și Sângele lui Hristos, cu care să ne împărtășim. Este vorba de cântarea „Sfânt, Sfânt Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Lui. Osana întru cei de Sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Iar preotul, în acest timp, rostește rugăciunea: „Cu aceste Fericite Puteri, și noi Stăpâne, Iubitorule de oameni, strigăm și grăim”  - adică noi ne rugăm împreună cu îngerii.

Această cântare este preluată din Cartea Profetului Isaia, din capitolul șase – vedenia pe care a avut-o profetul Isaia.

Această mică aducere aminte ne ajută să conștientizăm că Sfânta Liturghie este slujba prin excelență în care ni se amintește că noi trebuie să ne comportăm, la slujbă, ca îngerii.

Cum se comportă îngerii? Lucrarea de căpetenie a îngerilor este rugăciunea, slujirea și mângâierea noastră, a oamenilor. 

Când vedem un prunc cu chipul luminos, spunem că „este ca un înger”. În prezența aceluia, simțim că toate grijile parcă sunt suspendate, și suntem captivați de frumusețea și nevinovăția pruncului. 

La o măsură mult mai înaltă și profundă, așa ar trebui să simțim la Sfânta Liturghie, că ne desprindem de grijile acestei lumi și căutăm să ne adâncim în duhul rugăciunii pentru a ne înfrupta din slava cea dumnezeiască, așa cum este subliniat acest lucru în condacul acestei sărbători.

Din păcate, nu reușim să ne comportăm ca îngerii. 

Venim la Liturghie, dar mintea noastră este în altă parte. Judecăm, nu reușim să ne concentrăm, să prindem sensul a ceea ce vrea să ni se transmită și să ne lăsăm prinși în fluviul energiei dumnezeiești a rugăciunii și împărtășirii harului.

Indiciul cel mai simplu din care ne putem da seama de acest lucru este că fie ni se pare prea lungă și nu se mai termină, fie că avem impresia că celălalt ne deranjează, și deja noi ne smulgem din lucrarea minunată a harului la care ne face părtași Liturghia.

În contrast cu o asemenea stare este cea în care nici nu mai conștientizăm că am ajuns la finalul slujbei, încât spunem „așa de puțin a durat slujba?” Este clar că noi am intrat în cele ale Duhului, pentru că se suspendă timpul.

O asemenea experiență o trăim în preajma oamenilor pe care îi iubim și ne sunt foarte dragi. În preajma lor, timpul se suspendă, trece totul așa de repede. Am vrea să rămânem o veșnicie lângă omul pe care îl iubim. Nimic nu ne plictisește, chiar dacă poate pentru cei din jur, acea persoană poate fi neinteresantă, cu nimic special. Pentru noi, cu ochii iubirii, acea persoană este specială. 

Iubirea este cea care ne preface, ne consiliază, pentru a ne raporta în acest fel minunat la persoana iubită.

În relație cu Dumnezeu, dacă ar fi iubire în adâncul ființei noastre, am vrea să rămânem lângă El o veșnicie, să Îl primim în viața noastră, să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui.

Sfântul Isaac Sirul numește Euharistia „iubirea lui Dumnezeu pentru oameni”. Cum să nu ne împărtășim cu iubirea lui Dumnezeu? Cum să nu mâncăm iubirea lui Dumnezeu, ca noi să devenim iubire?

Preasfinția Sa a vorbit despre cum putem pune în practică chemarea de a fi ca îngerii:

Îngerii slujesc, Îl laudă pe Dumnezeu, se roagă, ne povățuiesc pe noi, ne ajută, pentru că ei știu ce înseamnă iubirea. Și noi putem deveni ca îngerii.

La modul desăvârșit, dintre sfinți, Sfântul Ioan Botezătorul este numit „înger în trup”. Și noi putem avea chip de înger.

În Liturghie parcă ni se dă un memento: „aduceți-vă aminte, în Liturghie, că sunteți ca îngerii, slujiți împreună cu ei. Hrana voastră, ceea ce gândiți cu mintea, să fie rugăciunea; starea de liniște, de rugăciune și de căutare a lui Dumnezeu să aibă drept punct culminant împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului – este vederea lui Dumnezeu. Îngerii se desfată de vederea lui Dumnezeu.

Noi cum Îl vedem pe Dumnezeu? Îl vedem împărtășindu-ne. Cum se cântă la strană după momentul împărtășirii? „Am văzut lumina cea adevărată...”. Nu se spune „am mâncat lumina cea adevărată...” Deci împărtășindu-ne cu Hristos, noi Îl vedem pe El. Rugăciunea noastră din Liturghie culminează cu vederea Lui, în Euharistie.

Sfântul Macarie Egipteanul în „Marea Epistolă foarte folositoare” - o lucrare foarte cunoscută în tradiția patristică -, ne spune concret cum putem să asumăm în viața noastră condiția de înger pe care o învățăm în Sfânta Liturghie:

«Iată viața îngerească de pe pământ. Iată cum se împlinește „facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”. Atunci când nu ne împotrivim unii altora, când trăim fără pizmă și invidie, cu simplitate și iubire, pace și bucurie, în comuniune, când înțelegem că progresul aproapelui este câștigul nostru și când socotim că înfrângerea aproapelui este în defavoarea noastră». Așa putem ajunge noi îngeri.

Fiind la mănăstire, unde viețuiesc monahii, îmi vine în minte una dintre cele mai frumoase definiții din tradiția patristică, dintr-o carte scrisă de Starețul Emilianos Simonopetritul, despre Sfântul Nil Calavritul. Acesta definește călugărul în felul următor: „călugărul este un înger, iar lucrarea sa este milostivirea, pacea și jertfa de laudă”. Cât de departe suntem în ceea ce înseamnă să fim îngeri în lumea aceasta!

Observați că această lucrare a călugărului de care ne spune Sfântul Nil Calavritul este preluată din Sfânta Liturghie. „Să stăm bine, să stăm cu frică să luăm aminte!” Iar noi răspundem: „Mila păcii, jertfa laudei!”

Sigur că acest cuvânt nu este numai pentru călugări, ci pentru noi toți. Putem deveni îngeri, a căror lucrare să fie bunătatea, milostivirea, pacea și lauda adusă lui Dumnezeu.

Când suntem răi, când bârfim, când suntem invidioși, când cârtim și judecăm, devenim altfel de îngeri, întunecați, și slujim celui rău.

Să ne întrebăm cât din viața noastră, sau din parcursul unei zile facem cele ale îngerilor, enumerate mai sus, și cât slujim celui rău.  Să ne facem un mic procentaj. S-ar putea să fim dezamăgiți.

Am pierdut și nu mai știm să ne asumăm condiția la care suntem chemați ori de câte ori participăm la Sfânta Liturghie.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie, însoțit de soborul slujitorilor, a oficiat, în cimitirul Mănăstirii Agapia, o slujbă de pomenire la mormântul Mitropolitului Irineu Mihălcescu, și la cel al părintelui Nicodim Măndiță, fost duhovnic al obștii de maici.